26 iunie 2017

UN TRUC DE ADEMENIRE INCREDIBIL


     Plantele folosesc o varietate de tactici extrem de diversă pentru a realiza polenizarea și implicit pentru a atrage agenții polenizatori. Circa 5 la sută din toate plantele existente pe glob apelează la trucuri și înșelăciuni pentru a atrage insectele polenizatoare, dar până acum cercetătorii nu au mai întâlnit un astfel de truc de ademenire.

     O plantă ornamentală, destul de populară, din grupul de plante cunoscut sub numele de Ceropegia a ajuns însă la un alt nivel, net superior, folosind un truc de ademenire unic. Floarea ei imită aproape exact mirosul pe care îl emană o albină atacată, atrăgând musculițele care vor să-și depună larvele în insecta muribundă. Așa au descris cercetătorii de la Universitatea din Salzburg (Austria) și de la Universitatea din Bayreuth (Germania), după experiențe în natură și în laborator: o strategia unică, a unei flori-capcană, folosită pentru a întemnița temporar insectele polenizatoare.

     Notă: Plantele din grupa Ceropegia (aproape 200 de specii în întreaga lume) au o corolă tubulară cu cinci petale, cel mai adesea lipite în vârf, formând în funcție de specie o umbrelă, un gen de boltă, o fel de cușcă sau un apendice asemănător cu o antenă. Tuburile lor florale au firișoare de peri, îndreptate în jos, formând o capcană pentru insectele mici. 


     Cercetătorii spun că este singurul exemplu de plantă care, pentru a face polenizarea și fără a oferi nimic în schimb (mâncare), imită mirosul unei insecte sau al unui alt animal. Atrase de miros, musculițele pătrund în interiorul florii care apoi se închide. După o mică luptă, floarea se deschide și musculițele, pline de polen, zboară în voie. Probabil unii „deștepți” din zilele noastre ar spune că floarea profită în mod abuziv de niște insecte pentru a-și face treaba (glumesc, cred...).

     După cum au arătat multe alte cercetări, albinele atacate sau pe moarte emană în aer un compus complex gen „alarmă” pentru celelalte insecte din stup (roi) pe care le cheamă în ajutor. Unele specii de musculițe au învățat să recunoască acest miros și se duc să-și depună ouăle în albină pentru perpetuarea propriei specii. Iar această plantă a „simțit” oportunitatea și a dezvoltat o tehnică specială înaltă pentru a profita în favoarea sa. Întrebarea este: cum a înțeles și a reușit? Chiar dacă inteligența plantelor este dovedită.

Sursă: Gizmodo



9 iunie 2017

PRIMUL CARGOU ELECTRIC AUTONOM DIN LUME


    Norvegia intenționează să lanseze primul cargou electric autonom din lume chiar anul viitor. Prima navă de marfă autonomă și 100% electrică va înlocui anual circa 40.000 de drumuri cu camioane, au declarat promotorii proiectului. 

     Nava va fi numită Yara Birkeland, fiind rezultatul unui parteneriat între fabricantul de fertilizatori Yara International și grupul industrial Kongsberg, și va livra fertilizatori între trei porturi din sudul Norvegiei: Porsgrunn, Brevik și Larvik. Cu o autonomie de peste 65 de mile marine (120 km), cargoul va putea transporta cam o sută de containere, respectiv o greutate de până la 3.500 de tone, la o viteză de la 12 - 15 noduri, a declarat directorul proiectului Bjorn Tore Orvik. Inițial, nava va avea echipaj, dar începând cu 2019 va fi operată de la distanță, iar în anul 2020 va fi complet autonomă (fără echipaj).


     „În fiecare zi, sunt necesare peste 100 de drumuri cu camioane, care consumă motorină și poluează, pentru a transporta produsele fabricii nostre din Porsgrunn în porturile Brevik și Larvik, de unde apoi le expediem clienților din toată lumea”, a afirmat directorul executiv al Yara International. „Cu primul cargou electric autonom, renunțăm la transportul rutier și facem transportul pe mare și, prin urmare, vom reduce emisiile de CO₂ și de oxizi de azot, zgomotul și emisiile de particule și vom îmbunătății siguranța rutieră”, a mai subliniat el. 

     Nava, care va avea un design futurist, va reduce emisiile de CO₂ cu 678 de tone pe an, conform celor de la Yara, iar energia electrică folosită pentru a încărca acumulatorii navei va fi în totalitate „verde”, provenind numai de la hidrocentrale.

     În timp ce Norvegia este un producător important de petrol, ea este cunoscută totodată ca având cea mai mare rată de autovehicule electrice pe cap de locuitor din lume, datorită unor stimulente fiscale extrem de generoase. De asemenea, scandinavii experimentează deja feriboturi electrice care să traverseze celebrelor lor fiorduri.

Sursa: France 24