Botezul navelor maritime este un fel de certificat de naștere al vapoarelor
de aproape orice tip, care, de cele mai multe ori, coincide cu ceremonia de
lansare la apă. În zilele noastre, se folosește o sticlă cu lichid (șampanie,
vin sau chiar apă) care este spartă de prova navei, încercând să sugereze faptul
că nava este pregătită să lupte împotriva valurilor mării. Diverse credințe
marinărești susțin că dacă sticla nu se sparge, nava va fi urmărită de
ghinion.
Tradiția de “botez” a unei nave maritime este veche, de
câțiva mii de ani, și a reprezentat inițial un fel de favor sau chiar o cerere
de îndurare din partea zeilor, dar azi este uneori doar o politică.
Vikingii au făcut sacrificii umane sperând să-i îmbuneze pe zei, sângele celor
uciși fiind scurs pe corăbiile noi construite. Ulterior, sacrificiile umane au
fost înlocuite cu cele animale, iar apoi cu spargerea unor sticle cu diverse
băuturi. De cele mai multe ori este aleasă șampania pentru că spuma sa asigură
spectacolul.
Vechii greci, romanii și egiptenii au apelat la diverse
ceremonii religioase pentru a-și proteja o navă nouă și echipajul ei. De
exemplu, grecii antici, în timpul festivităților de lansare, beau în onoarea
zeilor și turnau apă pe navă ca un fel de binecuvântare. Inițial, aspectul
religios a fost predominant, în special în țările catolice. În secolul al
XVII-lea, botezul navelor se făcea prin stropirea cu apă sfințită, de înalți
preoți. Ulterior, anumite națiuni din Europa au eliminat liderii religioși
pentru această sarcină și au apelat pentru botez la membrii monarhiei sau la
lideri militari.
În 1610, prințul de Wales a fost prezent la botezul navei
Prince Royal. Prințul a luat o înghițitură de vin dintr-o cupă mare, din argint,
după care a deșertat restul conținutului pe punte. Cupa a fost apoi aruncată
peste bord, fiind prinsă de un participant norocos. Mai târziu, cupa a fost
înlocuită cu o sticlă de vin care se spărgea peste provă. A fost doar o măsură
de economie, cupele erau extrem de valoroase (scumpe), iar marina britanică a
avut o creștere rapidă, cu multe lansări la apă.
Trecerea de la vin la șampanie este privită pur și simplu
ca o alegere aristocratică, pentru că, în secolul al XIX-lea, șampania era mai
populară decât vinul pentru elita societății, fiind considerată cea mai bună
opțiune pentru botezul navelor.
Bonusuri:
-
În Japonia nu se folosesc sticle de șampanie pentru botezul navelor, ci cu un topor special din argint se taie parâmele pentru lansarea la apă. După ceremonie, toporul este păstrat de către proprietarul navei.
-
Sticlele de șampanie sunt proiectate să nu se spargă ușor (trebuie să reziste la presiuni ridicate din interior). O modalitate comună de a asigura spargerea sticlei este crestarea suprafeței exterioare.
-
Sticlele mai mari sau alegerea unui tip de șampanie cu bule mari sunt mai predispuse la spargere. De asemenea, frânghiile folosite pentru legănarea sticlei spre navă trebuie să aibă o elasticitate redusă, deoarece elasticitatea ar absorbi o parte din șocul necesar pentru spargere.
-
În timpul prohibiției din SUA navele au fost botezate cu apă de mare, suc sau cidru.
-
S-a vehiculat faptul că sticla folosită pentru a botezul navei Titanic nu s-a spart. Nu este adevărat. Compania constructoare White Star Line nu a făcut niciodată botezul navelor sale în acest fel.
