26 noiembrie 2014

POVERI GENERATE DE OMENIRE

     Obezitatea este una din poverile mari ale economiei globale, la fel ca fumatul sau războaiele și terorismul, care costă omenirea 2000 de miliarde de dolari anual. Valul de creștere a obezității a devenit o problemă globală critică, care necesită o strategie internațională, cu măsuri de intervenție rapide, susțin cercetători de la McKinsey Global Institute.

     Mai mult de 2,1 miliarde de oameni din întreaga lume - aproximativ 30 la sută din populația mondială - sunt supraponderali sau obezi, aproape de două ori și jumătate mai mult decât adulți și copii subnutriți (840 milioane). Și această “epidemie” nu prezintă semne de declin. Experții prezic, în cazul în care prevalența actuală a obezității continuă pe traiectoria actuală, că aproape jumătate din populația adultă a lumii va fi supraponderală sau obeză până în anul 2030.

Poveri generate de omenire

     În raportul prezentat, experții au concluzionat că obezitatea este o problemă economică majoră la nivel mondial cauzată de o multitudine de factori, iar toate dovezile sugerează că impactul economic și social al obezității este profund și de durată, fiind necesare politici și măsuri care să se bazeze mai puțin pe opțiunile conștiente ale persoanelor fizice și mai mult pe schimbări în mediul lor. Studiul recomandă, de asemenea, o serie de 44 de intervenții ce ar putea reduce cu 20% persoanele supraponderale sau obeze, care ar putea reveni la greutatea normală în termen de 5 până la 10 ani: controlul drastic al alimentelor în fast-food-uri, investiții în educația parentală, introducerea meselor sănătoase în școli și la locul de muncă, schimbarea programelor școlare prin includerea de mai multe exerciții fizice, îmbunătățirea educației și a responsabilității personale, încurajarea activităților fizice, introducerea la nivel mondial a pistelor pentru bicicliști, etc. Excesul de greutate și obezitatea este o problemă sistemică, pentru care este nevoie de mai bună cooperare între sectoarele public și privat și care necesită acțiuni la toate nivelurile, individuale și sociale, implicând industria, guvernele național, comunitățile locale și sectorul de voluntariat.

     Alte concluzii ale studiului:
  • Nici o țară din lume nu a redus prevalența obezității între anii 2000 și 2013. Mai mult, prevalența obezității a crescut cu mai mult de 0,5 puncte procentuale în 139 de țări din cele 196 analizate, membre OECD.
  • Obezitatea este responsabilă de 5% din totalul deceselor anuale la nivel mondial.
  • În ansamblu, prevalența obezității pare să fie legată de bogăția unei țări. Majoritatea țărilor din G-20 au rate de prevalență de peste 20 la sută. Doar Japonia și Coreea de Sud au rate de prevalență mai mici de 16%.
  • Tendința obezității este mai pronunțată la femei decât la bărbați, iar bărbații cu un nivel mai ridicat de educație au rate mai mici de obezitate.
     Alți experți consideră că deși la prima vedere raportul pare șocant, el nu include și cheltuielile adiacente ale autorităților, companiilor și guvernelor pentru “susținerea”  persoanelor supraponderale și obeze, cum ar fi transportul cu autobuze, trenuri sau avioane, locuri și instalații mai mari, consolidate, pentru divertisment și relaxare, paturi de spitale și ambulanțe mai mari, etc., într-o societate umană în creștere continuă ca dimensiune.




25 noiembrie 2014

CELE MAI VIZITATE ATRACȚII TURISTICE

     Prin atracții turistice, cei de la Travel and Leisure, înțeleg locuri culturale și istorice, priveliști naturale și spațiile amenajate oficial pentru turiști. De asemenea, pasarelele, promenadele și piețele se potrivesc cu această definiție, care nu cuprinde însă plaje, poduri și locuri care atrag aproape exclusiv pelerini religioși. Pentru a desemna cele mai vizitate atracții turistice din lume s-au folosit date furnizate până anul trecut de instituțiile guvernamentale, de agențiile de turism, de operatorii din turism și de mass-media cu reputație recunoscută. Unde a fost cazul, s-a ținut seama și de numărul de bilete vândute pentru vizitare.

10. Disney World’s Magic Kingdom, Orlando, SUA. Vizitatori anuali: 18 500 000.

Regatul Magic
     Cunoscut mai ales sub numele de Regatul Magic (Magic Kingdom), este primul parc construit de Walt Disney și deschis la 1 octombrie 1971, fiind totodată cel mai vizitat parc tematic din lume.

9. Bazilica Fecioarei de Guadalupe, Mexic. Vizitatori anuali: 20 000 000.

Bazilica Fecioarei de Guadalupe
     Basilica de Nuestra Señora de Guadalupe este o biserică romano-catolică și altarul național al Mexicului, cu o structură circulară de 100 de metri în diametru, care poate găzdui până la 50.000 de oameni.

8. Grand Central Terminal, New York. Vizitatori anuali: 21 500 000.

Grand Central Terminal
     Cu spații monumentale și detalii meticulos realizate, gara Grand Central Terminal, care acoperă o suprafață de 19 ha, a fost descrisă ca fiind cea mai frumoasă stație din lume.

7. Cascada Niagara. Vizitatori anuali: 22 000 000.

Casacada Niagara
     Situată la frontiera dintre SUA și Canada, cascada este un ansamblu format din trei căderi de apă, cu un debit mediu de apă de 4.200 m³/s. Chiar dacă nu este foarte înaltă, cascada este spectaculoasă pentru puterea sa pură, fiind, de asemenea, mai ușor accesibilă decât multe alte căderi de apă.

6. Altarul Meiji Jingu și Templul Senso-ji, ambele din Tokyo (la egalitate). Vizitatori anuali: 30 000 000.

Altarul Meiji Jingu
     Construit în urmă cu mai mult de 100 de ani pentru a onora sufletele divine ale împăratului Meiji și a împărătesei Shoken, acest altar este un paradis liniștit, înconjurat de mai mult de 100.000 de copaci și grădini superbe.

Templul Senso-ji
     Senso-ji este un templu budist antic, cel mai vechi templu din Tokyo și unul dintre cele mai importante din Japonia. Accesul la templu se face pe o stradă de circa 250 de metri lungime, cu zeci de magazine tradiționale.

5. Las Vegas Strip. Vizitatori anuali: 30 500 000.

Las Vegas Strip
     La Vegas Strip este o fâșie de aproximativ 6,8 km lungime, situată în sudul orașului Las Vegas, cunoscută pe plan internațional pentru concentrația de hoteluri și cazinouri de-a lungul traseului său, considerat pitoresc mai ales pe timp de noapte.

4. Central Park, New York și Union Station, Washington DC (la egalitate). Vizitatori anuali: 40 000 000.

Central Park
     Cel mai celebru parc american se întinde pe aproape 850 de hectare în Manhattan, fiind o mică oază atât pentru turiști cât și pentru localnici.

Union Station
     Union Station fost deschisă în 1907 și este una dintre cele mai aglomerate gări, cu circa 12.500 de pasageri pe zi și totodată o destinație de agrement.

3. Times Square, New York. Vizitatori anuali: 50 000 000.

Times Square
     Situată în inima metropolei americane, cu acces facil prin transportul în comun, este căutată de turiști atât în timpul zilei cât și seara sau noaptea, când neoanele reclamelor creează un spectacol impresionant.

2. Zocalo, Mexic. Vizitatori anuali: 85 000 000.

Zocalo
     În mod oficial cunoscută sub numele de Plaza de la Constitucion, enorma piață, flancată de Catedrala Mitropolitană și Palatul Național, este principala piață din Ciudad de Mexico, care găzduiește parade militare, evenimente culturale și politice, concerte, expoziții, târguri și artă publică.
 
1. Marele Bazar din Istanbul. Vizitatori anuali: 91 250 000.

Marele bazar din Istanbul
     Bazarul cu alei boltite, construit în secolul al XV-lea, s-a extins de-a lungul anilor și a devenit din ce în ce mai căutat de turiști și localnicii, de vânătorii de chilipiruri și de iubitorii tocmelii.

     Orașul Interzis din China are anual 15 340 000 de vizitatori, ocupând locul al 16-lea în clasament, Catedrala Notre Dame din Paris cu 14 milioane de vizitatori se află pe locul 19, Bazilica Sf. Petru de la Vatican pe locul 25, cu 11 milioane de vizitatori anuali, urmată de Marele Zid chinezesc cu 10,7 milioane de turiști (26). Cel mai popular muzeu din lume - Louvre este vizitat anual de 9 334 000 de oameni, ocupând locul al 35-lea, iar Opera din Sidney este pe locul 38, cu 8,2 milioane de oameni.

Sursa clasamentului : Travel+Leisure

24 noiembrie 2014

EXERCIȚII FIZICE ARTIFICIALE

     Dieta ideală s-ar putea concretiza prin exerciții fizice artificiale.

    Cea mai mare companie de produse alimentare din lume, Nestle, bine cunoscută pentru produsele KitKat și capsulele de cafea Nespresso, a dezvăluit că are în lucru o metodă pentru efectuarea de exerciții fizice multiple fără pic de efort, fără transpirație și fără oboseală. Compania speră să creeze o băutură sau poate o pastilă, ori poate un “aliment inteligent”, care vor arde grăsimile în același mod în care le fac exercițiile fizice sau antrenamentele riguroase.

Nestle

     Oamenii de știința de la sediul din Geneva al firmei au identificat modul în care o enzimă responsabilă cu reglarea metabolismului poate fi stimulată cu ajutorul unui anumit compus, numit C13. Rezultatele au fost publicate în revista Chemistry & Biology și sunt un potențial prim pas în dezvoltarea unui mod de a imita efectul de ardere a grăsimilor în organismul uman. Enzima respectivă, cunoscută sub numele AMPK, este o proteină cheie, unică în fiecare celulă din corpul nostru și este în mod natural activată prin mișcare și exerciții fizice. Ea monitorizează starea de energie și semnalează atunci când energia este scăzută și este nevoie de o “realimentare”.

     "În anumite condiții, cum ar fi diabetul zaharat, organismul nu răspunde în mod corespunzător la insulină și celulele din mușchi resping mesajul transmis fără să preia glucoza. În mod ideal, vom fi în măsură să dezvoltăm produse care, chiar și în astfel de condiții medicale, vor găsi o modalitate alternativă, prin intermediul enzimei AMPK, ca glucoza să ajungă în mușchi", a declarat un cercetător implicat în acest proiect. Cu toate acestea, exercițiile fizice au multe alte efecte, total diferite, cum ar un rol cognitiv și funcții fiziologice, efecte care sunt imposibil de imitat într-un singur produs. 

Exerciții fizice artificiale

     Dezvoltarea noului produs ar putea conduce la o abordare dietetică cu totul nouă, cu efecte specifice asupra organismului, care, la fel ca exercițiul fizic, ar putea ajuta la rezolvarea problemelor metabolice și menținerea unui echilibru energetic sănătos. Chiar dacă mai este mult până la trecerea de studiile clinice, asistarea metabolică cu ajutorul unor astfel de produse ar putea însemna “Sfântul Graal" al organismului uman.

Sursa : Mail Online

19 noiembrie 2014

PRODUSE ȘI MEDICAMENTE FĂRĂ EFECT

   
     1. Pastă de dinți cu efect de albire – fără efect

     În țările să zicem dezvoltate, mai mult de 40% dintre noi folosim pastele de dinți cu efecte de albire, care de multe ori costă mult mai mult decât pasta de dinți standard. Specialiști și farmaciști reputați din SUA și Marea Britanie atrag atenția, de mai bine de un an, că nu există studii clinice complete care să susțină pretențiile de albire a dinților din partea producătorilor de pastă de dinți. Majoritatea fabricanților declară că folosesc peroxid de hidrogen ca agent de albire și de eliminare a petelor de pe dinți, dar pastele de dinți comercializate în UE pot conține în mod legal doar 0,1% peroxid de hidrogen. Șansa ca peroxidul de hidrogen, în cantitate așa de mică, să aibă un efect asupra dinților este practic inexistentă. Ar fi nevoie de o cantitate de cel puțin de 30 de ori mai mare pentru ca să aibă un efect, cât de cât, de albire.

Pastă de dinți cu efect de albire

    2. Săpunuri antibacteriene - fără efect

     Deși pare de bun simț pentru protejarea întregii familii, săpunul antibacterian nu este ceea ce se crede. Mai multe studii independente din ultimii ani nu au găsit nici o dovadă că substanța triclosan, ingredientul activ în cele mai multe săpunuri antibacteriene, săpunuri sau geluri pentru mâini, are alte beneficii pentru sănătate față de săpunul de modă veche și apă. Chiar și așa, conform denumirii, aceste săpunuri vizează în mod special bacteriile, nu virușii, care cauzează majoritatea bolilor, cum ar fi răceala sau gripa. De fapt, săpunurile antibacteriene pot provoca probleme de sănătate, mai ales la copiii, după o expunere prelungită la triclosan.

Săpunuri antibacteriene

     3. Medicamente pentru tuse - fără efect

     Alte studii aprofundate au demonstrat din punct de vedere medical că medicamentele pentru tuse sunt extrem de slabe și nu reduc durata bolii. În cazul în care tusea este cauzată de o infecție virală, nu există nici o modalitate rapidă de a scăpa de ea, pur și simplu sistemul imunitar trebuie să lupte pentru a ucide virusul. Medicamentele și siropurile pentru tuse nu vor accelera acest proces, indiferent ce ingrediente "minune" sunt înscrise pe ambalaj. Unele dintre aceste medicamente au chiar o combinație ilogică, cum ar fi un expectorant, care produce mucus, cu un antitusiv, care anulează nevoia de a evacua mucusul, ceea ce la final nu produce nici un efect.

Medicamente pentru tuse

     4. Medicamente pentru insomnie - fără efect

     Majoritatea pastilelor folosite ca ajutor de somn conțin difenhidramină și antihistaminice (medicamente împotriva alergiei), substanțe frecvent utilizat pentru a potoli reacțiile alergice și care au ca efect secundar somnolența. Cu toate acestea, nu există dovezi științifice care să susțină utilizarea lor pentru tratarea insomniei. În cercetările medicale realizate până acum, nu și-au dovedit eficiența, având același rezultat ca o pastilă placebo administrată contra insomniei. În schimb, difenhidramina are efecte secundare ca  uscăciunea gurii, amețeli, dureri de cap, constipație și retenție urinară.

Medicamente pentru insomnie

     5. Creme pentru mușcături de insecte - fără efect

     Există zeci de creme și pastile pentru a calma senzația de mâncărime și pentru umflăturile cauzate de mușcătura unor insecte, dar puține dovezi care să arate că sunt de ajutor. Cremele care conțin analgezice sau anestezice sau cele cu antihistaminice și antiseptice, sunt doar parțial eficace. Nu există nici o dovadă solidă, sugerează alte studii, realizate în decursul anilor, că aceste creme și pilule își dovedesc eficacitate, cu excepția cazului în care utilizatorii suferă de afecțiuni reactive ale pielii, cum ar fi eczemele.

Creme pentru mușcături de insecte


11 noiembrie 2014

FEMEILE MIROS MAI BINE

     Femeile miros mai bine din două puncte de vedere: în general sunt mai atente la igiena zilnică personală și la parfumarea corpului decât bărbații și au un simt olfactiv mult mai dezvoltat decât sexul opus.
     Nu mi-am propus să scriu despre înmiresmarea cotidiană a doamnelor și domnișoarelor, ci despre simțul mirosului la femei. Evaluarea perceptivă a mirosului a fost studiată timp de mai mulți ani, concluzia fiind unanimă: femeile au depășit bărbații la toate tipurile de teste de miros. Cu toate acestea, până în prezent nu s-a cunoscut de ce există această diferență.

Femeile miros mai bine

     Cercetătorii de la Institutul de Științe Biomedicale de la Universitatea Federală din Rio de Janeiro au găsit în sfârșit probe biologice în creierul bărbaților și al femeilor care pot explica diferența olfactivă între sexe. Grupul de oameni de știință a examinat creierul post-mortem a mai multor bărbați și femei cu vârsta de peste 55 de ani la momentul decesului. Toate creierele au fost din punct de vedere neurologic sănătoase și nici unul dintre decedați nu a lucrat în meserii care necesită abilități olfactive excepționale. S-a calculat numărului de celule din bulbii olfactivi la aceste creiere, cu un aparat special, o tehnică rapidă și sigură elaborată anterior de către un alt grup de cercetători brazilieni, împreună cu alte grupuri de specialiști de la Universitatea din Sao Paulo, de la Universitatea din California și de la Spitalul Albert Einstein din São Paulo. Concluzia generală este că, în structura creierului, femeile au în medie 43% mai multe celule în bulbii olfactivi decât bărbații.

Bulbi olfactivi

     Logic, mai multe celule în bulbii olfactivi ai femeilor ar oferi acestora o sensibilitate olfactivă mai mare, mai ales că, după măsurarea și a inter-conexiunilor neuronale, diferența a ajuns la aproape 50%. Mai demult s-a lansat ideea că această capacitate olfactivă a femeilor este esențială pentru comportamentul de reproducere, alegerea perechii și recunoașterea rubedeniilor. În cazul în care acest lucru este adevărat, capacitatea olfactivă superioară a femeilor este o trăsătură esențială care a fost moștenită și apoi menținută de-a lungul evoluției, o idee exprimată și de către dramaturgul român Eugen Ionescu: "un nas care poate vedea are valoarea a două mirosuri."


10 noiembrie 2014

COPIII DE LEMN AI NAȚIEI ROMÂNE

     Sunt convins pe deplin că România are tineri deosebiți de inteligenți, unii chiar de excepție. Dar pe lângă ei, se furișează mârșav în societate copii de bani gata cu o lipsă aproape totală de cunoștințe generale minime sau copii năpăstuiți ai sorții, fără dorință de educație sau fără acces la ea, pe care-i numesc copiii de lemn ai României.

     Pentru amuzament, dar nu-i deloc de râs, e chiar de plâns, iată câteva transcrieri de pe foile de examen la diferite materii. Vorba unei prietene de-a mea: copii aceștia ne vor asigura pensiile?
  • Inima este cel mai important organ genital al omului.
  • Cu ajutorul câinelui, Vitoria Lipan și-a găsit foarte repede zăcămintele soțului.
  • Poezia "Sburătorul" de Ion Has Rădulescu este un omagiu adus aviatorilor români.
  • Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia împreună cu umbra sa.
  • Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerată a treia. În "Scrisoarea a treia" se desfășoară bătălia de la Rovinari.
  • Manole a pus-o pe Ana la zid și a început să o lucreze.
  • Toma Alimoș era viteaz pentru că cu o mână conducea calul, cu o mână își ținea mațele și cu o mână se bătea cu Manea.
  • Mulțimile de boieri exploatatori își țineau banii numerar în pungi. Haiducii îi atacau și îi ușurau de bani în toate baladele.
  • Zoe și Tipătescu se iubeau pe la spate.
  • Călin ține de mână mireasa care are părul lung de fericire. Ea luptă să pună mâna pe dragostea flăcăului.
  • Eminescu este trist pentru că nu a reușit să facă nimic în viață.
  • Alexandru Lăpușneanu s-a ținut de cuvânt atunci când a spus: de mă voi scula, pre mulți am să popesc! Dovada că azi cel mai întâlnit nume este Popescu.
  • Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasă, fiind jefuit de niște oameni invidioși.
  • În romanul "Răscoala" personajul principal este poporul și marea masă a țăranilor.
  • Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viața sa.
  • Haiducii din doine, balade și idile erau liberi și fericiți ca pasările, animalele și peștii care zburdă prin codri. De cum venea primăvara, haiducii cei harnici plecau în pădure. Acolo ei cântau suflând din frunză și lăsându-i pe boieri cu buza umflată.
  • Basmul este o poveste mai lungă, poate fi chiar cât o carte groasă și are atâtea personaje că nu le mai ții numărul, dar trebuie să fii atent la fabulă, că te întâlnești cu ea și în final.
  • În "Sobieschi și românii" autorul descrie cum o mână de plăieși au rezistat asediului perfid al puternicei armate din Iași. În final, plăieșii se predau în mod eroic, lăsând cetatea neamțului.
  • Împăratul avea o grădină și în fund un măr.
  • Școala Ardeleană nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare.
  • În secolul al XV-lea, limba vorbită de popor era considerată vulgară și n-o vorbea nimeni.
  • Balada e o specie a liricii populare inventată de Ciprian Porumbescu.
  • Nechifor Lipan stătea pe spate cu fața în jos.
  • Mircea cel Mare, care prima dată a fost bătrân, stă la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primește politicos, dar cu obrăznicie, și-l face în tot felul, ca pe o albie de porci. Când Baiazid îl întreabă arogant "Tu ești Mircea?", domnitorul român nu se pierde cu firea și îi răspunde la fix: "Da-mpărate!". Până la urmă, Mircea cel Mare, deși bătrân, îl va îngenunchea pe trufașul otoman cu câteva proverbe și zicători bine plasate.
  • În cunoscuta baladă Miorița, sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnătoare și un cioban care șochează prin prostia lui.
  • Latina clasică este o limbă moartă, care nu se poate vorbi decât în scris. După căderea Imperiului roman, o parte din latina clasică defunctă a devenit bulgara. Limba romană are la bază latina bulgară, amestecată cu elemente de dacă și o groază de cuvinte slabe.
  • Răscoala începu spre seară și țăranii își aprinseră lanternele ca să vadă drumul spre ciocoi.
  • Poema "Miorița" circulă pe bază orală, adică nu a fost scrisă din motive tehnice. În balada "Miorița" este vorba de trei ciobani care complotează împreună să-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul mioriței a spus ca la cap să-i puie diverse categorii de  fluiere.
  • În 1877 trupelor rusești li s-a permis să traverseze teritoriul României, împreună cu tancuri și avioane, iar românii le-au dat mâncare și cazare contracost.
  • Împărați cu care lumea nu putea să se mai împace au venit și la noi în România și au cerut pământ și de băut, dar cum veniră s-a lămurit cu cine are de-a face și s-a dus de-a berbeleacul cu pleava (s)pulberată.
  • Deși s-a ocupat mai mult cu turismul, Calistrat Hogaș vorbea latina la perfecție.
  • Al. Vlahuță a cules de pe drumuri multe peisaje pe care le-a descris cu un penel meseriaș.
  • La începutul fiecărei poezii eminesciene stă plantat câte un tei mai gros sau mai subțire în funcție de câte strofe are poezia.
  • Răscoala de la Bobâlna a început pe un deal și s-a terminat în 1438.
  • Ștefan cel Mare a avut o soție cuminte care sta îl palat și îl aștepta să vină de la lupte ca să pună masa.
  • Coșbuc ne spune liric ca boierii să nu mai lovească în cei dezbrăcați și goi, mai bine să le dea pământ arabil.
  • Călinescu ne-a lăsat o carte foarte groasă în care arată cum s-a înființat literatura română și ce scriitori au lucrat la origini.
  • Poetul își așteaptă iubita ca împreună să cutremure o barca.
  • Marin Preda a avut viața ca o pradă, de aceea a compus "Delirul". Scriitorii care se consumă mult, mor.
  • Nichita Stănescu a știut el de ce a pus virgulele și punctele alea în poezie și nu mă bag eu în ce a făcut el... io îi dădeam 10 ăstuia.
  • În China trăiește foarte multă lume care mănâncă o abundență de orez, se încheie la gât și-a inventat guma de la capătul creionului.
  • Sahara se află așezată pe un nisip uscat, lipsa apei având în zonă o prezență statornică.
  • Descoperirea Americii s-a produs într-un moment de neatenție a pazei de coastă.
  • Toate răscoalele au cerut pământ care era ținut sub talpă de boieri.
  • Dănila Prepeleac era tovarăș de copilărie cu Ion Creangă și cu el pleca iarna la săniuș.
  • Optica se ocupă cu studiul ochelarilor.
  • Punctul este o linie redusă la minimum.
  • Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.
     Observație: Majoritatea semnelor de punctuație și a diacriticelor sunt adăugate de mine, din respect pentru cei care citesc aceste rânduri.

9 noiembrie 2014

INSTANTANEE CU VÂNTURI

     În cazul pozelor, instantaneul este o imagine sau o fotografie obținută printr-o expunere foarte scurtă. Pentru fotografiile de mai jos, deplasarea pe orizontală sau pe verticală a unor mase de aer a dat naștere la momente neplăcute pentru persoanele pozate, dezvelindu-le zonele intime, dar a creat totodată imagini memorabile pentru privitorii în trecere. Eu le-am numit simplu: instantanee cu vânturi, fără să iau în considerație și celalalt sens al cuvântului vânt (gaz, pârț, bășină, fâsâială, sau târtâită).