6 august 2013

CEL MAI MARE IAHT DIN LUME

     Odată cu lansarea yachtului Azzam, miliardarul rus Roman Abramovici nu mai poate pretinde că este proprietarul celui mai mare yacht din lume. Azzam are 180 de metri lungime, aproape cât două terenuri de fotbal, cu 10 metri mai mult decât Eclipse și mai încăpător decât multe nave de croazieră normale. Dar lungimea yachtului, ca și lățimea de peste 20 de metri, ar putea fi de fapt un dezavantaj, pentru că foarte puține destinații clasice de croazieră au porturi suficient de mari pentru o asemenea capacitate navală.

cel mai mare yacht din lume 2

     Notă: Eclipse are 170 metri lungime și a fost lansat în 2010; constructor: Blohm şi Voss, Hamburg, Germania; designer: Terence Disdale; material: oţel; proprietar: Roman Abramovici; propulsor: motor Diesel; viteza de croazieră: 22 noduri; viteza maximă: 25 noduri; greutate aproximativă: 13.000 tone; cost în jur de 500 milioane de dolari.

Eclipse

     Luna trecută, yachtul gigant a fost lansat la apă din șantierul naval din Bremen, Germania, după ce a fost ținut ascuns de-a lungul construcție timp de trei ani (un an a durat  proiectarea și trei ani construirea). Identitatea proprietarului rămâne un mister, dar unii speculează că aparține unui puternic miliardar din Orientul Mijlociu.

cel mai mare yacht din lume

     Construirea yachtului a costat cam 605 milioane $, iar specialiștii în domeniu consideră că operarea și întreținerea unui iaht este de cel puțin 10% din costurile de fabricație, astfel că întreținerea anuală ca Azzam să fie pe apă ar putea costa 60 de milioane de dolari în fiecare an.

cel mai mare yacht din lume 4

     Proiectul a fost adus la îndeplinire de un triumvirat de constructori de șapte stele:  compania de construcții navale Lürssen, designul exterior a fost asigurat de Nauta Yachts, iar interiorul este concepția lui Christophe Leoni. În prezent, se știe foarte puțin despre detaliile din interiorul vasului, deoarece încă nu este gata.. Experții sugerează că interiorul poate depăși opulența yachtului lui Abramovici, fiind echipat cu două heliporturi, două piscine, un cinematograf, o discotecă și un mini-submarin, care se poate scufunda până la 150 de metri în ocean. Geamurile sunt din sticlă antiglonț și “bărcuța” are propriul sistem de apărare anti-rachetă. Pentru un iaht de această dimensiune, arată totuși uimitor de elegant, fiind descris ca având un interior sofisticat și luxos.

cel mai mare yacht din lume 3

     De asemenea, yachtul se deplasează într-un ritm record, cu o viteză de peste 30 de noduri, fiind considerat a fi cel mai rapid yacht. Nava are două turbine și două motoare diesel, cu un total de 94.000 de cai putere. În curând va face cunoștință cu unul dintre  miliardarii dornici să-și înscrie numele în cărțile de istorie ale navigației, ca un apogeu în ierarhia yachtingului.

cel mai mare yacht din lume 1

Sursa : CNN

_____________________________________________________________________________________________________

      Cu un clic, vizualizați neapărat și :          
______________________________________________________________________________________________________
By Dan Caragea; Constanța, România

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu