16 august 2012

BRĂȚĂRILE ANULUI 2013

 
    O brățară de hârtie ușoară poate ajuta la prevenirea supraexpunerilor la soare și pentru a reduce riscul de cancer de piele. Brățara permite oamenilor să știe atunci când au fost expuși la o anumită cantitate de  radiații ultraviolete (UV) prin schimbarea culorii. Dispozitivul funcționează prin schimbarea culorii de la galben la roz în funcție de expunerea la radiații UV. Culoarea roz atenționează căa razele solare UV pot începe să provoace daune epidermei.
     Aceasta funcționează prin intermediul unui agent acid, care preia lumina ultravioletă și un colorant care răspunde la nivelul pH-ului, ca indicator. Agentul este descompus de lumina soarelui, ceea ce duce la schimbarea rapidă a culorii.

bratara


     Benzile vor fi adaptate la diferite tipuri de piele, pentru a reflecta nivele de toleranță pe care oamenii le au la soare. De exemplu, o bandă pentru cineva cu parul blond și cu pielea mai sensibilă la lumină își va schimba culoarea mai repede decât o bandă pentru cineva cu părul și cu pielea închise la culoare.
     Tehnologia va fi comercializată de o companie suedeză,  Intellego Technologies, începând cu anul 2013. "Suntem foarte incantați de acest dozimetru de ultraviolete şi așteptăm cu nerăbdare să-l  comercializam. Există o nevoie substanţială în piaţă pentru aceasta tehnologie funcțională și așteptăm cu nerăbdare să dezvoltam procesul." – a subliniat un reprezentant al companiei. “Brățările (benzile) vor trebui să coste foarte puţin fiecare, deoarece acestea sunt de unică folosinţă şi trebuie să fie aruncate la sfârşitul zilei.”, însă nu s-a precizat prețul de comercializare.
     Expunerea prelungităa la soare poate creste riscul de cancer de piele, dintre care forma cea mai virulentă, melanomul malign, a avut peste 200.000 de cazuri noi la nivel mondial în anul 2008, în conformitate cu statisticile Cancer Research UK. Noua tehnologie poate alerta persoanele care se expun la soare, atunci când nivelurile de UV devin nocive.
     "Acest monitor de arsuri solare va aduce o contribuţie semnificativă pentru sănătatea publică ca un dispozitiv accesibil, la modă, care va permite oamenilor să se bucure de beneficiile soarelui, în timp ce, totodată, au la indemana un nivel de alertă la riscurile de supra-expunere." a comentat Fiona Strang, manager la  University of Strathclyde’s Research & Knowledge Exchange Services.

                                                                                Sursa : Daily Mail
______________________________________________________________________________________________________

      Cu un click, citiți neapărat și :
______________________________________________________________________________________________________


                                                                                            By Dan Caragea; Constanta; Romania

14 august 2012

HOTEL SUB PĂMÂNT

    
     Noul hotel InterContinental Shimao Shanghai Wonderland va fi construit într-o veche carieră de piatră și va avea 19 etaje, toate acestea fiind construite sub pământ  Proiectul a început deja și va fi gata în aproximativ 2 ani, inaugurarea fiind estimată cel mai târziu la începutul anului 2015.

cariera

    Clădirea va fi inclusă într-un complex de agrement, va avea 380 de camere și un restaurant subacvatic, pentru că actuala carieră de piatră va fi transformată într-un lac.

hotel2

     Hotelul va fi cotat la 5 stele și se va afla la numai 45 de kilometri de orașul Shanghai. Cariera în care va fi construit are 100 metri adâncime, 240 metri lungime și 160 metri lățime.

hotel1

     Turiștii care se vor caza în acest hotel vor plăti mai mult de 300 de dolari pentru o noapte de cazare, dublu față de prețul din alte hoteluri de lux din China. Investiția firmei Shimao se va ridica la peste 550 milioane de dolari.

hotel

     Designul este creat de firma britanică Atkins, care a realizat și celebrul Burj Al Arab din Dubai.

     Idei avem și noi românii, în schimb la partea de finanțare o ducem pe brânci. Va veni oare și la noi timpul când vom folosi măcar o parte din zonele distruse, părăsite sau dezafectate? Că avem, slavă Domnului! Eu nu cred că apuc zilele acelea…
 
                                                                                        Sursa : DailyMail
                                                                                       (Imaginile aparțin firmei Atkins)
_____________________________________________________________________________________________________

      Cu un click, citiți neapărat și :

______________________________________________________________________________________________________

By  Dan Caragea; Constanta; Romania

12 august 2012

TOP SITE-URI WEB


      Alexa, o companie de informare şi de urmărire pe web, care tine evidența la zi a celor 500 de site-uri de top de pe web prin calcularea numărului de vizitatori de zi cu zi şi a vizualizărilor de pagină, a publicat rezultatele pe ultimele trei luni. Clasamentul la zi a celor mai populare 19 site-uri a inclus, de asemenea,  alte valori importante urmărite de către Alexa, cum ar fi link-uri primite şi căutarea la nivel mondial.
     Datele prezentate de  Alexa de corespund cu un recent studiu de cercetare Pew Internet, care a constatat că motorul de căutare este încă cea mai populară activitate online. Raportul Pew a indicat faptul că 92 la sută din adulții americani au utilizat motoarele de căutare, iar clasamentul Alexa actual arată că patru din primele zece site-uri “cele mai vizitate din lume” sunt între-adevăr motoarele de căutare.
     Cea mai semnificativă schimbare, chiar categorică, în clasamentul Alexa este faptul că domeniile internaționale sunt mult mai răspândite acum. China are acum patru site-uri în top 20; Japonia, India, Germania, Rusia au cel putin un site în top 25. Deoarece accesul la internet continuă să devină din ce în ce mai ușor și ieftin în întreaga lume, clasamentele viitoare vor reflecta natura globală a web-ului.
     Lista celor 19 site-uri întocmită de compania Alexa este apropiată de datele de analiză a site-urilor celor mai vizitate pe web din anul 2011 publicată de Google, cu mențiunea că lista Google exclude unele site-uri deținute de către acesta. Iată cum se prezintă lista :

      1 - Google.com  : Loc nivel mondial: 1 (SUA – locul 1)
                                   Ajunge la: 51,5% din utilizatorii de internet la nivel global
                                   Site-uri de legătură în: 704 402

                                            google

      2 - Facebook.com : Loc nivel mondial: 2 (SUA – locul 2)
                                      Ajunge la: 44,43% din utilizatorii de internet la nivel global
                                      Site-uri de legătură în: 1 216 699
      3 - Youtube.com : Loc nivel mondial: 3 (SUA – locul 4)
                                   Ajunge la: 30,56% din utilizatorii de internet la nivel global
                                   Site-uri de legătură în: 755 792
      4 - Yahoo.com : Loc nivel mondial: 4 (SUA - locul 3)
                                Ajunge la: 25,24% din utilizatorii de internet la nivel global
                                Site-uri de legătură în: 106 217
      5 - Blogger.com : Loc nivel mondial: 5 (SUA - locul 7)
                                   Ajunge la: 13,84% din utilizatorii de internet la nivel global
                                   Site-uri de legătură în: 273 923
     6 - Baidu.com : Loc nivel mondial: 6 (CHINA - locul 1)
                              Ajunge la: 10,53% din utilizatorii de internet la nivel global
                              Site-uri de legătură în: 39 365
      7 - Wikipedia.org : Loc nivel mondial: 7 (SUA - locul 6)
                                     Ajunge la: 14,88% din utilizatorii de internet la nivel global
                                     Site-uri de legătură în: 431 555
      8 - Live.com  :          Loc nivel mondial: 8 (SUA - locul 12)
         (Windows Live)    Ajunge la: 12,08% din utilizatorii de internet la nivel global
                                       Site-uri de legătură în: 18 447
      9 - Twitter.com : Loc nivel mondial: 9 (SUA - locul 8)
                                  Ajunge la: 11,68% din utilizatorii de internet la nivel global
                                  Site-uri de legătură în: 1 029 011
     10 - QQ.com : Loc nivel mondial: 10 (CHINA - locul 2)
                            Ajunge la: 7,28% din utilizatorii de internet la nivel global
                            Site-uri de legătură în: 10 448
    11 - Msn.com : Loc nivel mondial: 11 (SUA - locul 13)
                              Ajunge la: 7,79% din utilizatorii de internet la nivel global
                              Site-uri de legătură în: 22 267
     12 - Yahoo.co.jp : Loc nivel mondial: 12 (JAPONIA - locul 1)
                                  Ajunge la: 4,43% din utilizatorii de internet la nivel global
                                  Site-uri de legătură în: 17 641
     13 - Linkedin.com : Loc nivel mondial: 13 (SUA - locul 11)
                                     Ajunge la: 5,98% din utilizatorii de internet la nivel global
                                     Site-uri de legătură în: 168 522
     14 - Google.co.in : Loc nivel mondial: 14 (INDIA - locul 1)
                                    Ajunge la: 4,68% din utilizatorii de internet la nivel global
                                    Site-uri de legătură în: 4 726
     15 - Amazon.com : Loc nivel mondial: 15 (SUA - locul 5)
                                    Ajunge la: 4,82% din utilizatorii de internet la nivel global
                                    Site-uri de legătură în: 275 172
     16 - Sina.com.cn : Loc nivel mondial: 16 (CHINA - locul 3)
                                   Ajunge la: 5,12% din utilizatorii de internet la nivel global               
                                   Site-uri de legătură în: 12 474
     17 - Taobao.com : Loc nivel mondial: 17 (CHINA - locul 4)
                                   Ajunge la: 3,81% din utilizatorii de internet la nivel global
                                   Site-uri de legătură în: 18 132
     18 - Wordpress.com : Loc nivel mondial: 18 (SUA - locul 19)
                                         Ajunge la: 5,37% din utilizatorii de internet la nivel global
                                         Site-uri de legătură în: 144 546
     19 - Google.com.hk : Loc nivel mondial: 19 (CHINA - locul 5)
                                         Ajunge la: 3,96% din utilizatorii de internet la nivel global
                                         Site-uri de legătură în: 6 004
 
 
                                                                                  Sursa : The Huffington Post
______________________________________________________________________________________________________

     Cu un click, citiți neapărat și :
______________________________________________________________________________________________________

                                                                                   By Dan Caragea; Constanta; Romania

11 august 2012

PIATRA PONCE LA DISCREȚIE


     O "insulă" plutitoare de piatră ponce, mai mare ca suprafață decât Israelul, a fost reperată în Pacificul de Sud, a anunțat Marina Regală din Noua Zeelandă. Ofițerii de pe un vas au văzut piatra uriașă la sud-vest de insula Raoul joia aceasta. Acesta măsoară 300 de mile (482 kilometri) în lungime și mai mult de 30 de mile (48 km) în lățime, conform măsurătorilor.

PONCE

     Locotenentul Tim Oscar a descris piatra ca "cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut în 18 ani pe mare", potrivit Australian Associated Press. "Piatra stă două picioare deasupra suprafeței apei și a prins o culoare alb-strălucitor. Arată exact ca marginea unui raft de gheață."
    Piatra ponce se formează din lava vulcanilor, atunci când aceasta se răcește rapid. Gazul emanat este prins în lava care se întărește și creează pori, astfel încât roca rezultată este foarte ușoară și poate să plutească. Oamenii de știință cred că aceste bucăți din largul coastei Noii Zeelande au fost probabil aruncate la suprafață de un vulcan subacvatic, eventual Seamount Monowai, care a fost activ de-a lungul arcului Kermadec.
     Un grup de cercetători de la GNS Science, o firmă deținută de guvern, care călătoreau în apropiere pe o altă navă militară, au schimbat cursul pentru a colecta mostre de piatră ponce, care vor fi analizate, a scris Marina Regală din Noua Zeelandă pe pagina sa de Facebook (am verificat Marina militară sau comercială româna nu are cont!)
     Studii recente au sugerat că posibilitatea  de plutire a pietrei ponce a jucat un rol important în evoluția vieții pe Pământ, deoarece aceste "insule" pot pluti pe mii de kilometri în oceane, transportând animale, plante și chiar colonii de microbi peste barierele de apă.

             
                                                                                                              Sursa : NBCNews.com
_____________________________________________________________________________________________________

      Cu un click, citiți neapărat și :
_____________________________________________________________________________________________________

                                                                                                              Dan Caragea: Constanta; Romania

9 august 2012

ULTIMELE 5

    
    Din cauza numeroaselor grupuri de rebeli și teroriști din Yemen, economia țării a avut de suferit. A pierdut aproximativ un sfert din producția de petrol, poziționându-se, astfel, pe locul întâi în topul celor mai proaste economii ale lumii, potrivit unui top citat de Business Insider. Deși este o țară foarte bogată în resurse naturale, Yemen reușește cu greu să atragă investitori, din cauza triburilor care au pretenții tot mai mari în schimbul siguranței investițiilor.

                                      Yemen

     A doua în topul celor mai slabe economii se afla Siria. Din cauza dictatorului Bashar al-Assad, care a aprobat atacurile militare asupra locuitorilor, economia a scăzut cu 6 procente. De fapt, Siria o duce așa de rău, încât FMI nici nu a putut furniza date statistice curente. Inflația a crescut cu peste 20%.

                                       Siria

     Pe locul trei se află Sudan. Acest stat se afla de mulți ani pe lista celor mai corupte țări, făcându-și loc în topul celor mai slabe economii ale lumii, după ce și-a pierdut provinciile din sudul țării, în urma războiului civil.
                                      sudan
     Pe următorul loc se află Pakistan, unde rata sărăciei ajunge la aproape 50%, pe măsură ce populația continuă să crească anual cu 1,8%. Pe lângă foarte multe alte probleme, Pakistan reușește cu dificultate să atragă investitori.

                                      Pakistan

     Din top 5 al celor mai slabe economii globale face parte și Jamaica, care se chinuie să își redreseze economia, concentrată mai mult pe turism și exportul bauxitei. Economia țării arată un deficit de cont curent foarte mare. FMI consideră că economia jamaicană se va majora cu mai puțin de 2% în următorii cinci ani, din cauza datoriilor guvernamentale de peste 120% din PIB.

                                      jamaica

     Pentru întocmirea acestui top s-au folosit date statistice furnizate de Fondul Monetar International (FMI), CIA și World Factbook.. S-a folosit media pe trei ani a Produsului Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor.
     Cele mai proaste rezultate le-au avut țările cu venituri mici pe cap de locuitor, populație în creștere și inflație ridicată. Lista nu este însă completă, deoarece pentru anumite țări, cum ar fi Coreea de Nord, nu există date statistice credibile.

                                      corea

     Observație :
     Stau și mă gândesc, așa, fără rost : are activitate interesantă CIA, furnizează și date statistice credibile.
_____________________________________________________________________________________________________

         Cu un click, citiți și : 
____________________________________________________________________________________________________

                                                                                                 By Dan Caragea; Constanta; Romania

7 august 2012

100% INTERNET

 
     Coreea de Sud este recunoscută în domeniul tehnologiei, însă acum această țară se mândrește că în 100% dintre case există Internet de mare viteză.
     Potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economica (Organization for Economic Cooperation and Development - OECD), la sfârșitul anului trecut rata de penetrare a net-ului a trecut de 100,6%, față de 89,9% în urmă cu un an. Asta nu înseamnă că în Coreea sunt mai mulți utilizatori de Internet decât oameni. Organizația respectivă măsoară gradul de folosire al tehnologiei și generează un scor.

coreea1
  

     Coreenii sunt primii care trec de 100%. Se apropie Suedia (98%), Finlanda (88%) și Japonia (82%). Media publicatăa de OECD, care include 34 de membrii, printre care Germania, Marea Britanie și SUA, este de 54.3 %.
     Telefoanele mobile sunt poate cheia acestui scor mare obținut de către Coreea de Sud, în special smartphone-ul este utilizat de mai mult de 50 la suta din populație, ceea ce înseamnă că acestea sunt deţinute de aproape 27 de milioane de oameni. LTE (Long Term Evolution - este un standard pentru comunicaţii fără fir de date de mare viteză pentru telefoane mobile și terminale de date; se bazează pe GSM / EDGE şi UMTS / HSPA, tehnologii de rețea  care cresc capacitatea și viteza de ajutorul unor tehnici noi de modulaţie) este, de asemenea, în plină expansiune, oferind o platformă de calitate pentru serviciile de Internet mobil din Coreea de Sud.

coreea2
  

     În România, la sfârșitul anului 2010, erau 7,8 milioane de conexiuni la Internet, dintre care 4 milioane broadband.
     Potrivit raportului Akamai din ianuarie 2011, Constanta, Iași și Timișoara sunt primele în topul orașelor  cu cel mai bun net.

                                                                                                Sursa : thenextweb.com si altele
_____________________________________________________________________________________________________
 
      Cu un click, citiți și :
_____________________________________________________________________________________________________

                                                                                                By Dan Caragea; Constanta; Romania