5 iunie 2012

185238/3,17%


185238 / 3,17%
                        

     Un articol dintr-un ziar local m-a determinat să fac un calcul cu privire la țigări, adică câte am fumat în viața mea. Am fumat circa 35 de ani, bătuți Am făcut o medie ponderată, în funcție de țigările fumate în primii ani, de liceu, de facultate, de „ producție”(până în anul 1990 și un pic), de „relaxare” după anii comunismului și de serviciu (matematică simplă, din aduceri aminte). Rezultatul este aproximativ 14,5 țigări/zi.

     Apoi m-am cronometrat să văd cât durează să fumez o țigară (nu mă gândisem în viața mea la așa ceva): în medie 4 minute și jumătate. Am mai cronometrat și alți colegi de breaslă și cred că am fost cam indulgent, media lor (bărbați și femei) este de peste 5 minute.
     Am calculat :

     35 ani x 365 zile x 14,5 țigări/zi = 185238 țigări, 9261 pachete, 926 cartoane, 18,52 baxuri.

     185238 x 4,5 minute = 833570 minute

     O zi are 1440 minute (24 ore x 60 min.)

     833570 : 1440 = 579 zile, adică 1,586 ani


     Am verificat (date furnizate de Institutul National de Statistica) durata medie de viață în România pentru un bărbați este de 69,8 ani, iar pentru femei este de 77,4 ani. În CE (UE) este un „pic” mai mare : 76.4 ani pentru bărbați și 82,4 ani pentru femei.

     1,586 ani : 69.8 ani = 0,0227, adică aproximativ 2,27% din viață, în ideea că o să ajung la vârsta asta de aproape 70 de ani, iar apoi procentul începe să scadă, sau 3,17% din viață la vârsta pe care o am acum. Ooohhh! M-am cam speriat! Si m-am gândit că aproximativ 33% din viață o petrecem dormind!


     Dar, pentru că românul caută mereu un dar, mi-am dat seama că o mare parte din acești ani i-am petrecut fumând cu prietenii mei, cu persoane care îmi sunt dragi, cu colegi de serviciu sau de echipă, cu rude și colaboratori, dar și cu persoane pe care nu le mai regăsesc în aceste categorii. În plus de multe ori am băut o bere (mai demult), un șpriț, o cafea, am discutat multe lucruri interesante și am căpătat informații importante, am citit, am spus un banc, am văzut un meci, am luat o pauză, etc.


     Dar cel mai mult înseamnă că, și la o țigară s-a croit o parte din viața mea împreună cu prietenii mei (chiar dacă fumau sau nu) și cu persoane speciale, ce rămân în inima mea, pentru totdeauna.


______________________________________________________________________________________________________

      Cu un clic, vizualizați neapărat și : 

______________________________________________________________________________________________________

By Dan Caragea; Constanța, România

Un comentariu: