13 septembrie 2013

PORNOGRAFIE PE INTERNET

     Datele ce urmează au fost compilate de către compania americană Metacert între decembrie 2011 și august 2013, folosind, așa cum ei pretind, "cele mai sofisticate crawlere și platforme de clasificare de conținut din lume". Compania speră să utilizeze datele pentru a oferi produse mai bune în domeniul siguranţei pe Internet pentru tablete şi telefoane inteligente.
     Liderul mondial în pornografie este SUA, care deține 60% din piața de pornografie pe Internet la nivel mondial. Două treimi din toate site-urile porno din SUA sunt găzduite în California, în total americanii găzduind 4,2 milioane de domenii care conțin pornografie și 428 milioane de pagini.
     
     Primele 10  țări care găzduiesc cele mai multe site-uri porno
1 - Statele Unite ale Americii
2 - Olanda
3 - Marea Britanie
4 - Germania
5 - Franța
6 - Canada
7 - Japonia
8 - Australia
9 - Insulele Virgine Britanice
10 - Republica Cehă
     Prietenii noștri olandezi, au peste un sfert din piața porno, cu 1,8 milioane de domenii și 187 milioane de pagini, fiind urmați de Marea Britanie (7%), cu 512 000 domenii și 52 de milioane de pagini și de Germania (1%) cu 8 milioane de pagini răspândite peste 80.000 de domenii.

pornografie pe internet

     Cehii sunt urmați, în ordine, de: Ucraina, Taiwan, Spania, Bahamas, Austria, Elveția, Belgia, Rusia, Ungaria și Polonia.
     Consumul de materiale pornografice în mediul virtual are efecte dăunătoare asupra performanţelor sexuale din viaţa reală, se arată în studiile publicate în ultimii ani. Pornografia de pe Internet ar putea crea o generaţie de tineri care sunt lipsiţi de orice speranţă în dormitor, incapabili să performeze sexual. Prin vizionarea de imagini şi filme destinate adulţilor, tinerii se desensibilizează, încât ajung în imposibilitatea de a se mai  excita în cadrul întâlnirilor intime. Această problemă începe să devină atât de comună, încât ajunge să fie considerată în rândul celor afectaţi drept una normală.
    Prin supra-stimulare sexuală frecventă, apar disfuncţiile sexuale datorate consumului de materiale pornografice. Organismul secretă în exces dopamină, neuro-transmiţătorul care activează reacţia la plăcerea sexuală. În mod paradoxal, în situaţii reale, atunci când sunt pe punctul de a face sex, tinerii au un blocaj, creierul nemaiavând capacitatea de a răspunde la semnalele de dopamină obişnuite, reacționând eventual doar la alte stimulări de o intensitate mai mare.

pornografie pe internet 1

     Până la urmă, tinerii devin dependenţi de pornografia de pe Internet pentru că aceasta  este foarte accesibilă. Totul e gratuit, uşor de accesat, disponibil în câteva secunde, 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână.
     În concluzie, pornografia mai mult excită decât satisface, pentru că avem doi centri separaţi ai plăcerii în creierul nostru: unul care are de-a face cu plăcerea care excită (plăcerea tip "apetit") şi unul cu plăcerea care satisface.

Sursa : Metacert şi Daily Mail

_____________________________________________________________________________________________________

      Cu un clic, vizualizați neapărat și :          
______________________________________________________________________________________________________
By Dan Caragea; Constanța, România

10 septembrie 2013

MUZICA ÎNCURAJEAZĂ CONSUMUL DE ALCOOL

     Experți analiști americani au analizat 720 de melodii de top, conform clasificării oferite de Billboard Magazine, din anii 2009, 2010 și 2011. În total, 167 de cântece au menționat alcoolul în text și 46 de cântece au menționat diverse brand-uri care produc sau comercializează alcool și băuturi.

muzica încurajează consumul de alcool 1

     Analiza a cuprins melodiile de top din clasamentele pe genuri: pop, hip hop, country, rap și R & B. 38 la sută dintre melodiile rap, hip hop și R & B au menționat cel puțin o dată o  băutură alcoolică în text, iar în melodiile de muzică country și muzică pop procentul a fost de 22 la sută, respectiv de 15 la sută. De asemenea, analiștii au constatat ca 16% dintre toate piesele fac referire la sex după consumul de alcool. Experții au avertizat că în acest mod tinerii sunt încurajați să bea, să facă chefuri și apoi sex.

muzica încurajează consumul de alcool

     Mai mult de jumătate dintre cântecele, care au făcut referiri specifice la companii ce produc băuturi alcoolice, menționează patru branduri de băuturi spirtoase: tequila Patron,  cognac Hennessy, votcă Grey Goose și whiskey Jack Daniel. Acest lucru poate susține afirmația că, încet, încet, muzica devine un mod de publicitate mascată pentru diverse brand-uri de băuturi spirtoase. Știu că orice companie vrea să-și facă publicitate cu orice preț, dar parcă totuși s-a mers prea departe, din punctul meu de vedere.

tequila Patron

votcă Grey Goose

     Concluzia ar fi că în contextul general al eforturilor publice care se fac pentru sănătate, aceste “portrete de băutori” din muzică devin din ce în ce mai populare, afectând comportamentul tinerilor și minorilor, conducându-i spre consumul excesiv de alcool și asocierea lui cu sex și petreceri deșănțate. Cam trist, dacă ne gândim că muzica este un element principal în răspândirea semințelor culturale.

_____________________________________________________________________________________________________

      Cu un click, citiți neapărat și :
_____________________________________________________________________________________________________
                                                                                                             Dan Caragea; Constanța, România 

9 septembrie 2013

SALTEA PENTRU ÎMBRĂȚIȘĂRI

     Această saltea ar putea reprezenta sfârșitul problemelor pentru cuplurile care vor să doarmă îmbrățișate toată noaptea. Prin construcția sa, salteaua promite o noapte de îmbrățișări și giugiuleală fără a risca amorțirea brațelor și a umerilor.
     Salteaua este confecționată în totalitate dintr-o spumă specială și are mai multe lamele de 3 inch, un fel de grătare, la cele două capete, care permit mâinilor și picioarelor să se scufunde printre ele. Salteaua ar putea consolida relațiile, spune designerul său, lăsând cu ușurință ca un braț să alunece sub un partener și să rămână acolo, oricât de mult, fără a fi strivit.

saltea pentru îmbrățișări

     Salteaua a fost proiectată acum câțiva ani de designerul iranian Mehdi Mojtabavi și a primit mai multe premii. El a realizat aceleași lamele și în zona picioarelor pentru ca orice persoană care se desprinde din brațele partenerul să poată dormi cu fața în jos, cu degetele de la picioare înfipte confortabil între grătarele moi.

saltea pentru îmbrățișări 1

     În concluzie, salteaua permite mângâieri și îmbrățișări în poziții mai intime, fără nici un disconfort fizic sau fără ca încheieturile, mușchii, vasele de sânge și nervii membrele noastre să plătească prețul. Astfel, designul ei pur tehnic, are o putere emoțională și psihologică superioară în pat cu partenerul.

saltea pentru îmbrățișări 2

     Să nu uităm că o îmbrățișare este una dintre acțiunile cele mai calmante și foarte importantă pentru consolidarea relațiilor. Îmbrățișarea este un comportament uman magic, care ne distinge de alte viețuitoare.

______________________________________________________________________________________________________

      Cu un clic, vizualizați neapărat și : 
______________________________________________________________________________________________________

By Dan Caragea; Constanța, România


6 septembrie 2013

BRĂȚARĂ DE AUTENTIFICARE

     Încă din anul 1964, medicii cardiologi au înțeles că bătăile inimii fiecărei persoane sunt unice, la fel cum sunt și amprentele digitale. O echipă de cercetători de la Universitatea din Toronto au reușit să folosească această informație pentru a produce un sistem biometric util, iar firma canadiană Bionym a brevetat un dispozitiv, purtat ca o brățară, care, măsurând în mod constant ritmul cardiac al unei persoane, confirmă către alte diferite dispozitive utilizatorul înregistrat pentru autentificare.

brățară pentru parole

     Brățară numită Nymi are un senzor incorporat care poate detecta în apropiere un calculator, un telefon inteligent sau o tabletă, confirmând automat identitatea purtătorului prin  Bluetooth, astfel încât proprietarul să nu mai folosească parole. De asemenea, dispozitivul brățară ar putea activa un automobil, ar putea să înlocuiască cheile de la casă și să efectueze tranzacțiile financiare fără a mai fi nevoie de un cod PIN.

dispozitiv biometric

     Deși alte companii lucrează, de asemenea, la diverse dispozitive pentru înlocuirea parolelor, care utilizează datele biometrice ale unei persoane, cum ar fi un ochiul (irisul), fața sau amprentele, canadienii susțin că Nymi este cel mai sigur dintre toate, deoarece caracteristicile fizice pot fi furate și folosite de alte persoane. Dispozitivul funcționează doar când ritmul cardiac (se măsoară cantitatea de energie electrică generată de inima, printr-o electrocardiograma – ECG) corespunde cu cel al persoanei înregistrate, adică în cazul în care brățara este furată nu poate fi folosită de către altcineva.

brățară de autentificare

     Nymi poate controla și aplicațiile de pe televizoarele inteligente, prin mișcări din încheietura mâinii și poate fi folosită pentru plăti în magazine în deplină siguranță, înlocuind cardurile actuale. Brățara poate funcționa cu dispozitive asociate și, după ce a fost conectată la un smartphone, de exemplu, vibrează și răspunde la notificări, cum ar fi un e-mail nou sau un mesaj text.

brățara PIN

     Pe site-ul produsului se menționează că "Nymi oferă securitate fără a compromite confortul, prin simple gesturi, fără a sacrifica confidențialitatea.” Prețul este de 79 dolari americani pentru primele 250.000 de pre-comenzi sau 99$ după aceea, dar primele dispozitive nu vor fi livrate mai devreme de 2014.

Sursa : Bionym

_____________________________________________________________________________________________________

      Cu un click, citiți și :
_____________________________________________________________________________________________________

                                                                                                By Dan Caragea; Constanța, România

4 septembrie 2013

APLICAȚIE PRACTICĂ A FORȚEI CENTRIPETE

     Fiecare dintre noi a vărsat cel puțin o cană, un pahar sau o ceașcă cu cafea, cu ceai, cu apă sau cu o altă băutură, stropind sau murdărind masa, podeaua sau pe sine însăși. O invenție inteligentă a rezolvat această problemă veche și permanentă de neatenție.
     Dispozitivul “SpillNot” este alcătuit dintr-un braț de plastic curbat și o curea din nailon pentru ținere sau transport, creând un echilibru perfect pentru a opri stropirea sau vărsarea. Acesta poate fi balansat dintr-o parte în alta, învârtit în cerc și chiar rotit deasupra capului, fără a pierde lichid. Gadget-ul folosește forța centripetă pentru a face cana să rămână într-un echilibru perfect.

aplicație forța centripetă 1

     Notă : Forța centripetă este o forță egală și opusă celei centrifuge, care menține un corp rotitor pe traiectoria circulară. Forța centripetă este o forță reală, care obligă corpul să descrie o traiectorie circulară, opunându-se ca efect forței centrifuge, o forță care tinde să scoată corpul de pe traiectoria circulară, imprimându-i o mișcare pe direcția razei cercului. Exemple:
    • în cazul unui corp legat de o sfoară și rotit în plan orizontal sau vertical, forța centripetă este forța elastică dată de fir;
    • pentru Lună, care se rotește în jurul Pământului pe o orbită circulară, forța centripetă este forța de atracție gravitațională exercitată de Pământ asupra Lunii;
    • pentru un electron care se rotește în jurul nucleului atomic, forța centripetă este forța de atracție dintre electron și nucleu, de natura electrostatică.
aplicație forța centripetă

     Se poate utiliza orice cană sau pahar, care este mai mică de 4,5 cm în diametru, de către oricine, de adulți sau copii, pentru lichide calde sau reci. Vizionarea clipului video este concludentă.

Aplicație practică a forței centripete
    
     Este un concept simplu, bazat pe legile fizicii, care funcționează la fel de bine în viața de fiecare zi oricât de mult sau cât de puțin te miști, datorită curburii brațului suportului. Se pare că a început să fie folosit cu entuziasm în birourile companiilor americane. Dispozitivul este o soluție elegantă la o problemă omniprezentă, uimitor de eficientă.
Sursa : The SpillNot

______________________________________________________________________________________________________

      Cu un clic, vizualizați neapărat și : 
______________________________________________________________________________________________________
By Dan Caragea; Constanța, România

3 septembrie 2013

STUDENȚIE LA EXTREME

     Universitatea din Liberia, un stat cu circa 4 milioane de locuitori din vestul Africii, a anunțat că nici unul dintre cei aproximativ 24 000 de candidați nu au trecut testul de admitere. Viitorii studenți au plătit fiecare câte 25 de dolari taxa de admitere, dar nu au obținut nota de trecere la test. Pentru mulți, vestea a fost greu de crezut, unii dintre elevi s-au revoltat și chiar ministrul Educației a exprimat îndoieli cu privire la rezultate, declarând că “este un fel de crimă în masă”, dar purtătorul de cuvânt al universităţii a subliniat că instituţia îşi menţine decizia şi că nu va fi influenţată.

Universitatea din Liberia

     De vină ar fi lipsa de entuziasm şi lipsa unor cunoştinţe de bază de engleză, limba oficială a ţării. De altfel, preşedinta Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, a admis recent că sistemul educaţional este în continuare „la pământ”, fiind nevoie de multe îmbunătăţiri. Una dintre marile probleme este lipsa materialelor didactice de bază şi, de asemenea, profesorii sunt adesea slab pregătiţi. Cu toate acestea, nu s-a mai întâmplat niciodată ca toţi candidaţii care s-au înscris la teste să pice examenul de intrare la facultate. Astfel, nu va exista nici o grupă nouă de studenţi pentru anul universitar care va începe.
     Incidentul ar putea avea rădăcini în istoria zbuciumată a țării, care s-a confruntat cu  două războaie civile dezastruoase între 1986 și 2003, în care au fost uciși sute de mii de oameni. Într-un mediu în care mai mult de jumătate din populație trăiește încă în sărăcie, iar rata șomajului este extrem de ridicată, educația va fi cheia pentru creșterea pe termen lung, mai ales că mai mult de 60 la sută din populație este sub vârsta de 30 de ani.

Universitatea din Liberia 1

     Interesant este că supravegherea examenului din acest an a fost condusă de James Dorbor Jallah, un contractant privat care a fost angajat de către universitate pentru a răspunde preocupărilor cu privire la corectitudine și integritate. El a declarat că testul nu a fost schimbat în mod semnificativ față de anul trecut, dar s-a concentrat numai pe abilitățile candidaților, eliminând mita, conexiunile și influențele sociale folosite pentru examenul de admitere.
     Mă întreb acum ce s-ar fi întâmplat dacă doar un candidat ar fi luat examenul de admitere. Și mai mă gândesc ce bine (corect) ar fi dacă examenele și testele importante de la noi, din orice domeniu de activitate, ar fi supravegheate și administrate de instituții private, independente, din alte țări. În schimb sunt sigur că dacă situația asta ar fi fost la o universitate din România, Guvernul ar fi intervenit prompt, cu “măsuri concrete de remediere”, pentru a asigura continuitatea învățământului, dar de proastă calitate. Nu ne comparam noi cu Liberia, dar consider că este o lecție de integritate și moralitate pe care trebuie să o salutăm și apoi să o respectăm noi, românii.

Country
  Liberia 
   Romania
Leader

President: Ellen Johnson Sirleaf

President: Traian Băsescu 
Population
3 989 703
20 790 479
Life Expectancy
57,810 years
74,450 years
Capital City
Monrovia
Bucharest
Largest city
Monrovia (population: 939 524)
Bucharest (population: 1 877 160)
Human Development Index
0,364
0,825
GDP per capita
$700 US
$12800 US
Literacy Rate
57,5%
97,3%
Corruption Perception Index
2,4
3,8
Percentage of Women in Parliament
13,8%
9,6%
Unemployment Rate
85,000%
6,500%
Death Penalty
Abolished in practice
Abolished
Political System
republic
republic
Religions
Christian 40%, Muslim 20%, indigenous beliefs 40%
Eastern Orthodox (including all sub-denominations) 86,8%, Protestant (various denominations including Reformate and Pentecostal) 7,5%, Roman Catholic 4,7%, other (mostly Muslim) and unspecified 0,9%, none 0,1% (2002 census)
Languages
English 20% (official), some 20 ethnic group languages, of which a few can be written and are used in correspondence
Romanian 91% (official), Hungarian 6,7%, Romany (Gypsy) 1,1%, other 1,2%
Exports
rubber, timber, iron, diamonds, cocoa, coffee
machinery and equipment, textiles and footwear, metals and metal products, machinery and equipment, minerals and fuels, chemicals, agricultural products
Military Budget as percentage of GDP
0,800%
1,900%
Location
Western Africa, bordering the North Atlantic Ocean, between Cote d'Ivoire and Sierra Leone
Southeastern Europe, bordering the Black Sea, between Bulgaria and Ukraine
Area
111 369 km 2
238 391 km 2
Coastline
579 km
225 km
Climate
tropical; hot, humid; dry winters with hot days and cool to cold nights; wet, cloudy summers with frequent heavy showers
temperate; cold, cloudy winters with frequent snow and fog; sunny summers with frequent showers and thunderstorms


______________________________________________________________________________________________________

      Cu un clic, vizualizați neapărat și : 
______________________________________________________________________________________________________
By Dan Caragea; Constanța, România