12 decembrie 2016

BANII CONȚIN GRĂSIME ANIMALĂ (SEU)


     Cred că nu v-ați gândit că banii conțin grăsime animală sau seu! Oricum, la sfârșitul lunii trecute britanicii (Banca Angliei a emis o nouă bancnotă de 5 lire în 2016) și canadienii au fost șocați să afle că banii lor conțin urme de grăsime animală. Imediat anunțul că banii conțin grăsime animală stârnit controverse printre vegani, vegetarieni și o serie de grupuri religioase. Bancnotele noi, puse în circulație după 1990, folosesc produse secundare de origine animală care se găsesc totodată și în toate cardurile de credit.

     Până acum s-a raporta că cel puțin 24 de țări din întreaga lume, printre care și România, folosesc bani care conțin cantități mici, infime, de seu. Seul este utilizat de către unii dintre furnizorii rășinilor componente necesare la realizarea bancnotelor noi, moderne. Iată lista țărilor, în ordine alfabetică, inclusiv anul în care au emis pentru prima dată bancnote cu „carne”:
  • Australia - 1988
  • Brunei - 1996
  • Canada - 2011
  • Chile - 2004
  • Costa Rica - 2011
  • Republica Dominicană - 2010
  • Guatemala - 2007
  • Honduras - 2010
  • Hong Kong - 2007
  • Malaezia - 1998
  • Marea Britanie - 2016
  • Mauritania - 2014
  • Mauritius - 2013
  • Mexic - 2002
  • Mozambic - 2011
  • Noua Zeelandă - 1999
  • Nicaragua - 2009
  • Nigeria - 2007
  • Papua Noua Guinee - 1991
  • Paraguay - 2009
  • România - 1999
  • Singapore - 1991
  • Vanuatu - 2010
  • Vietnam - 2001

    În industrie, seul nu este strict definit ca grăsime de vită sau de oaie. În acest context, este o grăsime animală care corespunde anumitor criterii tehnice, inclusiv punctul său de topire. Este comun pentru seul comercial să conțină grăsimi derivate din alte animale, cum ar fi untură de porc, sau chiar din surse vegetale. Seul este solid la temperatura camerei și poate fi depozitat pentru perioade extinse fără a fi nevoie de refrigerare pentru a preveni descompunerea, cu condiția să fie păstrat într-un recipient etanș, pentru a preveni oxidarea. În plus față de utilizarea sa în industria petrochimică și a maselor plastice, este folosit în mod obișnuit și în alte industrii, inclusiv industria farmaceutică și cosmetică.

     Totuși, activiștii pentru drepturile animalelor n-au ieșit încă la rampă, probabil că au nevoie de foarte multe bancnote pentru a-și susține campaniile sau poate vor milita în viitor. Cert este că Banca Angliei a declarat la BBC că împreună cu furnizorii de materiale lucrează la o soluție „potențială”, iar unii au calculat că pentru producerea tuturor bancnotelor de 5 lire s-a folosit doar seul rezultat de la o jumătate de vacă. La noi nu spune nimeni nimic, nici acum și nici după alegeri.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu