29 ianuarie 2015

LEGEA LUI ZIPF

     Legea lui Zipf sau regula Zipf se bazează pe cercetările lingvistului american George Kingsley Zipf din anii ‘30. El a observat cât de des se folosesc cuvintele într-o anumită limbă, fiind unul dintre primele studii universitare privind frecvența cuvintelor. Un număr relativ mic de cuvinte sunt folosite tot timpul, în timp ce marea majoritate sunt folosite foarte rar. El a descoperit că articolul “the” este cel mai folosit cuvânt englezesc, fiind folosit mereu de două ori mai decât “of” (care ocupă locul al doilea) și de trei ori mai folosit decât “and” (al treilea în ierarhie) și așa mai departe. Mai târziu, a generalizat această observație, pe care a numit-o regula (raportul) gradului de frecvență, la alte discipline. El a constatat, de asemenea, că persoana cu cel mai mare venit din orice țară, obține două ori mai mulți bani decât bogătașul următor și așa mai departe.

     Ulterior s-a observat că raportul gradului de frecvență funcționează și dacă este aplicat la dimensiunile orașelor. În general, orașul cu cea mai mare populație din aproape orice țară este de două ori mai mare decât următorul oraș ca mărime și de trei ori mai mare de cel(e) clasat(e) pe locul al treilea și așa mai departe (regula nu se aplică totuși pentru România).

     Cum de putem avea o astfel de distribuire previzibilă a populației pentru orașele mari? Nimeni nu este sigur! Știm că mărimea marilor orașe se extinde prin migrație, deoarece  acestea oferă mai multe oportunități, inclusiv economice. De asemenea, în mod clar orașele mari sunt puternice din punct de vedere economic și produc averi uriașe. Și legea lui Zipf este valabilă pentru distribuția veniturilor.

     Există excepții de la lege, așa cum au arătat alți cercetători. Legea se aplică numai în cazul orașelor integrate din punct de vedere economic. SUA, ca stat național de tip confederație, a evoluat în mod colectiv și organic cu orașe care urmează legea lui Zipf. Din această perspectivă, SUA este o federație economică și biologică integrată, în timp ce Uniunea Europeană în ansamblu nu și-a dovedit convergența spre o astfel de unitate. Se pare că orice sistem care se supune acestei legi trebuie să aibă consistență internă inițială, formată în timp, sau legea lui Zipf este un răspuns la condițiile economice care  funcționează numai pentru orașele care sunt conectate din punct de vedere economic.

     Pornind de la acest model de comparație, cei din lumea marketing-ului au încercat-o pe comportamentul consumatorilor. Așa cum era de așteptat, cumpărătorii cheltuiesc de două ori mai mulți bani pe brandul preferat față de cel considerat al doilea și așa mai departe, după aceiași regulă.

     Nu este greu de înțeles de ce un oraș - care este în esență un ecosistem, chiar dacă este unul construit de om - ar trebui să urmeze legi naturale. Dar legea lui Zipf este ceva care pare să nu aibă legătură acestea, fiind preponderent socială. Legea este aplicabilă la mai multe sisteme sociale, inclusiv cele economice și lingvistice. De aceea, legea lui Zipf poate fi doar un aspect al unei legi (norme) fundamentale a dinamicii sociale, pe care azi nu o putem înțelege, care se bazează pe modul în care comunicăm, formăm comunități sau facem comerț.


28 ianuarie 2015

CASETA CU 1 MILION DE EURO

     Azi vă propun un scurt test de gândire, unii zic extrem de simplu, un fel de ghicitoare logică pe care l-am intitulat caseta cu 1 milion de euro, din simplul motiv ca să fie mai atractiv, din punct de vedere material. Toată lumea încearcă să găsească sau să obțină cât mai mulți bani prin cele mai neortodoxe căi, procedee sau metode. Sunt convins că veți găsi rezolvarea, dar banii rămân totuși la mine.

     Aveți în față, în imaginea de mai jos, trei casete identice. Prima este executată din aur pur, a doua este fabricată din argint de cea mai bună calitate, iar cea de-a treia este confecționată din bronz, un metal fără valoare mare. În interiorul uneia dintre aceste casete se găsește un milion de euro, în bancnote cu valoare mare. Bineînțeles, fără a avea posibilitatea de a le deschide pe nici una, trebuie să aflați, pe baza indiciilor sau afirmațiilor următoare, unde se ascunde această importantă sumă de bani.

     Iată care sunt datele cunoscute (indiciile) pentru fiecare casetă în parte:
  1. Caseta din aur este însoțită de o inscripție care are următoarele cuvinte: “un milion de euro se găsește în această casetă”.
  2. Caseta din argint este însoțită de o inscripție care are următoarele cuvinte: “milionul de euro nu se află în această casetă”.
  3. Caseta din bronz este însoțită de o inscripție care are următoarele cuvinte: “milionul de euro nu este în caseta din aur”.
Caseta cu 1 milion de euro-min

     Dintre aceste trei afirmații (indicii) numai una este adevărată. Poate pare destul de simplu la început, dar necesită o abordare mai minuțioasă, chiar sistematică, deoarece “ghicitoarea” este suficient de complexă pentru a vă conduce pe calea greșită, dacă nu sunteți suficient de atenți. Ceea ce pare uneori ușor pentru anumite persoane nu este întotdeauna evident de simplu pentru altele sau altcineva.

     Răspunsul, zic eu explicitat, se poate verifica mai jos.


27 ianuarie 2015

DEVENIM CEEA CE MÂNCĂM

     Probabil ați auzit de expresiile “devenim ceea ce mâncăm” sau “suntem ceea ce mâncăm”. În decurs de 10 ani, toate celulele din corpul uman sunt înlocuite cu altele noi. De aceea, se poate spune că la fiecare 10 ani devenim alți oameni sau trupul nostru nu mai are nimic în comun cu cel de acum un deceniu. (link) Tot ce ardem în organism zilnic și modul în care organismul interacționează cu materia primă ingerată determină manifestarea noastră generală prin influențarea directă a nivelului de energie pe care o avem la dispoziție, a greutății corporale sau a puterii de gândire și de concentrare. De aceea, acest dicton nu este doar o figură de stil, mâncarea consumată ne afectează adânc comportamentul și ceea ce simțim.

     Toți avem nevoie de sănătate și de suport fizic, iar cea mai bună alimentație este cea naturală sau cât mai apropiată de natură, cu alimente cât mai puțin prelucrate și fără diverse alte “ingrediente” folosite pentru a rezista mai mult timp sau pentru a le face mai apetisante prin culoare și arome. Până la urmă, aerul pe care îl respirăm, mâncarea și lichidele pe care le consumăm sunt fundamentul întregului nostru organism.

     De asemenea, mai multe studii confirmă că există diferenţe între grupele de sânge și modul în care acestea asimilează mineralele și nutrienţii din alimente. Pentru atingerea și menținerea unei stări de sănătate foarte bune, mulți specialiști recomandă să se țină cont de grupa de sânge și să se consume alimentele indicate ca benefice respectivei grupe. Chiar și în aceste condiții, eu cred că rolul decisiv în formarea unui regim alimentar sănătos îl are cei zece ani, sau poate cincisprezece ani, de masă, de acasă.

     Am scris cele de mai sus ca un preambul la imaginile următoare, pe care le-am găsit pe gizmodo, care ilustrează fantezist expresia devenim ceea ce mâncăm în lumea animală, la propriu. Sper să vă placă!

Pisică și pește

Pisică și pește


Urs polar și focă

Urs polar și focă

Vulpe și găină

Vulpe și găină

Șopârlă și lăcustă

Șopârlă și lăcustă

Broască și muscă

Broască și muscă

Șarpe și șoarece

Șarpe și șoarece

Leu și antilopă gnu

Leu și antilopă gnu

Liliac și molie

Liliac și molie

Pumă și căprioară

Pumă și căprioară

Șoim și iepure

Șoim și iepure

26 ianuarie 2015

CELE MAI BĂTRÂNE FEMEI DIN LUME

     Secretul longevității este căutat de secole. Chiar dacă mișcarea și exercițiile fizice, consumarea unor anumite alimente sau băuturi și un stil de viață sănătos, în general, sunt caracteristici care pot adăuga câțiva luni sau ani în plus, nimeni nu ne poate spune cât de lungă ne va fi viața.

     Femeile au tendința de a trăi mai mult decât bărbații. Nu este cunoscut exact de ce, existând mai multe teorii, care iau în calcul diferiți factori, cum ar fi estrogenul, care ajută la protejarea inimii până după menopauză. Pe lângă această înclinație naturală pentru o viață mai lungă, femeile poate că au alte secrete sau mici trucuri pe care nu vor să le împărtășească cu noi bărbații. De fapt, sunt singurele care știu să facă colive.

     Aceste 5 femei uimitoare, care trăiesc în diferite părți ale lumii, s-au născut toate acum două secole, înainte de anul 1900, fiind singurele în viață care se pot bucura de acest privilegiu. Sunt cele mai bătrâne femei din lume, iar secretul longevității lor pare să fie bazat pe aceleași lucruri simple: somn, activitate zilnică, exerciții fizice și mâncare bună.

Cea mai bătrână persoană din lume: Misao Okawa (Japonia)

Născută la data de 5 martie 1898. Azi (26 ianuarie 2015) are 116 ani și 327 de zile

Cea mai bătrână persoană din lume

     Japonezii sunt recunoscuți pentru un trăi foarte lung, dar Misao Okawa este persoana cu cea mai mare vârstă înregistrată vreodată în Japonia. Este văduvă de 83 de ani, iar secretul ei sunt gene bune, somn mult, activitate fizică și mult sushi. "Mănâncă și dormi pe săturate și vei trăi mult timp”, a declarat pentru The Telegraph.

Misao Okawa

     Totodată, este cea mai vârstnică persoană născută în Asia și cea de-a șasea cea mai bătrână persoană verificată (verificarea și validarea vârstei se face de un organism internațional independent care se ocupă în mod special cu cercetarea longevității, cum ar fi Gerontology Research Group - Grupul de Cercetare în Gerontologie; verificarea necesită, de obicei, ca cel puțin trei documente să conțină aceeași dată de naștere). Cu câteva zile înainte de ziua ei de naștere (116 ani), ea a fost recunoscută oficial de Guinness World Records ca cea mai bătrână femeie din lume și i-a fost înmânat un certificat în acest sens.

     Notă: Pe internet o s-o găsiți ca cea mai bătrână femeie din lume și pe Leandra Begecerra Lumbreras din Mexic, care se spune că s-a născut pe 31 august 1887. Din păcate, nu este însă verificată și validată, iar fotografiile prezentate nu-i arată totuși vârsta.

Femei născute acum două secole: Gertrude Weaver (SUA)

Născută la data de 4 iulie 1898. Azi (26 ianuarie 2015) are 116 ani și 206 zile

Gertrude Weaver

Femei născute acum două secole: Jeralean Talley (SUA)

Născută la data de 23 mai 1899. Azi (26 ianuarie 2015) are 115 ani și 248 de zile

Jeralean Talley

Femei născute acum două secole: Susannah Mushatt Jones (SUA)

Născută la data de 6 iulie 1899. Azi (26 ianuarie 2015) are 115 ani și 204 zile

Susannah Mushatt Jones

Femei născute acum două secole: Emma Morano (Italia)

Născută la data de 29 noiembrie 1899. Azi (26 ianuarie 2015) are 115 ani și 58 de zile

Emma Morano

      Ea este cea mai bătrână persoană în viață din Italia și din Europa. Emma este singura femeie din această listă care încă trăiește fără a fi asistată. A fost primul născut dintre cei 8 frați și a lucrat într-o fabrică de iută până în 1954, iar apoi în bucătăria unui internat până la 75 de ani. Când a fost întrebată despre secretul longevității ei, ea a răspuns că nu a consumat droguri, mănâncă trei ouă pe zi, mai bea câte un coniac și savurează uneori o ciocolată, dar, mai presus de toate, se gândește cu încredere la viitor.

22 ianuarie 2015

JOCUL DE-A DUMNEZEU: INGINERIA GENETICĂ

     Ingineria genetică este o ramură a genetici care modifică genomul organismelor vii, astfel încât le conferă caracteristicile dorite. Majoritatea aplicațiilor sunt în domeniul agricol, dar şi în cel animal sau chiar uman. Prin aceste modificări, am creat anumite caracteristici benefice, ca rezistența la boli, rezistența la diferiți factori de mediu (temperatură, umiditate, sol, etc.), o anumită dimensiune sau un anumit aspect fizic.

     Folosindu-se de ingineria genetică, omenirea ar putea înlătura multe din problemele sale actuale. Plante cu o rezistență şi o productivitate mai mare ar putea eradica foamea și ar putea salva multe din zonele naturale, atât de afectate de extinderea terenurilor agricole. Dar jocul de-a Dumnezeu al umanității, acest control benefic pe care îl considerăm azi, ne va ajuta în viitor, pe termen lung, sau va avea efecte catastrofale? În ultimii douăzeci de ani, peste 35 de specii de pești au fost modificate genetic pentru a se reproduce și să crească mai repede decât în mod natural (normal). Există tot mai mulți oameni care susțin că marile companii care își permit asemenea programe de investiții genetice, prin organismele modificate genetic, atentează la sănătatea noastră și a mediului.

     Notă: Organism modificat genetic (OMG) sau transgenic este termenul folosit pentru a defini o plantă de cultură sau un animal aparent normal căruia, prin intermediul unor tehnici de inginerie genetică, i s-au transferat gene de la alte specii (plante, animale, bacterii, virusuri sau chiar gene umane), pentru a-i conferi anumite proprietăți noi.

     Din păcate, știm puține despre consecințele acestui proces contemporan, în special la alimentele transgenice, pentru care nu cunoaștem nici măcar care sunt organismele donatoare. Dar mai deranjant este lipsa de transparență a corporațiilor care produc OMG-urile și atitudinea lor împotriva etichetării corespunzătoare a acestor produse. Cu toate că suntem asigurați de alte agenții sau instituții adiacente de supraveghere cu privire la siguranța lor sau la toxicitate redusă, lipsa de informații privind impactul lor pe termen lung asupra sănătății noastre ne pune mai multe întrebări. De exemplu, un studiu a arătat o deteriorare semnificativă a sănătății șobolanilor care au consumat alimente modificate genetic pentru o perioadă lungă, contradicțiile fiind îngrijorătoare și conduc la ideea că problema nu este abordată în mod legitim de către industria OMG-urilor.

Organisme modificate genetic

     O altă problemă majoră o constituie amenințarea la adresa biodiversității, prin intermediul semințelor modificate genetic. Culturile tradiționale sau nemodificate devin tot mai sensibile la boli și pot dispare în scurt timp. Acest lucru ar spori dependența de OMG-urile importate, inclusiv ca ajutor alimentar, și ar putea crea la nivel mondial o altfel de “foamete”. Impunerea dominației unor concerne în agricultura mondială ca monopol absolut este prima amenințare pentru închiderea fermele mai mici, care nu folosesc semințe modificate genetic și cultivă soiuri diferite de cele care “se impun”. Să nu uităm că, întotdeauna, politica are un rol esențial în acceptarea sau respingerea acestor tehnologii genetice.

     P.S. Parlamentul European a aprobat pe 13 ianuarie a.c. o nouă legislație care permite statelor membre, pe teritoriul lor, să restricționeze sau să interzică deplin cultivarea recoltelor care conțin organisme modificate genetic, chiar dacă acest lucru este permis la nivel european.

21 ianuarie 2015

MUTAȚIE GENETICĂ - REGIUNEA DEMENȚILOR

     Regiunea Yarumal din nordul Columbiei, care cuprinde orășelul cu același nume și circa alte 20 de sate, poate fi numită, fără a fii răutăcios sau insensibil la suferințele altora, regiunea demenților. Mai mult de 5.000 de locuitori din această regiune, în care trăiesc peste 30 000 de suflete, au moștenit o mutație care îi predispune la maladia nemiloasă numită Alzheimer.

     Ceea ce este mult mai cumplit sau neobișnuit, mulți locuitori din zonă suferă de demență avansată la o vârstă mijlocie: 32 – 35 de ani sau până la 40 de ani. Boala este numită de localnici “la bobera”, adică “nebunia” sau “prosteala”, și este considerată un fel de blestem al regiunii. Ea debutează prin slăbirea memoriei și progresează apoi extrem de rapid, ajungând să se manifeste prin dezorientare, halucinații sau chiar agresivitate. În cele din urmă, foarte mulți oameni în putere, care n-au ajuns încă la vârsta de nici 45 - 50 de ani, ajung să fie incapabili să mai trăiască independent, pe propriile picioare, și trebuie să fie îngrijiți de către cei rămași valizi, uneori chiar de proprii lor părinți, ca niște copii mici, fără discernământ.

Yarumal-regiunea demenților

     Explicația dată de Daily Mail acestui “blestem” este că actualii locuitori din Yarumal au moștenit, de la un strămoș îndepărtat de origine bască, o mutație genetică, care îi predispune la apariția acestei forme devastatoare a bolii Alzheimer, cu debut precoce. Mutația denumită “paisa”, după cum își spun locuitorii zonei, s-a produs pe cromozomul 14, care conține între 700 și 1.300 de gene sau reprezintă între 3 și 3,5% din totalul ADN-ului uman. Comunitatea fiind izolată, locuitorii satelor învecinate s-au căsătorit frecvent, doar între ei, iar mutația s-a răspândit într-un ritm neobișnuit.

     Mulți dintre localnici spun că, până ajung la vârsta de 30 de ani, preferă să se sinucidă dacă se îmbolnăvesc. Dar dacă se îmbolnăvesc, uită. O mamă, în vârstă de 67 de ani, a declarat că “este boala cea mai teribilă de pe fața pământului; nu i-aș dori-o nici măcar unui câine turbat”. Ea are grijă de fiicele sale, în vârstă de 43 și 47 de ani, care au devenit copii mici din nou, mănâncă și beau apă numai cu biberonul, și de băiatul său care trebuie să stea legat de un scaun pentru că are accese de violență dese.

     "Nu prețuim adesea ceea ce avem și facem prea mult caz de ceea ce posedă alții." – Axel Gustafsson Oxenstierna.


20 ianuarie 2015

COPIII TREBUIE SĂ DOARMĂ CU PĂRINȚII?

     Soluția considerată optimă, din mai multe puncte de vedere, este că nou-născutul să doarmă pe durata alăptării sau până la 6-9 luni într-un pătuț separat, în camera părinților. Siguranță bebelușului nu este mai mare dacă va dormi în același pat cu părinții sau doar cu mama. Pe durata somnului, starea de veghe a părinților își pierde din intensitate, iar intențiile programate de a avea grijă de cel mic sunt înlocuite de reflexe, mișcări necontrolate, involuntare sau bruște, care îl pot pune în pericol.

     Întrebarea este: după un an este bine ca bebe să doarmă cu părinții? Aici răspunsurile sunt contradictorii. includerea copilului în spațiul intim al părinților îl poate face părtaș la emoțiile sau tensiunile care există între aceștia, pe care le poate simți și prelua în mod subconștient. Copilul poate percepe tensiunile sexuale dintre părinți sau poate chiar surprinde scene intime între aceștia, care îl tulbură și bulversează pe moment, cu  consecințe negative pe termen lung. Altădată părinții dorm cu copilul pentru a evita intimitatea sexuală cu partenerul. Pe de altă parte, dormitul în pat cu copilul poate să scadă autoritatea părintelui, creând o relație de egalitate între cei doi, care diminuează automat influența morală. Totuși este clar că relația dintre părinți și copii din timpul zilei se amplifică datorită dormitului în același pat pe timp de noapte, întărind-o.

     Concluzia mea este că nu există un răspuns general valabil la această întrebare, ci doar replici care se potrivesc sau nu în cuplul respectiv. Şi, de la caz la caz, părinții trebuie să-și dea seama care sunt avantajele şi dezavantajele dormitului împreună cu copilul, luând în calcul, prin propria intuiție, ce este mai bine pentru sine, pentru partener și pentru copil.

     Considerând cele de mai sus o introducere, iată cum dorm tații cu copii. Nu am înțeles de ce sunt mai multe poze pe Internet cu copii de această vârstă care dorm cu tați, nu cu mămici. Oare femeile pozează (cu ghilimele sau fără) mai bine?













19 ianuarie 2015

ILUZIA SILUETEI

     Iluzia siluetei este o iluzie optică cinetică (care ține de mișcare) bistabilă, ce seamănă cu o dansatoare ce face piruete. Iluzia, creată în 2003 de către web designer-ul Nobuyuki Kayahara, se bazează pe direcția aparentă de mișcare a figurii. Unii privitori văd figura balerinei învârtindu-se în sensul acelor de ceas (de la stânga la dreapta), iar alții o văd învârtindu-se în sensul invers al acelor de ceas (de la dreapta la stânga).

    Notă: Fenomenele perceptuale multistabile sunt o formă mai rară de fenomene perceptive vizuale, caracterizate de o secvență impredictibilă de schimbări spontane, subiective. Multistabilitatea perceptuală este provocată de modele sau tipare vizuale care sunt prea ambigue pentru ca sistemul nostru vizual să le poate recunoaște în baza unei interpretări unice. Deoarece majoritatea acestor imagini produc două stări perceptuale exclusive, care alternează, ele mai sunt numite și percepții bistabile. Tranziția de la o percepție la alta se numește inversare perceptivă. Ea este spontană, iar rata de inversare variază în funcție de observator.

Iluzia siluetei

     Iluzia derivă din lipsa de repere vizuale pentru adâncime. De exemplu, brațele siluetei ar putea să se miște de la stânga la dreapta între corp și fața privitorului sau să treacă prin spatele corpului dansatoarei. De asemenea, piciorul de sprijin creează ambiguitate, putând fi perceput ca piciorul drept sau cel stâng, iar sânii și coada părului nu definesc în mod clar direcția de mișcare. Totodată, lipsa trăsăturilor siluetei accentuează percepția bistabilă. Viteza de mișcare poate fi un alt factor care își pune amprenta.

Iluzia siluetei rapid

     Sunt mai multe modalități de a schimba direcția percepută: focalizarea privirii pe o anumită parte a imaginii, cum ar fi piciorul sau umbra acestuia; închiderea ochilor și imaginarea direcției de rotație; folosirea vederii periferice pentru a distrage atenția creierului; clipiri dese sau ușor diferite; înclinarea capului pentru a percepe o schimbare de direcție. Pentru unii este chiar posibil ca silueta să nu se învârtă deloc, ci pur și simplu să se miște înainte și înapoi (stânga – dreapta) cu 180 de grade, pentru imaginea cu viteză mai mică.

     Conform unui sondaj on-line, s-a stabilit că silueta este mai des văzută mișcându-se în sensul acelor de ceasornic decât în sens anti-orar. În mod voit sau eronat, această iluzie a fost incorect identificată ca un test de personalitate, care ar dezvălui emisfera dominantă a creierului observatorului, după cum percepe mișcarea. De aceea, vă prezint imaginea următoare, cu conturarea unor trăsături ale siluetei pe cele două laturi, pentru a observa clar mișcările percepute diferit, privite una lângă alta: stânga – centru (silueta se învârte în sensul acelor de ceas) și dreapta – centru (silueta se învârte în sensul invers al acelor de ceas). Ca să puteți alege, cum vă place mai mult.



16 ianuarie 2015

VINUL ALB LA FEL CA VINUL ROȘU

     Un pahar de Pinot Grigio sau Chardonnay poate arată alb, dar are mai multe în comun cu un vin roşu decât va imaginaţi. Oamenii de ştiinţă au descoperit că strugurii albi conţin aceiaşi pigmenţii care dau vinului culoarea roşu.

     Prezenţa pigmenților, numiţi antocieni  (antocian: pigment din sucul plantelor care dă florilor, fructelor și frunzelor culoarea roșie, albastră sau violetă. Antocienii sunt cunoscuţi pentru culoarea pe care o dau murelor şi zmeurii, precum şi pentru culoarea ruginie a frunzelor pe timpul toamnei) ar putea explica de ce producătorii de vin alb, folosind numai struguri albi, sunt uneori surprinşi să vadă o tentă rozalie în sticle. Antocienii provin din coaja strugurilor şi combinaţi cu alţi compuşi chimici sunt responsabili pentru cea mai mare parte a culorii roşu a vinului. Culoarea precisă a vinului roşu este dependentă, de asemenea, şi de aciditatea din jurul antocienilor din vin şi de soluţiile alcaline care se formează.

     Până în prezent, cei mai mulţi experţi considerau că vinul din struguri albi nu are antocieni în el, ca o explicaţie a culorii pentru vinul alb. Utilizând spectrometria de masă, cercetătorii italieni au analizat varietăţi din soiuri de struguri Chardonnay, Sauvignon Blanc şi Riesling, care sunt utilizate uzual pentru a produce vin alb. Echipa a descoperit că toţi aceşti struguri conţin de fapt antocieni. Concentrațiile de antocieni găsite în strugurii albi sunt mult mai mici, chiar de câteva mii de ori, decât în ​​soiurile de struguri roşii, cum ar fi Merlot, potrivit studiului publicat în Food Research Internaţional, scrie Mail Online.

Vinul alb la fel ca vinul roşu

     Oamenii de ştiinţă au mai explicat că vinul roşu este un amestec complex de compuşi chimici, între 800 şi 1 000. Compuşii numiţi taninuri şi fenolii alcătuiesc doar 0,1 la sută dintr-o o sticlă de vin roşu, dar au cel mai mare impact asupra culorii şi aromei. Taninurile - molecule mici unite împreună care creează un lanţ întreg - dictează gustul vinului, ca de exemplu sec sau amărui, prin reacţia cu proteinele din saliva băutorului, contribuind, de asemenea, la culoarea vinului prin combinarea cu antocienii.

     La vinurile vechi, moleculele de antocieni pot suferi o mare varietate de reacţii, sub forme  complexe, care pot contribui, de asemenea, la colorația puternică în roșu a vinului. Ca urmare, chiar dacă concentrația de antocieni într-o sticlă de vin va scădea în mod constant odată cu învechirea, culoare roșie va rămâne în continuare.

15 ianuarie 2015

EXERCIȚII LOGICE CU CAPACITĂȚI

     Azi vă propun spre rezolvare 3 exerciții logice cu capacități, să zicem clasice, cu cea mai simplă structură: două recipiente. Acest gen de provocări ale gândirii circulau frecvent în rândul studenților acum mai mulți ani, când nu exista Internet sau calculatoare personale și programul Televiziunii Române se întindea numai pentru 2-3 ore pe zi. Noi aveam timp pe atunci de astfel de provocări ale intelectului și, poate, cei tineri de azi sau nostalgicii o să-și rezerve câteva minute din prețiosul lor timp pentru a le rezolva.

     Notă : Am folosit special cuvântul capacitate pentru că se referă la volumul unui recipient, dar totodată este și însușirea morală sau intelectuală a cuiva sau chiar o aptitudine.

Exerciții logice cu capacități

     I. Aveți două pahare diferite, nemarcate: unul are capacitatea de 300 ml, iar celălalt poate cuprinde 500 de mililitri de lichide. În afară de aceste două pahare există și o sursă nesfârșită de apă. Aveți posibilitatea să umpleți sau să goliți paharele de mai multe ori, după cum doriți, fără să luați în calcul consumul de apă – totuși apa curge încontinuu pe durata rezolvării și nu trebuie risipită. Sarcina dumneavoastră este de a măsura exact 400 de ml de apă, bineînțeles în paharul de 500 de ml, dacă se poate din cât mai puține mișcări ale paharelor. Succes!



     II. În aceleași condiții de mai sus, de data aceasta aveți la îndemână două pahare mai mari, de 400 ml și 900 ml. Permisiunile de umplere sau golire sunt la latitudinea fiecăruia, dar, la final, în paharul mare trebuie să se găsească 600 ml de apă. Cu cât mai puține transvazări, cu atât mai bine.

    III. Ultimul exercițiu practic este cu două recipiente de 7 litri, respectiv 11 litri. Din cât mai puține mișcări (sunt totuși destul de grele) trebuie să obțineți în recipientul mai mare 6 litri de apă.

     Mai jos, putin mai jos, este soluția pentru primul exercițiu, explicitată grafic. Pentru celelalte, aștept variantele voastre.


















14 ianuarie 2015

LA MUNCĂ, ÎN FAȚA TELEVIZORULUI

     Speranța de viață este în continuă în creștere de mai bine de douăzeci de ani în aproape fiecare regiune a globului. În medie, speranța de viață în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene a fost de 79,2 ani în anul 2012, cu 5,1 ani mai mult decât în anii 1990. Spania, cu o speranță de viață de 82,5 ani, Italia, cu 82,4 ani, și Franța, cu 82,1 ani, sunt țările europene cu cele mai ridicate speranțe de viață. România figurează printre statele cu o medie redusă, de până în 75 de ani, conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

     Raportându-ne la doar 75 de ani de existență pe pământ, adică circa 3900 săptămâni, 27 000 zile sau 648 000 de ore, aproximativ o treime din această perioadă ne-o petrecem dormind, timp care nu s-a modificat prea mult de-a lungul existenței noastre. Ceea ce s-a schimbat este cum folosim timpul rămas.

     În ultimii zeci de ani, datorită inventivității și ingeniozității noastre nestăpânite, am produs o schimbare profundă în modul cum folosim orele de veghe, în care nu dormim. Din cele 168 de ore ale fiecărei săptămâni ne rămân, după ce scădem orele de somn (56 ore), 112 ore în care putem face altceva. Acum 150 de ani, aproximativ 70 din cele 112 ore (63%) erau pentru muncă remunerată. Datorită îmbunătățirilor remarcabile de productivitate a muncii, săptămâna de lucru medie s-a redus, în majoritatea țărilor, cu aproximativ 30 de ore, ajungând la 40 de ore (34% din totalul orelor de veghe).

     Ce credeți ca am făcut cu orele suplimentare câștigate în urma progresului general? Le folosim pentru a sta să privim la televizor. Potrivit ultimelor statistici la nivel global, de acum doi ani, un om obișnuit petrece în medie aproximativ 4 ore pe zi, sau 28 de ore pe săptămână (25%) uitându-se la televizor.

În fața televizorului

     Făcând, dacă doriți, un rezumat al progresului net al umanității în ultimii 150 ani, putem trage concluzia că am salvat circa 30 de ore de muncă pe săptămână ca să stăm în fața televizorului.

     P.S. Potrivit francezilor de la Médiamétrie, românii se uită televizor, în medie, timp de 5 ore și 30 de minute pe zi, media telespectatorilor europeni fiind doar (!) de 3 ore și 55 de minute pe zi.




13 ianuarie 2015

PISICUȚA HIGH-TECH

     Un smart-phone din ziua de azi are mai multe facilități decât 10 dispozitive diferite folosite acum câțiva zeci de ani pentru fotografiat, filmat, înregistrări și redări audio sau video, urmărire sau poziționare, etc. Tehnologiile actuale folosite în lumea spionajului la nivel de vârf, complet clasificate, sunt superioare cu cel puțin două nivele peste tehnologiile la îndemâna muritorilor de rând, dar nu sunt dezvăluite din așa numite motive de ordin strategic sau de siguranță națională, cu toate că ar putea avea un impact puternic asupra confortului uman zilnic. Așa cred eu, pentru că dezvăluirile ulterioare anilor ‘50 – ‘80, referitoare la tehnologiile considerate atunci secrete de prim rang, întăresc această credință.

     De curând a fost făcută publică, o idee clocită de serviciile secrete americane de spionaj din perioada 1950 – 1960, pentru spionarea sovieticilor, respectiv a ambasadei URSS de la Washington. Ambasada era încercuită cu zeci de microfoane amplasate în clădirile vecine, dar nu exista o tehnica performantă pentru filtrarea și eliminarea zgomotului de fond și redarea apoi a conversațiilor. Pornind de la ideea că felinele au un sistem auditiv natural de filtrare a zgomotului, o echipa americană complexă de iscoade a implantat un microfon în urechea internă a unei pisici, un transmițător radio în craniu și o baterie în abdomen, după care i-au transformat coada intr-un fel de antenă. Apoi au trecut la un antrenament dur, de zeci de ore, pentru a o învăța să evite obstacolele din curtea ambasadei sovietice. Din păcate, pisicuța high-tech după câteva ore a lăsat baltă ambasada sovietică și a plecat indolentă prin cartier să-și caute hrană.

Pisicuța high-tech

     Realizând slăbiciunea operațiunii, echipa a trecut din nou la treabă și a antrenat pisica să ignore semnalele de foame pentru o perioadă și să servească o masă copioasă într-un loc prestabilit de lângă ambasadă. Când au considerat-o pregătită și din acest punct de vedere, au eliberat-o încrezători în parcul de vizavi de ambasada sovietică. Însă când a încercat să traverseze strada a fost lovită de un taxi și a murit pe loc. Nu s-a precizat dacă ulterior au mai încercat și cu altă pisică, dar pierderile materiale pentru această operațiune de spionaj eșuată au depășit un milion de dolari la vremea aceia.


12 ianuarie 2015

PÂRȚURI FRUMOS MIROSITOARE

     Franța a oferit lumii parfumuri cu arome minunate și brânzeturi delicate sau cu un miros puturos. Ultima contribuția a țării din punct de vedere olfactiv este o pastilă care conferă pârțurilor animalelor de companie un frumos miros de ciocolată.

     Produsul cu acest miros suav este opera unui “inventator” în vârstă de 65 de ani și care arată ca fratele mai mic al lui Moș Crăciun. Pastilele pentru pârțuri frumos mirositoare se vând numai online (pilulepet.com) pentru aproximativ 20 de euro, dar pagina web promite că utilizatorii (animalele de companie) se pot “băși în stil mare".

Pârțuri frumos mirositoare

     Pastilele cu miros de ciocolată sunt o nouă adăugare la arsenalul odorific al site-ului, care include, de asemenea, pastile care fac ca vânturile câinilor sau pisicilor să miroasă a trandafiri sau violete. Se pot cumpăra alte pastile care miros la fel de plăcut și, totodată, reduc gazele intestinale și senzația de balonare, datorită ingredientelor, cum ar fi cărbunele vegetal, algele marine, rășină de plante, afine și coajă de cacao.

     Vânzările în perioada sărbătorilor sunt mereu în creștere, pentru că majoritatea oamenilor au tendința de a-și umple propriile burți, precum și a animalelor de companie, cu toate bunătățile. Unii cumpărători au precizat că au achiziționat pastilele pentru a face o glumă prietenilor sau pentru că au ei însăși probleme grave de flatulență. Nu se cunoaște dacă pastilele au avut reacții nepotrivite asupra oamenilor, ca linsul farfuriei sau torsul în brațele partenerului de viață. Poate ar fi necesar să încerce și alte soluții de neutralizare a mirosurilor, “mai umane”, cum ar fi banda adezivă odorizantă.



9 ianuarie 2015

FOTOGRAFII INEDITE ALE ANULUI 2014

     Anul 2014 a un fost an cu destule evenimente, dar și cu momente specifice sau mai neobișnuite. Dacă le-ați ratat pe parcursul anului, am ales câteva fotografii inedite ale anului 2014, care aș spune că sunt pur și simplu mai ciudate sau chiar bizare.

Fără pantaloni
Un participant la ziua anuală fără pantaloni la metroul din New York (12 ianuarie 2014).

Miri în sicriu
Miri într-un sicriu în timpul unei ceremonii de nuntă la templul Wat Takien, la marginea orașului Bangkok. Cuplurile mondene cred că dacă stau pentru scurt timp într-un sicriul vor scăpa de ghinion și în viața lor va fi numai fericire (14 februarie 2014).

Trupă de balet
Membrii unei trupe de balet în timpul unei repetiții pentru spectacolul ce îl vor oferi la  Festivalul de dans Cuidanza, în Buenos Aires (5 martie 2014).

Călugărițe
Două femei care poartă haine de călugăriță beau bere în timpul unui meci de curling la Quebec, Canada (8 martie 2014).

Sărituri peste obstacole
Un iepuraș face sărituri peste obstacole la Praga, cu ocazia organizării pieței tradiționale de Paște (14 aprilie 2014).

Construcție ilegală
O construcție ilegală din Guangzhou, China, făcută cu mai mulți ani în urmă pe o clădire rezidențială cu 19 etaje, a fost acoperită cu plante și multă verdeață (11 aprilie 2014). 

Toaletă-tobogan
O fetiță care poartă o pălărie în formă de fecale se pregătește să alunece pe toaleta-tobogan la o expoziție intitulată "Deșeuri umane și viitorul Pământului", la un muzeu din Tokyo (3 iulie 2014).

Turn vechi
Un turn vechi din provincia Shanxi, China, a rămas în echilibru pe vârful unui deal, în ciuda eroziunii (luna iulie 2014).

Mască de cal
Președintele SUA, Barack Obama, salută un om care poartă o mască de cal în Denver (8 iulie 2014).

Animale de companie
Un american își plimbă animalele de companie – țestoasele Cindy și Kuka, la New York (4 august 2014).

Îmblânzirea calului
Martin Tata stă pe calul său în vârstă de cinci la o demonstrație de îmblânzire în stil indian, la o fermă din Argentina. Față de alte metode, el spune că tehnicile sale sunt mai puțin violente și construiesc o relație mai armonioasă cu calul.

Costum de Halloween
Un participant costumat de Haloween mănâncă un sandviș la paradă din Kawasaki. Mai mult de 100.000 de spectatori au venit să urmărească parada cu peste 2.500 de participanți în costume (26 octombrie 2014).

Modele purtând măști
Modele purtând măști și ținând e umbrele la Săptămâna Modei de la Beijing, Colecția Liu Wei (30 octombrie 2014).

Guinness World Records
Cel mai scund om din lume, Chandra Bahadur Dangi, împreună cu cel mai înalt om de pe planetă, Sultan Kosen, marchează ziua Guinness World Records la Londra (13 noiembrie 2014).

Alergători în costume Moș Crăciun
Mii de alergători în costumul lui Moș Crăciun realizează o fotografie de grup după terminarea cursei de alergare în fața Operei din Sydney, Australia. Evenimentul anual are ca scop strângerea de fonduri pentru a ajuta copiii defavorizați. (7 decembrie 2014).