PRIMA CĂSĂTORIE CU UN ROBOT

   După ce acum vreo șapte ani un robot a oficiat căsătoria a doi tineri japonezi care s-au cunoscut grație unei pasiuni comune - robotica, anul acesta a avut loc prima căsătorie cu un robot. Un inginer chinez (Zheng Jiajia, de 31 de ani) s-a căsătorit cu o femeie-robot construită chiar de el, într-o ceremonie la care au participat mama sa, prieteni și colegi, a scris situl Sina.com.

     Mireasa are doar câteva luni și s-a căsătorit cu Zheng, care și-a luat masteratul în inteligență artificială la o universitate de elită în anul 2011, numai la două luni după ce au început o „relație“. Ea se numește Yingying și este adorată de soțul său care nu a mai avut o iubită de mai mulți ani și a optat să-și fabrice o nevastă după ce familia și prietenii au făcut în ultimul timp presiuni asupra lui ca să se însoare. Yingying este capabilă să vorbească printr-o conexiune la un computer cu acces la texte și arhive audio înmagazinate, poate recunoaște fotografii și obiecte, dar nu este programată să meargă, deși soțul a promis că se va ocupa și de acest lucru. El are planuri ca în scurt timp soția sa să se ocupe de treburile casnice, de gospodărie și să o scoată în oraș la plimbare, la un restaurant sau la un bar.

     Prima căsătorie cu un robot nu are o valoare legală, deoarece uniunile între oameni și androizi (roboți) nu sunt recunoscute de legislația chineză sau de a altor state din lume. Dar acest lucru nu a fost o piedică în calea unei ceremonii mai puțin pompoase, care a inclus un banchet în toată regula, invitați (dar nu din partea miresei), cadouri și tradiționalul voal roșu de mireasă, tipic pentru căsătoriile tradiționale din cultura chineză. Probabil că inginerul chinez a jurat că va trăi alături de Yingying până când moartea, în cazul ei problemele cu acumulatorii, îi va despărți.

SFATURI DESPRE SARCINĂ DIN ISTORIE

     Poate cel mai clar lucru din istorie este că cei care au fost la putere sau exponenții societăților au făcut (dictat) și regulile (legile). Un exemplu în acest sens sunt aceste sfaturi despre sarcină din decursul vremurilor:

• Soranus din Efes, un renumit medic grec din secolul al II-lea, credea că pârțurile pot dăuna fătului și avertiza că o constipație cronică putea sufoca copilul, în timp ce o diaree îl putea scoate afară.
• O femeie nesatisfăcută nu va rămâne însărcinată, spunea Galenus, considerat unul dintre fondatorii anatomiei și farmacologiei. El credea că atât femeia cât și bărbatul trebuie să aibă orgasm simultan pentru a concepe. Ideea sa a devenit extrem de populară și a fost inclusă în primele ghiduri scrise despre sex.
• Pentru a determina dacă o femeie este gravidă, Hipocrate sugera plasarea unui cățel de usturoi în pântec. Dacă respirația ei mirosea a usturoi a doua zi, concluzia era că nu este gravidă, adică nu era nimic străin în interiorul corpului ei pentru a bloca aroma.
• În Europa secolului al XI-lea, moașele recomandau la un travaliu dificil strănuturi induse de piper, legarea unei piei de șarpe în jurul coapselor sau băutul laptelui unei altei femei. Dacă aceste tactici nu reușeau, femeia trebuia să mănânce bucăți de unt sau brânză pe care se scriau cuvinte speciale pentru copil.
• Conform „Les Evangiles des Quenouilles” (Furcile evangheliilor - o colecție a credințelor populare ale femeilor din Evul Mediu, care se întâlneau când torceau împreună, publicată prima dată în 1480, despre viața lor personală, controlul soților neascultători, prezicerea sexului copiilor și vindecarea bolilor comune), dacă picioarele bărbatului erau murdare sau urât mirositoare în timpul conceperii, copilul s-ar fi născut cu un miros neplăcut, permanent. De asemenea, o femeie nu trebuia să mănânce capete de pește deoarece copilul se va naște cu buze ascuțite, iar consumul de brânză dulce putea duce la nașterea unui băiat cu un penis anormal de mic sau a unei fete cu un vagin foarte mare.

• Tot această scriere avertizează că dacă femeia nu mănâncă tot ce poftește în perioada de sarcină copilul s-ar putea naște fără un organ vital (nu se spune care). Mai târziu, prin secolul al XIX-lea, s-a afirmat că ne-satisfacerea poftelor alimentare ale unei femei gravide poate duce la aducerea pe lume a unui copil cu diferite semne pe piele.
• Pentru a mări șansele de a avea un băiat, un text medical din Franța secolului al XVIII-lea recomandă două cocktailuri: vin roșu cu uter de iepure tocat pentru el și vin roșu cu testicule de iepure mărunțite pentru ea.
• Începând cu 1880 și până la mijlocul secolului trecut, mai mulți medici au dat sfaturi despre sarcină avertizând că satisfacerea pasiunilor sexuale în timpul perioadei de graviditate influențează negativ caracterul fătului, transmițându-i tendințe libidinoase.
• Pe la 1900 s-a vehiculat o idee total greșită: dacă faci sex după 2-6 zile de la menstruație concepi o fată, iar dacă faci sex după 9-12 zile vei avea un băiat.
• O carte din 1920 avertiza viitoarele mame că dacă se uită sau se gândesc la persoane urâte, deformate sau bolnave își vor afecta negativ fătul.
• Companiile producătoare de țigări din anii '40 și '50 arătau clar că fumatul este bun pentru femeile însărcinate, deoarece este relaxant.

     Aceste sfaturi despre sarcină sunt atât de ilare acum, dar au fost luate ca atare și probabil respectate cu strictețe.

MASA DE LA ȘCOALĂ ESTE O PARTE A EDUCAȚIEI

     Am citit o declarație de acum patru ani a unui membru al guvernului japonez care răspunde de sănătatea și educația elevilor: „În Japonia, masa de la școală este o parte a educației, nu o pauză de educație.” Așa că am căutat să văd ce înseamnă asta, hai să-i zic acest dicton.

     Educația timpurie este considerată vitală pentru copilul japonez, iar masa de la școală trebuie să facă parte din ea. Japonezii îi spun simplu: shokuiku, care s-ar traduce prin educație alimentară și nutriție. Conform acestei percepții, încă de la început, în școala elementară, copiii trebuie să înțeleagă că ceea ce mănâncă influențează foarte mult modul în care gândesc, cum se simț și se comportă pe tot parcursul zilei și chiar mult mai departe în viața lor.

     Japonia a făcut o cultură din masa de la școală, o prioritate pentru toți copii. În cazul în care părinții nu pot plăti costul mesei (circa 10 - 13 lei, după echivalarea mea, în funcție de zonă), există programe cu reduceri sau chiar gratuite pentru ca niciun copil să nu rămână pe dinafară. Școlile din Japonia dau elevilor o mâncare sănătoasă, echilibrată și consistentă, bazată pe orez și legume, pește și supe, fructe și iaurt etc. care nu s-a schimbat de aproape patru decenii. Este o masă obișnuită, din produse cultivate la nivel local și aproape niciodată congelate. De multe ori, părinții sună la școală cu o întrebare neobișnuită: Pot avea rețeta? Copilului meu i-a plăcut foarte mult ce a mâncat ieri și ar vrea să-i facem și acasă.

     În toate școlile, elementare sau medii, elevii sunt serviți de colegi de-ai lor în halate și cu bonete albe. Servirea se face prin rotație. Apoi toți mănâncă numai în clasele lor, mese identice. Nu au voie să aducă nimic de mâncare de acasă (totuși în licee este permis acest lucru) și trebuie să mănânce tot. Copiii sunt învățați să mănânce ceea ce li se servește, fără să facă nazuri. Multe școli au un fel de nutriționiști, care, pe lângă sarcinile de alimentație, trebuie să lucreze cu cei mai mofturoși sau cu cei care doresc mâncăruri nesănătoase.

     Japonia a stabilit orientări nutriționale de bază, minimale. Dar o masă de la școală nu trebuie să îndeplinească o valoare calorică precisă. Finanțarea este asigurată la nivel local, cu prioritate. Produsele prăjite sunt oferite cu moderație, iar personalul unor școli își prepară chiar bulionul propriu. Oare bunicii japonezi au povestit nepoților de azi că după al doilea război mondial, timp de peste un deceniu, masa de prânz de la școală (provenită numai din donații internaționale) conținea doar lapte praf degresat, pâine și o ridiche albă?

FLUVII CU STATUT DE PERSOANĂ JURIDICĂ

     La începutul acestei luni, un tribunal din Noua Zeelandă a acordat fluviului Whanganui (al treilea ca lungime din această țară) statutul legal de persoană juridică. Măsura este cel puțin ciudată, dar este menită să protejeze apele de poluare, cu toate că ar putea avea consecințe nedorite sau neanticipate. Doar câteva zile mai târziu, India a întreprins acțiuni similare, acordând același statut pentru două dintre cele mai mari și sacre râuri ale sale: Gange și Yamuna. Similar cu modul în care personalitatea corporativă funcționează, aceste fluvii cu statut de persoană juridică pot acum suporta teoretic datorii și bunuri imobiliare proprii, dar, mai important, ele se pot adresa instanțelor (cu ajutorul tutorilor legali, desigur) pentru a se proteja împotriva poluării și utilizării abuzive.

     Decizia din Noua Zeelandă nu este una fără precedent. În urmă cu trei ani, țara a declarat parcul național Te Urewera persoană juridică, cu toate drepturile, competențele, îndatoririle și responsabilitățile care rezultă din acest lucru, pe când  Bolivia și Ecuador au adoptat legi care acordă naturii drepturi egale cu oamenii.

     Prin aceste sentințe sau legi, unele fluvii cu statut de persoană juridică sunt recunoscute ca un întreg „viu”. Tutorii legali stabiliți au rolul de a proteja și conserva ecosistemul și pot cere compensații financiare de la oricine abuzează de râu. Ei nu trebuie să dovedească că apele poluate dăunează oamenilor, ci doar să demonstreze că apa a fost contaminată dincolo de nivelul de siguranță.

     Cred că ar fi bine să nu uităm că râurile nu sunt de fapt persoane (juridice). Ideea că obiectele naturale lipsite de viață sunt persoane poate conduce pe o pantă foarte alunecoasă, fără un punct de oprire, creând confuzii grave. Se poate acorda același statut și pădurilor, pietrelor sau chiar atmosferei. Și în final am ajunge la roboți. Mergând mult mai departe, am putea vedea un proces în instantă între două râuri sau fluvii cu statut de persoană juridică în care unul cere ca celălalt să nu se mai reverse în el, de exemplu pentru că aciditatea apei nu e potrivită cu a lui.

CEA MAI SCUMPĂ PIZZA DIN LUME

     Poate v-ați întrebat de ce există lucruri foarte scumpe, cu prețuri care ne dau amețeală. Răspunsul este chiar simplu: pentru că există mereu indivizi care le cumpără. Un exemplu în acest sens este pizza Louis al XIII-lea, care costă 8.300 de euro și este de departe cea mai scumpă pizza din lume. Nu cred că e cazul să începeți să salivați!

     În ciuda sumei exorbitante, pizza are un diametru de numai 20 de centimetri, dar este recomandată pentru două persoane. Cea mai scumpă pizza din lume este servită numai la domiciliul clientului, printr-un serviciu de catering special. Echipa din spatele acestei pizza usturătoare ca preț este un bucătar șef italian (Renato Viola), un somelier și un bucătar. Prepararea ei se realizează în fața clientului, cu excepția aluatului care se pregătește cu 72 de ore mai înainte. Iar platoul de servire și tacâmurile sunt exclusive și în ediție limitată.

     Aluatul pentru blat este făcut dintr-o făină organică certificată și este lăsat la dospit 3 zile. Ca ingrediente, pizza are trei tipuri de caviar: o selecție specială de caviar de nisetru (cu ouă foarte mari, de culoare gri-gălbuie), caviar clasic de la sturionii din Marea Caspică și caviar iranian (regal), de morun (beluga) tot din Marea Caspică, languste roșii, homar și creveți din Marea Mediterană. Toate acestea sunt garnisite cu o mozzarella specială de bivoliță și presărate cu sare roz australiană (din bazinul Murrey), renumită pentru cristalele sale fine cu o aromă minunată. Toate ingredientele folosite sunt certificate drept bio.

     La acest preț nu trebuie să lipsească, bineînțeles, o băutură rafinată. Italienii au optat pentru coniacul Louis al XIII-lea, produs de Remy Martin (Winston Churchill a sărbătorit victoria sa în alegeri, în 1951, cu acest coniac de prestigiu care folosește doar strugurii din regiunea Grande Champagne) și șampania Krug Clos Du Mesnil, cu un buchet de Chardonnay, care se potrivește excelent cu preparatele din pește și sosurile rafinate.