8 decembrie 2015

FABRICĂ DE CLONARE A ANIMALELOR

     
     Cea mai mare fabrică de clonare a animalelor se va construi în orașul Tianjin, un oraș-port din nord-estul Chinei, a anunțat online Cotidianul Poporului luna trecută. Proiectul, de fapt un laborator uriaș, are nevoie de o investiție de 200 de milioane de yuani (circa 20 de milioane de £) pentru a continua aplicarea tehnologiilor de clonare în creșterea modernă a animalelor.

     Oficialii chinezi au declarat că, în conformitate cu planul, această fabrică de clonare va avea o “linie de asamblare” pentru clonarea animalelor, un centru de clonare și cercetare la standarde ridicate, o bancă biologică de gene foarte diversificată și săli cu expoziții și pentru educație. Deocamdată s-a anunțat că laboratorul-fabrică va clona diverse tipuri de animale, inclusiv câini inteligenți și antrenați pentru diferite activități, câini și alte animale de companie, bovine de rasă superioară, primate și chiar cai pursânge (de rasă) sau pentru de curse. 

Fabrică de clonare

     Construcția și ulterior funcționarea fabricii se va face în baza unui acord strategic semnat de municipalitatea orașului chinez cu Yingke Boya Gene Technology, o companie chineză specializată în celule stem și biomedicină. Yingke Boya Gene Technology este o filială a Grupului Boyalife, un pionier în clonarea animalelor în China, dar recunoscut și pe plan internațional. Anul trecut în septembrie, Boyalife Co împreună cu sud-coreenii de la Sooam Biotech Research Foundation, au clonat trei mastifi tibetani - o rasă de câine extrem de valoroasă, rasă englezească de câini de pază, puternici, cu părul scurt, de culoare galben-roșiatică, înrudiți cu dogul - folosind tehnologii de vârf în acest domeniu. De asemenea, anul trecut și anul acesta, compania a livrat în multe țări din întreaga lume, inclusiv în China, 550 de câini clonați în laboratoarele proprii și specializați pentru controale vamale, inclusiv în aeroporturi, pentru folosirea de către unitățile de politie și pentru alte misiuni speciale.



5 decembrie 2015

PREGĂTIREA ȘI ATESTAREA PROFESIONALĂ ÎN TRANSPORTURILE RUTIERE

 

ORDINUL Ministrului Transporturilor nr. 1214/2015

pentru aprobarea normelor privind pregătirea și atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere

     În temeiul prevederilor art. 6 alin. (3) lit. h), ale art. 111, ale art. 67 alin. (1), (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 12 lit. f)-h) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1 și 2 din Legea nr. 31/1994 pentru aderarea României la Acordul european referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), adoptat și semnat la Geneva la 30 septembrie 1957, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 48/1999 privind transportul rutier al mărfurilor periculoase, aprobată cu modificări prin Legea nr. 122/2002, ale art. 66 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările și completările ulterioare,

     ministrul transporturilor emite prezentul ordin.

     Art. 1. - (1) Se aprobă Normele privind pregătirea și atestarea profesională a managerilor de transport, prevăzute în anexa nr. 1. (Anexa 1 pdf)

     (2) Se aprobă Normele privind pregătirea și atestarea profesională a anumitor categorii de conducători auto, prevăzute în anexa nr. 2. (Anexa 2 pdf)

     (3) Se aprobă Normele privind pregătirea și atestarea profesională a consilierilor de siguranță pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase, prevăzute în anexa nr. 3. (Anexa 3 pdf)

     (4) Se aprobă Normele privind pregătirea și atestarea profesională a conducătorilor auto care transportă mărfuri periculoase, prevăzute în anexa nr. 4. (Anexa 4 pdf)

     (5) Se aprobă Normele privind pregătirea și atestarea profesională a conducătorilor auto care efectuează transport rutier cu vehicule având mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite, prevăzute în anexa nr. 5. (Anexa 5 pdf)

     (6) Se aprobă Normele privind pregătirea și atestarea profesională a conducătorilor auto care efectuează transport rutier cu troleibuzul, prevăzute în anexa nr. 6. (Anexa 6 pdf)

     (7) Se aprobă Normele privind pregătirea și atestarea profesională a conducătorilor auto care efectuează transport rutier național contra cost de vehicule rutiere defecte sau care sunt avariate, prevăzute în anexa nr. 7. (Anexa 7 pdf)

     (8) Se aprobă Normele privind examinarea în vederea atestării profesionale a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, prevăzute în anexa nr. 8. (Anexa 8 pdf)

     Art. 2. - Direcția transport rutier din cadrul Ministerului Transporturilor și Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

     Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor nr. 761/1999 privind desemnarea, pregătirea și atestarea profesională a persoanelor care conduc permanent și efectiv activități de transport rutier, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 33 din 28 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul ministrului transporturilor nr. 640/2007 pentru aprobarea Normelor privind pregătirea și atestarea profesională a conducătorilor auto care efectuează transport rutier de mărfuri periculoase, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 20 august 2007, cu modificările ulterioare, Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 42/2006 privind condițiile de pregătire profesională inițială și continuă a anumitor categorii de conducători auto, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 27 ianuarie 2006, cu modificările și completările ulterioare, și Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 597/2003 privind aprobarea Normelor pentru stabilirea condițiilor de obținere a atestatului profesional de către conducătorii auto care efectuează transport rutier de mărfuri cu vehicule a căror masă maximă autorizată este mai mare de 3,5 tone, transport rutier public de persoane și transport rutier cu vehicule având mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, cu modificările și completările ulterioare, anexele nr. 45 a) și 45 b) la Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 și 854 bis din 2 decembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile aplicabile modului de transport rutier din cuprinsul Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.044/2003 privind aprobarea Regulamentului pentru desemnarea, pregătirea profesională și examinarea consilierilor de siguranță pentru transportul rutier, feroviar sau pe căile navigabile interioare al mărfurilor periculoase, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2004, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile privind tariful de examinare în vederea obținerii certificatului de atestare a taximetriștilor sau susținerii testului periodic de către aceștia din cuprinsul anexei la Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr 2.156/2005 privind tarifele pentru prestațiile specifice realizate de Autoritatea Rutieră Română — A.R.R., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.160 din 21 decembrie 2005, cu modificările ulterioare, art. 15 alin. (2), art. 16 și anexa nr. 1 „Tarif pentru susținerea examenului de atestare/reînnoire în vederea obținerii atestatului de pregătire profesională a instructorilor auto și a profesorilor de legislație rutieră” din Normele privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 75/2014 privind reglementarea activității de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 și 107 bis din 12 februarie 2014, precum și orice alte dispoziții contrare se abrogă.

     Art. 4. - Anexele nr. 1 - 8 fac parte integrantă din prezentul ordin.

     Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I (a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 903 din 04 decembrie 2015)



30 noiembrie 2015

DECLINUL SAȘILOR DIN ROMÂNIA

     
     Se cunosc 6 grupe mari de coloniști germani: sași transilvăneni, șvabi bănățeni și sătmăreni, germani din Basarabia, germani din Bucovina și germani din Dobrogea, care se deosebesc între ele atât din punct de vedere al originii cât și al regiunii colonizate și al momentului venirii lor. Cele mai cunoscute și cele mai mari grupări numerice ale etnicilor germani sunt cea a sașilor transilvăneni și a șvabilor bănățeni. 

     Cea mai veche populație germanică, cea a sașilor transilvăneni, s-a stabilit în Europa de Sud-Est în secolul al XII-lea. Regele ungar Geza al II-lea a promovat colonizarea germanilor în Transilvania de astăzi pentru a se proteja de invaziile mongolilor și ale tătarilor. Denumirea de "sași" nu oferă nici un indiciu cu privire la originea, din punct de vedere geografic, a primilor coloniști. Originea lor nu poate fi stabilită clar și cu exactitate. Noțiunea de "saxones" a fost folosită în documentele cancelariei ungare mai întâi ca atribut al situației lor juridice. Mai târziu ea a evoluat într-o denumire pentru toți germanii din Transilvania. După doar un secol, prin Bula de aur (diploma Andreanum) a regelui Ungariei Andrei al II-lea, se asigură sașilor transilvăneni o largă autonomie juridică, politică, economică și clericală, care nu se va pierde decât parțial, abia către sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu alipirea regiunii la Ungaria.

     În secolul al XVIII-lea, la apelurile lansate de împărații Carol al VI-lea, Iosif al II-lea și împărăteasa Maria Tereza, care au vrut să recolonizeze zona (devastată după retragerea turcilor), cuprinsă între Dunăre, Tisa, Mureș și lanțul Munților Carpați, cu meșteșugari buni și conștiincioși, un alt grup mare de coloniști din regiunile de pe malul stâng al Rinului, Lorena, Hessa renană și Palatinat, dar și din Bavaria și Suabia, ajung pe teritoriul României de azi. Alte regiuni importante spre care s-au îndreptat coloniștii germani și emigranții mănați de lipsa de pământ au fost Dobrogea și ținuturile de graniță din Basarabia și Bucovina.

     După destrămarea Austro-Ungariei, sașii transilvăneni și șvabii bănățeni au hotărât în 1918, la Alba Iulia, alipirea la Regatul României. La recensământul din 1930, 745.421 locuitori ai României (circa 4,1% din totalul populației) s-au declarat ca fiind de naționalitate germană. 

     În timpul războiului, minoritatea germană a căzut sub influența Grupului Etnic German, peste 50.000 de sași și șvabi înrolându-se în armata nazistă. După 1945 a început declinul sașilor și calvarul populației săsești, circa 55.000 de oameni fiind deportați în Uniunea Sovietică, mulți dintre ei nu s-au mai întors niciodată.

Declinul sașilor

     Pentru etnicii germani rămași în România începeau decenii dificile, pline de lipsuri. Presiunea asimilării a crescut asupra minorităților, iar tendința de emigrare devine mai acută, datorită condițiilor economice din țară. În anii '70 și '80 aproximativ 14.000 de etnici germani au părăsit țara anual. 

     Notă: Regimul comunist s-a dovedit a fi pragmatic, vânzând minoritatea germană, fără resentimente (s-a estimat că între 1968-1989 au fost „vânduți” peste 200 000 de germani). Sumele au variat în funcție de pregătire și calificare: muncitori simpli, muncitori calificați, persoane cu studii superioare, pensionari etc. Ambasadorul R.F.G. la București în perioada 1971-1976 a dezvăluia în memoriile sale sumele (mărci germane - DM) cerute: student - 5500; student în anul terminal - 7000; absolvenți cu studii superioare - 11000.

     După căderea comunismului, începând cu 1990 cifra a crescut dintr-o dată la peste 100.000. La recensământul din 2002 peste 60.000 de locuitori ai României s-au mai declarat încă ca fiind de naționalitate germană, iar rezultatele recensământului din anul 2011 indică un număr de 36.000 de persoane de etnie germană.



26 noiembrie 2015

PARTICULE DE PLASTIC ÎN ALIMENTE


    O previziune urâtă a devenit realitate: alimentele pe care le ingeram zilnic conțin particule de plastic. 

     Primele materiale plastice au fost produse prin transformarea materialelor naturale. În anul 1859 au apărut fibrele vulcanizate, în 1869 a apărut celuloidul și în 1897 galitul, iar primul material sintetic a fost bachelita (1908). În general, produsul de la care se pornește în fabricarea materialelor plastice este naftul, un produs obținut din rafinarea petrolului. Materialul plastic are calități deosebite: suplețe, rigiditate, rezistență la șoc, elasticitate, transparență, greutate mică etc.

     Acest material extraordinar ne conduce spre un dezastru ecologic mondial. S-a estimat că aproximativ 5 milioane de tone de materiale plastice ajung în oceane în fiecare an. Deșeurile din plastic au nevoie de sute de ani pentru  a se degrada în mod natural. De exemplu, o sticlă din plastic nu este biodegradabilă, în schimb se descompune în particule din ce în ce mai mici, care devin microscopice. Semnalul de alarmă privind pericolul ca plasticul să ajungă chiar în alimente a fost tras acum mai mulți ani și în prezent este dovedit. Particule de plastic s-au găsit în produsul indispensabil funcționării normale a organismului, în resursa vitală a omenirii: sarea.

     O echipă de cercetători chinezi a analizat 15 mărci de sare comercializate în supermarketurile din țară și a constatat că toate dețin particule de plastic minuscule, cu aceeași compoziție chimică prezentă în ambalajele gen PET sau tip celofan. Cantitatea de particule de plastic microscopice variază în funcție de locul de extragere al sării, cea mai contaminată dovedindu-se a fi sarea de mare, între  550 și 681 de particule/kilogram. Prezența plasticului în sarea de mare nu ar trebui să fie o surpriză, deoarece oceanele conțin cantități impresionante de deșeuri din plastic, însă descoperirea cu adevărat deranjantă este că și sarea din alte surse, cum ar fi minele sau lacurile sărate, conține particule de plastic. Sarea provenită din depozite uscate conține cantități mai mici, variind de la 7 la 204 particule/kilogram, probabil, în mare parte, prin contaminare în timpul prelucrării. Un adult, care consumă sare la nivelul nutrițional recomandat, ar putea ingera circa 1.000 de particule de plastic anual numai din această sursă.

Particule de plastic

     În ciuda dimensiunii lor mici, invizibile cu ochiul liber, aceste particule de plastic prezintă un risc grav pentru sănătate. Un alt studiu a estimat că mulți europeni care consumă multe alimente provenite din oceane (pește, crustacee, păsări marine etc.) pot ingera, tot anual, aproximativ 11.000 de asemenea microparticule. Teste de laborator au arătat că fragmente de plastic de dimensiuni nanometrice pot intra chiar în celule, cauzând leziuni tisulare. De asemenea, fragmente minuscule de materiale plastice se găsesc în nisipul de pe plajele din întreaga lume, dând naștere un nou tip de roci sedimentare, care se formează din amestecul plastic cu nisip.

     Chiar dacă studiul a fost efectuat numai în China, este ușor de presupus că acest lucru este generalizat la nivel mondial și trebuie luate măsuri urgente pentru detectarea și filtrarea particulelor înainte să ajungă pe masa noastră. La scară mondială, singura soluție este reciclarea deșeurilor de plastic și prevenirea acestui risc de contaminare.

Sursa principală: ACS






23 noiembrie 2015

RECLAME OFENSATOARE INTERZISE


    Publicitatea trebuie să transmită un mesaj, iar uneori apelează la reclame ofensatoare, pe care unele țări nu le-au acceptat. Posterele și afișele publicitare conțin tot mai multe imagini incisive, chiar șocante, și sunt prea explicite din punct de vedere sexual. De aceea, unele țări le consideră jignitoare și au respins sau interzis aceste reclame ofensatoare, precum cele care urmează:

Reclame ofensatoare 1
     Reclama pentru parfumul Tom Ford a fost interzisă în SUA după ce s-au primit multe plângeri referitor la sexualitatea explicită. Probabil că parfumul nu a avut succes pentru că bărbații sunt obișnuiți cu mirosul respectiv, iar cei care l-au cumpărat au fost frecvent chestionați de consoarte cu întrebări de genul: “unde ai fost?” sau “cu ce parfum te dai?”.

Reclame ofensatoare 2
     Canada a interzis afișul realizat de Bacardi pentru că umilește și înjosește femeia. Cu toate acestea, cred că a fost bine “văzut” de unii dintre bărbați.

Reclame ofensatoare 3
     Această reclamă la o băutură energizantă a fost retrasă din Chile la cererea clienților indignați.

Reclame ofensatoare 4
     Marea Britanie a interzis posterul acesta, considerându-l trivial și instigator la violență.

Reclame ofensatoare 5
     Tot în Marea Britanie a fost interzisă reclama publicitară realizată de Diesel pentru că este o imagine de natură sexuală, care nu poate fi văzută de copii.

Reclame ofensatoare 6
     Rușii au interzis imaginea de mai sus, care a apărut într-o revistă cu profil financiar, cu câțiva ani în urmă, considerând-o imorală. În mod normal, astăzi pozițiile ar trebui schimbate: $ în locul €.

Reclame ofensatoare 9

     Department of Health (Ministerul Sănătății) din Marea Britanie a considerat posterul acesta înfricoșător pentru adulți și primejdios pentru copii, interzicându-l.

Reclame ofensatoare 10

     The Breast Cancer Fund (SUA) a respins afișarea acestui poster deoarece cicatricile rămase în urma mastectomiei sunt prea șocante pentru public.

Reclame ofensatoare 7
     O campanie anti-fumat, cu referire la turnurile gemene de la World Trade Center, nu a fost acceptată în China pe motiv că este nepotrivită.

Reclame ofensatoare 8
     Reclama pentru țigările americane Kiss nu a fost tolerată în Israel deoarece conține obscenități simulate.

Sursa : Oddee