31 martie 2015

CEA MAI MARE REZERVAȚIE MARINĂ

     Guvernul britanic a anunțat pe 18 martie că intenționează să creeze cea mai mare rezervație marină protejată din lume, asigurând că bogățiile naturale ale oceanului vor rămâne neatinse pentru generațiile viitoare.

     Oficialii britanici vor impune toate restricțiile pe o suprafață de 834 334 km² (322 138 mile pătrate) în jurul insulei Pitcairn și a altor trei insule aflate în apropiere (Henderson, Oeno și Ducie), situate în mijlocul Pacificului de Sud, la 4800 de km nord-est de Noua Zeelandă, care conține o bogăție neobișnuită de recife de corali, precum și specii marine numeroase. Cu o suprafață de aproape trei ori și jumătate mai mare decât cea a Marii Britanii, acest sanctuar marin sau parc oceanic va fi cea mai mare suprafață continuă de ocean protejată din lume și a doua cea mai mare rezervație naturală la nivel mondial, după Parcul Național din estul Groenlandei.

Cea mai mare rezervație marină

     Insula Pitcairn, de doar 3,2 km în lungime, a fost locul de refugiu al răzvrătiților din echipajul de pe vasul britanic HMS Bounty, în anul 1789, episod imortalizat prin cartea și filmul “Revolta de pe Bounty”. După ce au ars nava, nouă dintre răzvrătiți, împreună cu alți câțiva tahitieni, au întemeiat o așezare pe insulă, care a rămas neștiută până în 1808, când a fost descoperită de un vapor american. Populația actuală a insulei este de 56 de persoane, toți descendenți ai răzvrătiților și a însoțitorilor lor tahitieni.

     Expedițiile științifice efectuate până în prezent au relevat că apele din jurul insulelor sunt practic nealterate sau cele mai curate și în zonă trăiesc mai mult de 1250 de specii marine, dintre care patru tipuri de balene și două țestoase marine pe cale de dispariție. Ecosistemul regiunii include, de asemenea, foarte multe specii de plante marine și un atol de corali considerat de oamenii de știință a fi unul dintre cel mai dezvoltat și cel mai adânc din lume, la 380 de metri sub nivelul mării.

     În aprilie 2010, guvernul britanic a creat Rezervația Marină Chagos, în Oceanul Indian, care până în prezent era cea mai mare suprafață de ocean deplin protejată din lume (640 000 km²). Pe locul următor se găsește Parcul Național Coral Sea Marine din Australia, situat tot în Pacific (502 458 km²). În ciuda acestor succese, doar mai puțin de 1% din oceanul planetar este complet protejat.

Sursa: Pew Trusts


30 martie 2015

FOTOGRAFII ÎN PERSPECTIVĂ

     În perspectivă înseamnă respectarea regulile de reprezentare a obiectelor în spațiu, ținând seama de depărtarea relativă a obiectelor, iar perspectiva, ca priveliște, poate fi definită ca o privire generală, un aspect general asupra unui peisaj, a unei scene sau a unui obiect văzut din depărtare.

     Referitor la partea compozițională, perspectiva joacă un rol extrem de important în fotografie, putând fi controlată prin fel și fel de tertipuri fotografice sau regizorale, și folosirea ei cu dibăcie poate oferi rezultate extrem de spectaculoase. Dacă fotografiați o persoană cu orice dispozitiv foto de la nivelul ochilor sau al pieptului va ieși o fotografie normală. În schimb, dacă vă apropiați cu obiectivul de nivelul solului, iar persoana fotografiată se urcă, de exemplu, pe un piedestal, fotografia va avea valențe mult mai spectaculoase, datorită perspectivei. 

     Perspectiva are puterea de a oferi chiar rezultate neconvenționale și poate fi un ajutor important în situații limită, în care nu sunt posibile alte variante. Spre exemplu, în timpul filmării cadrelor unui nou film regizorul a dorit să înregistreze câteva clipe un Humvee (sau HMMWV - High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle - vehicul militar 4×4) în deșertul din Iraq. Cum nu aveau la dispoziție mașina, au folosit o miniatură  într-o zonă nisipoasă de lângă Los Angeles și au filmat dintr-un unghi suficient de jos încât să dea impresia că mașina este în mărime naturală în deșert. Metoda de utilizare a influenței perspectivei e ingenioasă și dă roade mereu, dacă se alege unghiul potrivit.

Influența perspectivei

     Realizarea unor fotografii în perspectivă forțată nu este un lucru greu și nu necesită abilități speciale. Este nevoie însă mai ales de imaginație și creativitate, un aparat foto, un complice sau mai mulți aranjați perfect în spațiu, răbdare și o sincronizare a “coregrafiei”. După cum puteți vedea în următoarele exemple, aceste fotografii sunt total altfel decât cele realizate la momentul potrivit.



















     Peste câteva zile voi reveni cu alte fotografii în perspectivă forțată.


25 martie 2015

ILUZIA EBBINGHAUS DINAMICĂ

     Acum vreo doi și jumătate scriam despre cercurile Titchener sau iluzia Ebbinghaus, care este o iluzie optică de percepție a dimensiunii relative (creierul nostru percepe dimensiunea unui obiect în funcţie de obiectele din jurul său) și care încă provoacă o dezbatere aprigă în cercurile psihologice cu privire la mecanismul exact care o produce.

     Iluzia Ebbinghaus a fost numită după descoperitorul ei, psihologul german Hermann Ebbinghaus (1850-1909), dar a fost popularizată în lumea vorbitoare de limba engleză de către Edward B. Titchener, într-un manual de psihologie experimentală din anul 1901, prin urmare numele său alternativ fiind cercurile Titchener. În versiunea cea mai cunoscută a iluziei, două cercuri de dimensiuni identice (culoare portocalie) sunt plasate pe aceiași linie imaginară, unul fiind înconjurat de alte cercuri mari, în timp ce celălalt este înconjurat de cercuri mici. Ca rezultat al juxtapunerii cercurilor, cercul central înconjurat de cercuri cu dimensiuni mai mari pare mai mic decât cercul central înconjurat de cercuri mici.

Iluzia Ebbinghaus

     Cercetări neuro-imagistice sugerează că există o corelație inversă între receptivitatea unui individ la iluzia Ebbinghaus și la alte iluzii similare, cum ar fi iluzia Ponzo, și dimensiunea foarte variabilă a cortexului vizual primar al individului. Mai multe teste efectuate pe eșantioane de copii cu vârsta de 10 ani sau mai mici și pe eșantioane de studenți, au demonstrat că iluzia de percepție a dimensiunii relative este mai frecventă la adulți, care au o sensibilitate în funcție de context sau în funcție de circumstanțe mai ridicată, decât la copiii, care posedă o sensibilitate contextuală mai redusă.
     Câştigătorul concursului anual (2014) de iluzii optice Neural Correlate Society a fost o variantă dinamică a iluziei Ebbinghaus. În această imagine animată, cercul din centru are mereu aceiaşi dimensiune, cu toate că atunci când cercurile din jurul său devin mai mari sau mai mici pare de diverse mărimi.

Iluzia Ebbinghaus dinamică

     Efectul este relativ mai slab atunci când te uiți numai la cercul central, dar în cazul în care privești întreaga mișcare ca un ansamblu sau muți privirea pe ecran efectul iluziei este surprinzător de puternic - cel puțin de două ori mai mare decât la iluzia Ebbinghaus statică.



     La final, trebuie să stabiliți în ce parte se mișcă barca: spre stânga sau spre dreapta?

Barca



24 martie 2015

SEMNIFICAȚIA EXPRESIEI LUNA DE MIERE

     În zilele noastre noțiunea de luna de miere are un sens plăcut, pozitiv, dar această tradiție are la bază niște obiceiuri nu tocmai fericite pentru tânăra mireasă. Această sintagmă este legată de concepțiile medievale asupra femeii și asupra căsătoriei. În Evul Mediu dragostea era considerată un sentiment distrugător, care nu avea sens, o pasiune bazată mai degrabă pe porniri instinctive, ci nu pe spiritualitate, atât de mult prețuită în acele vremuri. La baza uniunii dintre soți stătea, în general, prietenia, uneori respectul și mai rar fidelitatea.

     Cuvântul scandinav hjunottsmanathr, care înseamnă de fapt “în ascuns”, este considerat de unii ca fiind originea expresiei luna de miere. Bărbații scandinavi răpeau fete din sate și le țineau ascunse până când rămâneau gravide sau până când familia fetei înceta să o mai caute, în speranța că se vor îndrăgosti de ei. De obicei petreceau cam o lună singuri, izolați de restul lumii. Mierea se pare că este inclusă în această expresie, întrucât “mirele” folosea o băutură bazată pe miere pentru a-și ameți iubita, ca să nu mai încerce să fugă.

     O altă teorie pentru expresia luna de miere provine din antichitate, când vinul îndulcit cu miere se consuma la căsătorii și după acestea. Vinul dulce, cunoscut sub numele de hidromel sau mied, era recunoscut de a avea pretinse proprietăți afrodiziace și era, de asemenea, considerat de mulți că sporește fertilitatea cuplului căsătorit. Babilonienii și barbarii beau vin cu miere timp de treizeci de zile după ziua nunții. O lege din Babilon stabilea că tatăl fetei proaspăt măritate trebuie să-i asigure ginerelui hidromel în fiecare noapte, timp de o lună de zile, după nuntă.

    Mențiune: Se presupune că Attila a murit din cauza unei supradoze de hidromel la propria-i nuntă. Poate a fost primul atac de cord produs de “viagra” antică!

     Apoi, mai spre zilele noastre, procrearea era principalul motiv pentru care se încheiau căsătoriile. Când căsătoria era aranjată de rudele celor doi, adesea din perioada copilăriei acestora, era normal să nu existe sentimente puternice, dragostea fiind exclusă ca mobil, iar primele legături afective și împlinirea căsătoriei prin zămislirea de urmași aveau nevoie de o perioadă de grație de o lună. Formula modernă a miresei și a mirelui care plecă spre o altă destinație după ceremonia de căsătorie a început în perioada victoriană, în Anglia. Costul lunii de miere era plătit în mod normal de mire sau de familia sa. În acele vremuri, mirele și mireasa erau în general separați până la ceremonia matrimonială și mergând apoi, după nuntă, departe, împreună, era o oportunitate pentru ca să se cunoască în pace și liniște.

Luna de miere

     Cele mai multe cupluri de azi se gândesc cu nerăbdare la luna de miere ca la o perioadă fără griji după stresul cu pregătirile și organizarea nunții și în care pot să-și satisfacă diverse pofte materiale, în locuri exotice, mult visate. Pentru miresele moderne nu mai este relevant să se întoarcă din luna de miere gravide. Oricare ar fi scenariul, luna de miere este așteptată cu neastâmpăr de către toate cuplurile, ca un moment special în viața lor.


23 martie 2015

SCURTĂ PLIMBARE PRIN PĂDURE

     Alaltăieri a fost Ziua Internațională a Pădurilor, o celebrare globală a importanței arborilor în viața noastră de zi cu zi. M-am hotărât să scriu aceste câteva cuvinte ca o sensibilizare cu privire la rolul-cheie pe care pădurile îl joacă în temperarea climei Pământului și datorită faptului că pădurile pot fi o parte a soluției la schimbările climatice antropogene în viitor.

     Toată lumea știe că pădurile sunt în general minunate, că absorb dioxidul de carbon și eliberează oxigen, păstrând atmosfera mai rece și respirabilă. De asemenea, ele produc multe materii prime de care am devenit dependenți și adăpostesc cea mai mare parte a biodiversității Terrei. Dar poate o să considerați interesante și aceste lucruri:
  • Conform Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, în 2006, pădurile acopereau o suprafață de patru miliarde de hectare, adică aproximativ 30 la sută din suprafața de teren din lume, fiind ecosistemul terestru dominant de pe Pământ.
  • În 2011 zona împădurită de pe întreaga planetă era de 39 milioane km², 26,2% din suprafața totală de teren, conform CIA World Factbook. Uniunea Europeană avea 1,6 milioane km² de păduri (35% din suprafața totală de teren), iar România 63 700 km² (26,72%).
  • Pădurile reprezintă 75% din producția primară (sinteza compușilor organici, în principal prin procesul de fotosinteză) a biosferei Pământului și conțin 80% din biomasa de plante la nivel mondial.
  • Defrișările cauzează circa 20% din emisiile de gaze cu efect de seră. Emisiile de gaze cu efect de seră datorate defrișărilor sau despăduririlor depășesc la nivel mondial emisiile datorate întregului sistem de transport.
  • Anual aproape 90 000 de km² de pădure sunt “rași” de pe suprafața Pământului. Asta înseamnă că o suprafață de pădure de mărimea unui teren de fotbal dispare în fiecare secundă.
  • Aproape una din patru persoane depind de pădure pentru traiul lor zilnic și 240 de milioane de oameni trăiesc în regiuni împădurite.
  • Pădurile creează peste 30 de milioane de locuri de muncă prin activități directe sau indirecte.
  • Pădurile tropicale, limitate în mod natural la o zonă relativ mică, între Tropicul Capricornului și Tropicul Racului, au un rol esențial în ecosistemul mondial prin reglarea temperaturii Pământului și, totodată, fiind un tampon împotriva inundațiilor, secetei și eroziunilor. Pădurile tropicale acoperă doar 2% din suprafața Pământului, dar sunt adăpostul pentru 50% din toate plantele și animalele care trăiesc pe glob. De exemplu, în pădurile tropicale, pe o suprafață de 10 km², se găsesc în medie circa 1500 de plante diverse, 750 specii de arbori, 400 de specii de pasări și 150 de varietăți de fluturi.
  • Cea mai mare întindere neîntreruptă de pădure tropicală se găsește în bazinul fluviului Amazon din America de Sud. Bazinul Amazonului cuprinde 20% din rezerva de apă dulce la nivel mondial, iar în ultimii 50 de ani suprafața pădurii amazoniene s-a redus cu 17%.
  • În pădurea tropicală din Indonezia trăiesc 12% din totalul speciilor de mamifere de pe Pământ.
  • 28 000 de specii din pădurile mondiale ar putea dispare datorită despăduririlor în următorii 25-30 de ani, estimează unii specialiști.

Plimbare prin pădure

     Ce poate fi mai plăcut, mai relaxant, mai benefic pentru omul de azi, prins într-un ritm trepidant de viață și copleșit de o mulțime de factori stresanți, decât o plimbare prin pădure! Și nu uitați să îmbrățișați un arbore, ca pe un frate mai mare, care ne asigură viața!


19 martie 2015

SALARIILE CONDUCĂTORILOR POLITICI AI LUMII

     Salariile conducătorilor principalelor economii ale lumii diferă extrem de mult, fiind mai puțin corelate cu mărimea populației și a PIB-ului. Pe baza articolului publicat de CNN.com, care a folosit datele oficiale pentru anul 2015, Business Insider a realizat un grafic care ilustrează diferențele dintre salariile anuale ale liderilor mondiali.

Salariile conducătorilor mondiali

          Câteva scurte observații:
  • Pe lângă salariu, președintele american are la îndemână un cont anual de cheltuieli de 50.000 de dolari, un cont pentru călătorii de 100.000 de dolari și 19.000 de dolari anual pentru divertisment.
  • Cancelarul german (salariu anual de 216.000 euro) și miniștrii săi au primit o creștere de salariu cu 2,2 la sută la începutul lunii martie a.c.
  • Prim-ministrul britanic câștigă 142.500 £ pe an, dar suma include și salariul de  membru al parlamentului, care este de 67.060 £ pe an.
  • Președintele Franței și-a redus salariul cu 30% când a preluat mandatul în 2012. Măsura a fost în contrast puternic cu cea a predecesorul său, Nicolas Sarkozy, care și-a mărit salariul cu 170% în perioada mandatului său.
  • Putin a declarat acum două săptămâni că și-a tăiat salariul cu 10 la sută datorită sancțiunilor economice impuse țării sale și câștigă acum aproximativ 8,2 milioane de ruble pe an.
  • Dilma Rousseff câștigă de 39,6 ori mai mult decât salariul minim din Brazilia și este pe poziția a zecea în topul celor mai bine plătiți șefi de stat.
  • Președintele chinez Xi Jinping, responsabil cu cea de-a doua cea mai mare economie din lume, are un salariu de doar 22.000 dolari americani pe an, după ce a obținut o mărire de salariu de 60% la începutul acestui an.

Salariile conducătorilor - Cel mai mare salariu de prim-ministru

     Cel mai mare salariu îl are prim-ministrul din Singapore, Lee Hsien Loong. Salariul său lunar este de peste 140.000 dolari, câștigând de 12,5 ori mai mult decât Putin. Rețineți că el a ajuns la această sumă după o reducere de 36% anul trecut. Salariul lui Loong este suficient de mare pentru a plăti salariile combinate ale liderilor din India, Brazilia, Italia, Rusia, Franța, Turcia, Japonia, Marea Britanie, Africa de Sud și Germania.



18 martie 2015

FILOZOFIA MODERNĂ A VAGINULUI

      Filozofia modernă a vaginului sau trei lucruri ridicule, fără rost. Dar totuși distractive, consider, prin prostie.

     În 2013 chinezul Huang Jianjun, auto-descris ca "vânător de fantome", a fost arestat în China după ce a convins o femeie că penisul lui ar putea-o scăpa de spiritele rele pe care le are în vagin. Femeia a apelat la serviciile sale pentru că dorea să-și seducă șeful, pentru care făcuse o pasiune. Atunci bărbatului i-a venit ideea unui exorcism neortodox, convingându-și victima că fantomele din vaginul ei îl împiedică pe șef să se îndrăgostească de ea, iar prin relații sexuale repetate fantomele din vagin se vor prinde de penisul lui și vor dispărea.

     Biata chinezoaică nu avea de unde să fie la curent cu ultimele răcnete ale tehnologiei în materie de vagin și că are posibilitatea să-și privească “fantomele” în față. Sex Selfie Stick este un dispozitiv care se găsește de vânzare online pe site-ul Lovehoney la prețul de 119,99 £. Dispozitivul practic arată ca orice alt vibrator, singura diferență fiind că are atașat la capăt un aparat de fotografiat (o cameră) și mai multe lumini. Se pot lua imagini intime de înaltă calitate sau se pot realiza clipuri video, care apoi pot fi încărcate pe computer sau smartphone. Mai este doar un pas până la apariția fotografiilor selfie de vagin pe site-urile de socializare!

Vibrator cu cameră

     Un vânător de fantome mai sofisticat din SUA propune o abureală de vagin. Te așezi liniștită pe un fel de mini-tron și aburul unei infuzii de frunze și flori de pelin – care au cică rolul de detoxificare - îți inundă vaginul, pe care îl curăță. Tratamentul se efectuează la Spa Tikkun în Santa Monica, California și costă 50 de dolari pentru o sesiune de jumătate de oră. Actrița Gwyneth Paltrow a spus despre acest tratament că nu este doar o spălătură cu abur, ci o eliberare de energie care echilibrează nivelul hormonal. O găselniță de a câștiga bani ușor pe tema frumuseții feminine – ce vaginul nu este frumos? - deoarece lumea medicală este în totalitate de acord că fiziologia vaginului este de așa natură încât să fie în mod constant auto-curățat și nu are nevoie de ajutor suplimentar.


17 martie 2015

PRAFUL COSMIC INVADEAZĂ ATMOSFERA

     Suntem conștienți, dar totodată nepăsători, că Pământul devine din ce în ce mai murdar. Dar probabil nu știți că o parte din această murdărie provine din spațiu. În fiecare zi, atmosfera Pământului este invadată de praf provenit de la meteoriți, de toate formele și mărimile, comete, asteroizi și planete vechi, apuse demult. Acest nor de particule fine, incredibil de mici, asemănătoare ca dimensiune cu particulele din fum, este numit praful cosmic. O parte a prafului cosmic este praful meteoritic format când meteoriții lovesc atmosfera și ard, ei lăsând în urmă o ceață de particule minuscule, în suspensie, la circa 70 - 100 km deasupra suprafeței Pământului.

     Notă: praful cosmic interplanetar sau materia interplanetară este un tip de praf compus din particule de dimensiuni mai mici de 0,1 mm aflat în spațiul cosmic. Spațiul dintre planete, care este imens în raport cu dimensiunile planetelor, nu este vid, ci este ocupat de materie rarefiată, de dimensiuni diferite. Aceasta provine din emisia crepusculară a stelelor, din dezagregarea sau dezintegrarea unor corpuri cerești din sistemul stelar cât și din resturile materiei originale din care s-a format sistemul stelar.

     Până în prezent, oamenii de știință au făcut diverse estimări cu privire la praful cosmic care intră în atmosferă și apoi ajunge pe Pământ. Aceste evaluări se situau între 0,4 și 300 de tone de praf cosmic intrat în atmosfera terestră în fiecare zi, un interval extrem de larg. Dar o cercetare recentă cu privire la nivelurile de sodiu și fier din atmosferă - cantitatea de sodiu din atmosferă este proporțională cu cantitatea de praf cosmic - cu ajutorul unui instrument (Doppler Lidar), care poate măsura modificări în compoziția atmosferei, a relevat că valoarea reală a prafului cosmic care intră în atmosfera Terrei este de circa 60 de tone pe zi.

Praful cosmic

     Curând începe curățenia de primăvară. Să arunc oare praful de stele care mi-a intrat în casă cu o simplă cârpă de praf și un mop?


16 martie 2015

ANVELOPE CARE GENEREAZĂ ELECTRICITATE

     În ultimul timp autovehiculele electrice produse de giganți auto ca Ford, BMW şi Tesla îşi fac loc pe piaţa mondială de vânzări de autovehicule. Unul din motivele principale care îngreunează dezvoltarea impetuoasă a tehnologiei maşinilor electrice este numărul limitat de staţii de încărcare disponibile. Dar Goodyear a creat un nou concept de anvelopă care ar putea duce la dispariţia staţiilor de încărcare a autovehicule, prin încărcarea acumulatorilor maşinii în timpul staționării, în orice loc, dar mai ales în timpul conducerii.

Anvelope care generează electricitate
Anvelopa Goodyear BH-03 a fost prezentată la Geneva cu ocazia Internaţional Motor Show.

     Noua anvelopă, numită BH-03, are în compoziţie materiale termo-piezoelectrice şi a fost proiectată pentru a absorbi cât de multă căldură este posibil. Când autovehiculul este parcat, lumina soarelui încălzeşte suprafaţa anvelopei şi această căldură este transformată în energie electrică, folosind un material termo-electric. Când autovehiculul este în mers, frecarea dintre pneu şi drum, precum şi presarea şi mişcarea rolelor materialului piezoelectric generează o mică tensiune electrică, care este captată şi redirecţionată către bateria mașinii, pe care o încarcă în mod constant pe toată durata deplasării.

Anvelope care generează electricitate 1

     Materialele folosite sunt optime pentru capacitatea de generare a energiei electrice a anvelopei, precum şi pentru rezistenţă la rulare, având o culoare închisă, pentru a atrage mai multă căldură. Această tehnologie are potenţialul de a contribui în mod semnificativ la soluţionarea problemelor de mobilitate a autovehiculelor electrice, ceea ce va conduce la o cerere mult mai mare de asemenea vehicule în viitorul apropiat, a declarat un reprezentat al companiei Goodyear.  De asemenea, Joe Zekoski, prim-vicepreşedinte şi director tehnic, a afirmat că noile concepte de anvelope de la Goodyear reinventează rolul pe care acestea îl pot juca în viitor în dezvoltarea industriei auto. Ne-am imaginat şi dorim ca în perioada imediat următoare produsele noastre să devină tot mai integrate pe toate tipurile de vehicule şi pentru toată gama de clienţi ale acestora, mai ecologice şi mai versatile.

Anvelope care generează electricitate 2


12 martie 2015

ȚIGĂRI ÎN PACHETE SIMPLE

     Toate țigările din Marea Britanie vor fi vândute în pachete simple care vor purta avertismente de sănătate înspăimântătoare, conform unei legi noi votată de deputații britanici pe 11 martie a.c. Legislația privind vânzarea de țigări în pachete simple, care va intră în vigoare din luna mai a anului viitor, a fost votată în Camera Comunelor cu 367 de voturi pentru și 113 voturi împotriva (majoritatea parlamentari conservatori).

     Marea Britanie a luat exemplul Australiei, care a devenit prima țară din lume care a introdus legea sănătății publice, în urmă cu doi ani, pentru a descuraja o nouă generație de tineri fumători. În decembrie 2012, Australia a impus ca toate produsele din tutun să fie vândute în pachete standardizate. Astfel, toate pachetele de țigări nu mai pot afișa numele mărcii producătoare, iar ambalajul este unic, de culoare măslinie sau apropiat de culoarea tutunului, considerat monoton, fără a atrage cumpărătorii. În locul numelui de marcă (brand) este înscrisă o siglă uniformă, iar pachetele sunt împodobite cu imagini grafice care demonstrează efectele devastatoare ale cancerului pulmonar.


     Criticii acestei măsuri declară că nouă lege nu-i va împiedică pe britanici să fumeze, ar putea crea confuzii printre consumatorii de țigări și importurile ilegale de tutun ar putea ajunge la cote inimaginabile. De asemenea, ei atenționează că Parlamentul britanic ar trebui să acorde prioritate combaterii imigrației și a terorismului, ci nu modului de ambalare a țigărilor. Dar ministrul sănătății publice, Jane Ellison, este convinsă că măsura este primul pas spre noi generații de nefumători. Ea a recunoscut îngrijorarea populației că pachetele standardizate pentru țigări ar putea crea precedentul pentru o abordare similară la alte produse, cum ar fi produsele alimentare nesănătoase și alcoolul, dar a asigurat că guvernul nu are nici o intenție de a extinde ambalajele standardizate pentru orice alt produs, în afară de tutun. Totodată a mulțumit parlamentarilor pentru aprobarea acestei măsuri importante de sănătate publică, care va proteja copiii și va salva nenumărate vieți.

     Companiile de tutun au întreprins o campanie neîncetată în ultimii trei ani, încercând să descurajeze politicienii să voteze legea. Pierderile lor vor fi considerabile, dar se vor reduce și veniturile companiilor mass-media care nu vor mai fi solicitate pentru publicitate cu țigări și tutun. De ce s-ar mai difuza un spot publicitar referitor la Dunhill sau Marlboro dacă produsul nu există în magazine?

11 martie 2015

ANIMALE CU MUSTAȚĂ

     Mustața este părul care crește pe regiunea feței cuprinsă între limita de jos a nasului și terminația buzei superioare sau mai simplu părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. Noțiunea de mustață se întâlnește și în lumea plantelor, cum ar fi firele lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor, rădăcinile adventive ale porumbului, grâului, cepei, viței-de-vie, etc., dar și în lumea animală unde prin mustață se înțelege firele lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale.

     Pentru multe dintre animale, mustața are rol de organ de simț tactil, în special la anumite mamifere cum ar fi: felinele, câinii, delfinii, focile, urșii, lamantinii, iepurii, șobolanii, șoarecii, etc. Mustățile animalelor au o rădăcină extrem de sensibilă care le permite să sesizeze micile mișcări ale curenților de aer. Mustața împreună cu simțul olfactiv permite animalului să detecteze cu exactitate direcția din care provine mirosul și originea lui. De asemenea, când mustățile intră în contact cu diferite obiecte, mai ales pe întuneric, acestea pot ajuta animalele în aprecierea distanțelor față de obstacolele întâlnite în cale. În cazul felinelor, mustățile au niște terminații nervoase care, la cea mai mică mișcare din apropiere sau chiar la o distanță relativ mare, le stimulează și trimit informații importante referitoare la obiectele sau ființele din apropiere. De asemenea, alte mamifere acvatice, cum ar fi nutria, au un bot lung cu o mustață bogată, care le permit să simtă vibrațiile produse de prada vizată chiar și în ape foarte tulbure.

     După această scurtă prezentare a mustăților, vă las să vă delectați cu această podoabă naturală a animalelor, dar atât de necesară pentru viața majorității mamiferelor. Imaginile următoare sunt interesante prin forma neobișnuită a mustății sau prin asemănarea mustăților bietelor dobitoace cu mustățile purtate de oameni, dar care au, să zicem, numai valoare estetică sau personală, fără efect în adulmecarea prăzii. Oare?