27 iulie 2016

ORDIN DE RESTRICȚIE ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU


     Un bărbat din Israel a cerut la începutul acestui an în fața unui tribunal din Haifa emiterea unui ordin de restricție împotriva lui Dumnezeu, afirmând că acesta s-a purtat urât și a fost deosebit de rău cu el, scrie cotidianul israelian The Times of Israel.
     Protocolul standard de audiere încheiat la tribunal a notat sec că Dumnezeu nu s-a prezentat. Totuși nu s-a specificat modul în care judecătorul a stabilit absența lui Dumnezeu din sala de judecată. Ignorând pur și simplu prezența fizică, probabil că a fost pe undeva pe acolo, dar a dorit poate să-și exercite dreptul la tăcere.
     Inițiatorul cererii, care nu a fost numit de presa israeliană, a precizat că de trei ani de zile încearcă să obțină un ordin de restricție împotriva lui Dumnezeu de la Poliție, dar polițiștii nu au făcut mare lucru, au trimis doar o mașină de patrulare la casa unde locuiește, de vreo 10 ori. Bărbatul a susținut că, în această perioadă de trei ani, Dumnezeu a avut o atitudine ostilă, extrem de negativă față de el, dar din păcate (sau din fericire?) nu au fost prezentate și detaliile poznelor divine la care a fost supus omul și pe care le-a suportat cu mare greutate.
     Președintele completului de judecată, Ahsan Canaan, a respins cererea pe care a caracterizat-o drept ridicolă.  Mai mult, judecătorul a afirmat că reclamantul nu are nevoie de ajutor din partea instanței pentru un ordin de restricție împotriva lui Dumnezeu, ci mai degrabă de ajutor de la alte instituții calificate ale statului. Nu s-a precizat nici dacă la audiere reclamantul a adus martori pentru a-i susține solicitarea neobișnuită sau dacă au participat ca martori din partea pârâtului o parte din nenumărații purtători de cuvânt în numele Domnului.



20 iulie 2016

OMENIREA CREEAZĂ SPECII NOI


     Cu toții știm că activitățile umane conduc la dispariția a numeroase specii din întreaga lume. Dar, probabil mai puțin așteptat,  acest lucru nu este singurul efect al activităților noastre asupra regnului animal și vegetal. De fapt, omenirea creează specii noi de plante și animale și, de asemenea, provoacă evoluția rapidă a unora dintre acestea, relevă un nou studiu.

     Studiul, condus de Universitatea din Copenhaga, a subliniat mai multe exemple ale procesului de speciație (formarea unor specii noi de plante sau de animale) ca urmare a intervenției omului. Procesul poate avea loc accidental, prin apariția unor noi ecosisteme, cum ar fi mediul urban, prin domesticirea animalelor sau prin aclimatizarea culturilor și prin inginerie genetică. Totodată, selecția nenaturală, de exemplu cauzată de vânătoare sau pescuit, poate duce la noi trăsături în curs de dezvoltare la animale, care ulterior pot conduce la noi specii. De asemenea, mutarea intenționată sau accidentală a speciilor poate duce la hibridizare cu alte specii (în ultimii zeci de ani, în Europa au apărut mai multe specii noi de plante decât se știe că au dispărut).

     Omenirea creează specii noi ca urmare a activităților din ce în ce mai diversificate, dar acest lucru nu poate da nici măcar senzația unei compensații față de pierderile speciilor naturale, au declarat cercetătorii. Mulți oameni ar putea vedea perspectiva unei lumi bio-diversificată în mod artificial la fel de descurajatoare ca un ecosistem sau areal artificial. De la ultima eră glaciară, în urmă cu 11.500 de ani, se estimează că 255 de mamifere și 523 de specii de păsări au dispărut, de multe ori din cauza activității umane. În aceeași perioadă, oamenii au mutat aproape 900 de specii cunoscute și domesticit mai mult de 470 de animale și aproape 270 de specii de plante. Conform unui alt studiu realizat recent, cel puțin 6 din 40 cele mai importante culturi agricole din lume sunt considerate complet noi.


     Un exemplu de astfel de animale este țânțarul subteran londonez sau țânțarul de metrou. Un țânțar comun s-a adaptat la mediul sistemului feroviar subteran din Londra, creând o populație nouă. Deoarece nu se mai poate încrucișa cu omologul său de sus (de la sol sau din aer), este considerat, pe bună dreptate, o nouă specie.


     

6 iulie 2016

VASE DIN PIATRĂ - MISTERUL UNEI CIVILIZAȚII NECUNOCUTE


     Mii de vase din piatră, cu inscripții al căror sens s-a pierdut în negura secolelor, împânzesc o zonă deluroasă din nord-estul statului Laos, în apropierea graniței cu Vietnam. Este cea mai enigmatică atracție turistică din Asia de sud-est și principala atracție turistică din Laos, dar totodată unul dintre cele mai mari mistere arheologice ale lumii, un sit arheologic unic.
     „Câmpia vaselor din piatră” este formată din vase din piatră străvechi de diverse dimensiuni și înălțimi (de la 90 de centimetri la peste 3 metri), cântărind chiar mai multe tone, care sunt împrăștiate pe sute de kilometri pătrați. Uriașele vase din piatră nu-și dezvăluie cu una cu două misterele. Nimeni nu știe cu precizie cine le-a sculptat, ce vârstă au și mai ales la ce serveau. Totuși, este clar că pietrele sculptate în interior, dar și la exterior (granit în marea majoritate) nu sunt din zonă și au fost transportate aici, pe dealuri, în pofida greutății lor considerabile.


     Arheologii sunt de părere că aceste vase din piatră datează de acum 2000 - 2500 de ani sau chiar mai mult și au fost folosite pentru ceremonii funerare, fiind un fel de urne pentru înmormântare, însă legendele locale vorbesc despre un popor de giganți care le-au folosit ca potire de vin pentru sărbătorirea unei mari victorii. Arheologul francez Madelaine Colani, care a executat săpături în zona prin anii '30, a descoperit că, deși majoritatea vaselor au fost jefuite, unele mai conțineau încă unelte din fier sau bronz, mărgele și cercei din piatră sau sticlă. Alte săpături mai recente, au dezvăluit în apropierea lor camere funerare subterane. De asemenea, rămășitele găsite în apropriere relevă că urnele au avut capace circulare, sculptate și ornamentate cu diverse inscripții.


     O altă ipoteză lansată susține că serveau la păstrarea alimentelor sau că reprezentau o soluție de păstrare a apei de ploaie. Fiind dispuse pe o linie imaginară dreaptă împreună cu alte câteva vase asemănătoare aflate pe teritoriul Indiei și Thailandei, alți arheologii au speculat că ele au fost poziționate pentru a deservi o rută comercială.
     Este posibil ca vasele să fi avut mai multe utilizări de-a lungul istoriei, dar poate că cercetările arheologice viitoare vor descoperi cine a făcut aceste vase din piatră și în ce scop.