Se afișează postările cu eticheta discriminare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta discriminare. Afișați toate postările

12 martie 2017

PREJUDECATA INCONȘTIENTĂ TREBUIE REDUSĂ


     Prejudecata inconștientă consolidează stereotipurile, influențează deciziile și atitudinea de zi cu zi. Bazându-se pe acest lucru, conducătoarea unui grup de lobby pentru orașul Melbourne (Australia) și-a propus să reducă prejudecata inconștientă și să atragă atenția asupra acestei probleme într-un mod practic și pozitiv, crede ea, prin introducerea la zece treceri pentru pietoni din centrul orașului a unor figuri feminine. „Reprezentarea grafică numai a bărbaților la trecerile de pietoni este o discriminare împotriva femeilor, nu uitați că 50% din populația noastră este de sex feminin”, a declarat doamna Martine Letts. Noile semnale au fost instalate chiar acum, înainte de Ziua Internațională a femeii.


     Chiar dacă a avut susținerea autorităților locale, această schimbare a atras opinii pro și contra pe mai multe rețele de socializare. Primarul din Melbourne, Robert Doyle, a declarat pentru Herald Sun: „Vrem să facem tot ce putem pentru echitatea de gen, dar parcă este prea mult. Din păcate, cred că acest tip de exercițiu costisitor probabil aduce multă bătaie de joc.” Grupul care luptă pentru drepturile femeilor dorește în viitor să înlocuiască jumătate din indicatoarele de la trecerile pentru pietoni. Probabil acest lucru se va realiza, dar vor veni alții care o să spună că totuși nu este echitabil. De aceea poate ar trebui afișat un simbol comun, o siluetă masculină și una feminină, care se țin de mână, se îmbrățișează sau se pupă...

     Observație: Prejudecata este o părere, o idee preconcepută, în favoarea sau împotriva unui lucru, a unei persoane sau a unui grup comparativ cu alta sau altul, de obicei, într-un mod care este considerat a fi nedrept. Prejudecățile pot fi deținute de către un individ, un grup sau o instituție și pot avea consecințe negative sau pozitive.  Există tipuri de prejudecăți:
  1. Prejudecata conștientă (sau explicită) 
  2. Prejudecata inconștientă (sau implicită)
     Este important de remarcat că prejudecățile, conștiente sau inconștiente, nu sunt limitate la etnie și rasă. Prejudecata inconștientă este un stereotip social cu privire la anumite grupuri de persoane pe care individul și-l formează în afara propriei lui conștiințe. Toată lumea are credințe inconștiente despre diverse grupuri sociale, iar aceste prejudecăți rezultă din tendința de a organiza lumi sociale prin catalogare. Prejudecata inconștientă este mult mai răspândită decât cea conștientă și adesea incompatibilă cu valorile celei conștiente. Anumite lucruri sau întâmplări pot activa atitudini și credințe inconștiente.



4 iulie 2014

DOAR PENTRU FEMEI

     După lupte seculare care au vizat emanciparea femeii, unele persoane recunosc că acum s-a ajuns la un fel de discriminare în sensul invers al lucrurilor. Poate că bărbații nu au fost pregătiți suficient din punct de vedere mental pentru o asemenea evoluție, gen metamorfoză, sau poate au acceptat cu o prea lejeră ușurință unele transformări radicale în viața consoartelor istorice. Aici sunt doar cinci exemple prin care femeile se impun în societățile care le respectă, cu adevărat.

     1. Dacă în Statele Unite există parcări pentru femeile însărcinate, Coreea de Sud a dus această idee un pic mai departe, realizând locuri de parcare doar pentru femei. În capitala Seoul există spații de parcare, marcate în culoarea roz, care sunt un pic mai late și un pic mai lungi decât locurile de parcare standard. Sunt, de asemenea, mai bine luminate și mai aproape de ieșirile spre ascensoare sau scările rulante. Se vor cheltui peste 100 milioane $ pentru a crea aceste spații speciale și alte facilități pentru femei (se vor instala și circa 7000 de toalete noi pentru femei, iar trotuarele principale se vor reabilita cu un material spongios pentru a ajuta femeile care poartă tocuri înalte), ca un efort general de a face orașul mai "prietenos" pentru femei. 

parcări pentru femei

     2. Dacă ajungeți într-o cameră de la etajul al 17-lea al hotelului Bella Sky din Copenhaga veți fi întâmpinați de culori trandafirii și vișinii tonifiante, flori proaspete, arome de fructe proaspete, reviste de modă, precum și de o baie aprovizionată cu produse exclusiv pentru femei, de zi și de noapte. Acest lucru ar putea să nu sune foarte atrăgător pentru cei mai mulți bărbați, dar acest etaj, numit semnificativ "Bella Donna", este primul etaj de hotel din Europa dedicat în întregime femeilor. El a fost conceput de către femei, pentru femei. Amenajarea s-a făcut după ce a fost consultat un număr mare de femei, care au solicitat, de asemenea, să nu lipsească o serie de lucruri importante sau priorități, cum ar fi curățenia desăvârșită, băi frumos decorate, uscătoare de păr de mare putere, fiare de călcat cu aburi, oglinzi cosmetice și oglinzi pentru întreg corpul, opțiuni sănătoase ale meniurile room service, etc.

hotel pentru femei

     3. Vagoanele doar pentru femei la transportul pe căile ferate din Japonia au existat, într-o formă sau alta, de aproape 50 de ani. Vagoanele speciale pentru femei au fost introduse inițial ca o modalitate de a asigura condiții de siguranță pentru studente, în timpul orelor de vârf. Acum este considerat a fi o parte vitală a multor servicii de transport feroviar din interiorul orașelor, unde vagonul din spatele cabinei de conducere, de culoare roz, este adesea rezervat pentru femei și este marcat în mod clar, atât în locurile de îmbarcare de pe peroane cât și în interiorul trenului în sine. 

vagoane pentru femei

     În aproape orice stație de tren sau de metrou din orașe veți auzi mereu, mai ales la orele aglomerate, un anunț pentru pasageri: "Primul vagon este rezervat pentru pasagerii de sex feminin. Rugăm toți clienții noștri să înțeleagă și să coopereze". Așa cum se întâmplă adesea în Japonia, aceasta este mai mult o cerere politicoasă, deoarece bărbații nu au nici o obligație legală de a nu se sui în acele vagoane. Deci sistemul se bazează pe cooperarea și încrederea pasagerilor de sex masculin, care respectă discreția.

vagoane pentru femei 1

     4. În februarie a.c., în cartierul Soho din Londra s-a deschis un bar-restaurant doar pentru femei. Proprietarul său a explicat că spațiul este destinat "să fie un loc unde femeile să poată veni după ce termină orele de muncă și să obțină ceea ce își doresc, fără a avea de-a face cu avansuri nedorite. Este un local de femei, pentru femei, deloc discriminatoriu, deoarece femeile tânjesc după paradisuri personale în care se pot manifesta liber, fără prejudecăți."

bar doar pentru femei

     5. Firma japoneză de electronice Fujitsu a lansat în 2012 un calculator nou, care se adresează utilizatorilor de sex feminin. "Floral Kiss" Ultrabook (adică "Sărut Floral") a fost dezvoltat de către o echipă de ingineri de sex feminin cu scopul de a aduce eleganță unui PC. Laptopul se vinde în trei culori: "Elegant White" (alb elegant), "Feminine Pink" (roz feminin) și "Luxury Brown" (maro de lux). Carcasa are un fel de zăvor din aur care deschide ușor capacul cu ecran, chiar pentru "utilizatorii cu unghii lungi". Butonul de pornire și tastele principale, transparente, sunt decorate cu pietre de diamant, iar întreaga tastatură are un un design cu motiv floral. Calculatorul are, de asemenea, aplicații personalizate concepute pentru femei, cum ar fi un album, un jurnal și horoscop.

PC pentru femei

Sursa : Internet

______________________________________________________________________________________________________

       Cu un click, citiți și :
______________________________________________________________________________________________________
By  Dan Caragea; Constanța, România