20 aprilie 2015

CEL MAI SPECTACULOS ORGAN SEXUAL

     Cel mai spectaculos organ sexual a fost încoronat, după multe deliberări ale oamenilor de știință și ale unei parți din public, penisul detașabil al caracatiței argonaut. Cu alte cuvinte, această vietate marină are cel mai ciudat mod de împerechere sau masculul are cel mai ciudat penis din lumea animală.

Caracatița argonaut

     Probabil, pentru noi, multe ritualuri de împerechere din lumea înconjurătoare sunt bizare și dezgustătoare, cu adevărat ciudate și uneori extraordinar de dureroase, pentru că se poate spune că cel mai important organ sexual pe care îl avem este creierul. Caracatița argonaut este unica vietate care se pare că a rezolvat o dorință mai nouă a umanității, stresantă, provenită din lipsa de timp pentru sine și pentru cei apropiați și anume sexul la distanță.

     Argonauții prezintă dimorfism sexual extrem în mărime și durată de viață. Femelele cresc până la 10 cm și au cochilii de până la 30 cm, în timp ce masculii rareori depășesc 2 cm. Masculii se împerechează doar o singură dată în viața lor scurtă, în timp ce femelele sunt capabile de a avea mai multe rânduri de pui de-a lungul vieții lor. Pe lângă cel opt tentacule, masculul argonaut mai are un penis aproape la fel de lung ca și tentaculele, detașabil. De fapt, penisul este al nouălea tentacul, un tentacul plin de spermă, numit hectocotylus. Când o femelă se află prin apropiere, masculul argonaut își trimite penisul-tentacul, înot, spre o cavitate specială a femelei în vederea împerecherii. Masculul moare la scurt timp după chinul lui unic, în timp ce femela poate stoca hectocotylusul în cavitatea specială, folosindu-l pentru împerechere de mai multe ori și când consideră că e nevoie.

Cel mai spectaculos organ sexual

     În trecut, până să se cunoască acest mod ciudat de perpetuare a speciei, oamenii de știință care au studiat exemplarele de sex feminin ale caracatiței argonaut au confundat penisurile-tentacul anexate cu viermi paraziți.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu