Se afișează postările cu eticheta creșterea populației. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta creșterea populației. Afișați toate postările

25 iulie 2017

ISLAMUL VA DEVENI RELIGIE MAJORITARĂ


     Musulmanii vor fi grupul religios cu cea mai rapidă creștere din lume în anii următori. La sfârșitul secolului (2100), islamul va deveni religie majoritară în lume, conform unei noi analize de date realizată de Pew Research Center.

     În prezent creștinii alcătuiesc cel mai mare grup religios din lume, de aproximativ 2,3 miliarde de oameni. Musulmanii sunt cel de al doilea mare grup, cu destul de puțin sub 2 miliarde de oameni. Dar populația musulmană, la nivel global, este relativ mai tânără, cu o rată ridicată a fertilității și o rată scăzută de decese. Pew estimează că, în perioada de cinci ani între 2030 și 2035, rata natalității musulmane va depăși rata natalității în rândul creștinilor, 225 de milioane de copii se vor naște în familiile musulmane, comparativ cu 224 de milioane în cele creștine. Apoi diferența va crește destul de accentuat.


     Între 2010 și 2050 populația musulmană a planetei va crește cu 73%, în timp ce populația creștină cu numai 35%. În prezent musulmanii sunt concentrați în regiunea Asia-Pacific (Indonezia, Pakistan, Bangladesh, Iran, Turcia, India), iar 20% dintre ei trăiesc în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Acum Indonezia este țara cu cei mai mulți musulmani, dar în 2050 cei mai mulți musulmani vor trăi în India, conform studiului. În Europa musulmanii vor alcătui 10% din populația întregului continent în 2050. Pe termen mai lung, prin anul 2070, populația musulmană o va egala în procente (32,3% din populația totală) pe cea creștină, iar în anul 2100 musulmanii vor fi 34,9% din populația lumii, iar creștinii numai 33,8%.

     Studiul Pew arată că islamul va deveni religie majoritară datorită factorului demografic (femeile musulmane nasc mai mulți copii decât femeile creștine) și factorului de vârstă. În Africa Subsahariană, în 2050 se estimează că o femeie musulmană va avea în medie 5,6 copii, iar una creștină numai 4,5 copii. La fel o să stea lucrurile și în alte regiuni: Orientul Mijlociu și Africa de Nord (3/2,6 copii), zona Asia-Pacific (2,7/2 copii), Europa (2,1/1,5 copii), America de Nord (2,1/2 copii), iar la nivel global femeile musulmane vor avea în medie 3,1 copii, pe când cele creștine doar 2,3 copii. Vârsta mediană la musulmani (un indicator ce împarte populația în două părți egale, vârsta mediană fiind acea valoare de mijloc) este de 23 de ani, adică pentru 2 miliarde de musulmani 1 miliard au vârsta de 23 de ani ori mai puțin și 1 miliard au peste 23 de ani. În comparație, vârsta mediană a celorlalte grupuri religioase, inclusiv creștinii, este de 30 de ani.




14 august 2014

POPULAȚIA URBANĂ A LUMII

     Potrivit unui nou raport al Organizației Națiunilor Unite lansat luna trecută, 54% din populația lumii trăiește în zone urbane, iar până în 2050 este de așteptat să crească la 66%. Previziunile arată că urbanizarea combinată cu creșterea generală a populației lumii ar putea adăuga încă 2,5 miliarde de oameni populației urbane până în 2050. Raportul remarcă faptul că cea mai mare creștere urbană va avea loc în India, China și Nigeria. Aceste trei țări vor reprezenta 37% din creșterea prognozată a populației urbane din lume până în 2050.

     Populația urbană a lumii a crescut rapid de la 746 milioane în 1950 la 3,9 miliarde în 2014. Asia, în ciuda nivelului mai scăzut de urbanizare, strânge totuși 53% din populația urbană a lumii, urmată de Europa cu 14% și America latină și zona Caraibe cu 13%. Populația urbană a lumii este de așteptat să depășească șase miliarde în anul 2045. Cea mai mare creștere urbană va avea loc în țări din regiunile în curs de dezvoltare, în special în Africa. Ca urmare, aceste țări se vor confrunta cu numeroase provocări în satisfacerea nevoilor populației urbane în creștere, inclusiv pentru locuințe, infrastructură, transport, energie și ocuparea forței de muncă, precum și pentru servicii de bază, cum ar fi educația și asistența medicală.

populația urbană și rurală a lumii

     În 1990 erau zece "mega-orașe" cu 10 milioane de locuitori sau mai mult, care reprezentau casa pentru 153 de milioane de oameni sau mai puțin de 7% din populația urbană la nivel mondial la acea vreme. În 2014, există 28 de mega-orașe în întreaga lume, fiind casa pentru 453 de milioane de persoane sau aproximativ 12% din locuitorii din mediul urban din lume. Cele 28 de metropole de astăzi se află în Asia (16), în America Latină (4), în Africa și Europa (3 în fiecare) și în America de Nord (2). Până în 2030, lumea va avea 41 de mega-orașe cu 10 milioane de locuitori sau mai mult.

     Tokyo rămâne cel mai mare oraș din lume, cu 38 de milioane de locuitori, urmat de Delhi (25 de milioane) și Shanghai (23 de milioane). Deși se prognozează că populația va scădea, Tokyo va rămâne cel mai mare oraș din lume în anul 2030, cu 37 de milioane de locuitori, urmat îndeaproape de Delhi, a cărei populație va crește rapid la 36 de milioane în 2030, în timp ce Osaka și New York, care au fost al 2-lea, respectiv al 3-lea pe lista celor mai mari orașe urbane în 1990, vor ajunge pe pozițiile 13 și 14 până în 2030.

populația celor mai mari orașe

     În general, aproape jumătate din cei 3,9 miliarde de locuitori din mediul urban din lume locuiesc în așezări relativ mici, cu mai mult de 500.000 de locuitori. Multe dintre orașele din lume cu cea mai rapidă creștere sunt așezări urbane relativ mici.

_____________________________________________________________________________________________________

       Cu un click, citiți și :
_____________________________________________________________________________________________________
By Dan Caragea; Constanta; Romania


29 iulie 2014

POPULAȚIA UNIUNII EUROPENE

     La 1 ianuarie 2014, populația din Uniunea Europeană (EU-28) a fost estimată la 507,4 milioane persoane, comparativ cu 505,7 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2013. Creșterea populației se datorează unui spor natural de 80 000 persoane și a unui număr de imigrați de 700 000. Ca o tendință pe termen lung, populația din țările care fac parte din EU-28 a crescut cu aproximativ 100 de milioane de persoane începând cu anul 1960 (de la 407 milioane la 507 milioane locuitori în prezent).

populația UE

     În anul 2013, în UE-28 s-au născut 5,1 milioane de copii. Rata natalității a fost de 10,0 noi născuți la 1 000 de locuitori, în scădere față de 2012 (10,4 ‰). Cele mai ridicate rate ale natalității s-au înregistrat în Irlanda (15,0 ‰), Franța (12,3 ‰), Marea Britanie (12,2 ‰), Suedia (11,8 ‰) și Luxemburg (11,3 ‰), iar cele mai mici în Portugalia (7,9 ‰), Germania, Grecia și Italia (toate 8,5 ‰) și România (8,8 ‰).

     Tot în anul 2013 s-au înregistrat 5 milioane de decese în EU-28 în 2013. Rata mortalității a fost de 9,9 decedați la 1 000 de locuitori, fiind stabilă în raport cu anul 2012. Cele mai mari rate de deces au fost în Bulgaria (14,4 ‰), Letonia (14,3 ‰), Lituania (14,0 ‰), Ungaria (12,8 ‰) și România (12,4 ‰), iar cele mai mici în Cipru (6,0 ‰), Irlanda (6,5 ‰), Luxemburg (7,0 ‰), Malta (7,6 ‰) și Spania (8,3 ‰).

     Prin urmare, schimbarea naturală a populației (diferența dintre nou-născuți vii și decedați la 1 000 de locuitori) a pozitivă în Irlanda (+8,5 ‰), în Cipru (+4,7 ‰), în Luxemburg (+4,2 ‰), în Franța (+3,6 ‰) și Marea Britanie (+3,2 ‰), iar în alte treisprezece state membre a fost negativă, printre acestea numărându-se Bulgaria (-5,2 ‰), Letonia (-4,0 ‰), Lituania (-3,9 ‰), Ungaria (-3,6 ‰), România (-3,5 ‰) și Germania (-2,6 ‰).

Populația țărilor UE (mii locuitori) și schimbarea naturală a populației, anul 2013, la 1000 de locuitori

Populație la 01.01.2013
Nou născuți (vii)
Decedați
Schimbare naturală
Migrație netă
Populație la 01.01.2014
EU 28 (total)
505 575,0
5075,7
4999,2
76,5
653,1
507 416,6
Austria
8451,9
79,3
79,5
-0,2
54,7
8507,8
Belgia
11161,6
125,6
109,3
16,3
26,0
11204,0
Bulgaria
7284,6
66,6
104,3
-37,8
-1,1
7245,7
Cehia
10516,1
106,8
109,2
-2,4
-1,3
10512,4
Cipru
865,9
9,3
5,2
4,1
-12,0
858,0
Croația
4262,1
39,9
50,4
-10,4
-5,0
4246,7
Danemarca
5602,6
55,9
52,5
3,4
29,9
5627,2
Estonia
1320,2
13,5
15,2
-1,7
-2,6
1315,8
Finlanda
5426,7
58,1
51,5
6,7
18,0
5451,3
Franța
65578,8
810,8
572,1
238,7
39,1
65856,6
Germania
80523,7
685,0
895,0
-210,0
437,3
80780,0
Grecia
11062,5
94,1
112,1
-17,9
-52,0
10992,6
Irlanda
4591,1
68,9
30,0
38,9
-26,0
4604,0
Italia
59685,2
514,3
600,7
-86,4
181,7
60782,7
Letonia
2023,8
20,6
28,7
-8,1
-14,3
2001,5
Lituania
2971,9
29,9
41,5
-11,6
-16,8
2943,5
Luxemburg
537,0
6,1
3,8
2,3
10,3
549,7
Malta
421,4
4,0
3,2
0,8
3,2
425,4
Marea Britanie
63905,3
782,1
576,5
205,6
212,0
64308,3
Olanda
16779,6
171,3
141,2
30,1
19,1
16829,3
Polonia
38533,3
369,6
387,3
-17,7
-19,9
38495,7
Portugalia
10487,3
82,8
106,5
-23,8
-36,2
10427,3
România
20020,1
176,0
246,8
-70,8
-6,6
19942,6
Slovenia
2058,8
21,1
19,3
1,8
0,5
2061,1
Slovacia
5410,8
54,8
52,1
2,7
2,4
5415,9
Spania
46727,9
424,5
387,8
36,7
-256,8
46507,8
Suedia
9555,9
113,6
90,4
23,2
65,1
9644,9
Ungaria
9908,8
91,0
126,9
-35,9
4,3
9879,0
Elveția
8039,1
82,7
65,0
17,8
:
8136,7
Norvegia
5051,3
59,0
41,3
17,7
40,1
5109,1
Islanda
321,9
4,3
2,2
2,2
1,6
325,7
Muntenegru
622,8
7,5
5,9
1,6
:
624,3
Macedonia
2062,3
23,1
19,2
3,9
-0,5
2065,8
Serbia
7181,5
65,6
100,3
-34,7
:
7146,8
Turcia
75627,4
1283,1
372,1
911,0
:
76667,9
     : Date indisponibile
     Schimbarea  populației se datorează schimbărilor  naturale (născuți vii minus decese și/sau migrația netă).
     În 2013, în Luxemburg (+19,0 ‰), în Malta (+7,6 ‰), în Suedia (+6,8 ‰) și în Austria (+6,5 ‰) s-a înregistrat cea mai mare migrație netă pozitivă în termeni relativi, în timp ce în Cipru (-13,9 ‰), Letonia (-7,1 ‰), Lituania (-5,7 ‰), Irlanda (-5,6 ‰), Spania (-5,5 ‰) și Grecia (-4,7 ‰), s-a înregistrat cea mai mare migrație netă negativă.  

     În concluzie, în anul 2013 populația a crescut în cincisprezece state membre și a scăzut în celelalte treisprezece state.

Sursa : Eurostat

______________________________________________________________________________________________________

      Cu un click, citiți și :
______________________________________________________________________________________________________
By Dan Caragea; Constanța, România