Chiar dacă suntem convinși sau ezitanți când spunem că ne-am schimbat foarte mult de-a lungul anilor, foarte putini dintre noi admit că ne vom schimba în viitor - potrivit unui nou studiu publicat în revista Live Science la începutul lunii.
Studiul a inclus 19 000 de oameni cu vârste cuprinse între 18 și 68 de ani, care au fost chestionați cu privire la cât de mult cred că s-au schimbat în ultimul deceniu, precum și cât de mult se așteptă să se schimbe în viitor. Ei au fost întrebați, de asemenea, despre trăsăturile de personalitate, valorile lor de bază și preferințe. Tinerii, oamenii de vârstă mijlocie și persoanele în vârstă, toți cred că s-au schimbat foarte mult în trecut, dar s-ar schimba relativ puțin în viitor. Recunoscând în același timp că gusturile, valorile și chiar personalitatea au variat în ultimii zece ani, oamenii au tendința de a crede că persoana care sunt astăzi nu se va schimba nici peste 10 ani. Oamenii, se pare, consideră prezentul ca un moment de cumpănă, în care au devenit, în cele din urmă, acea persoană care va rămâne pentru tot restul vieții.
În fiecare caz, cercetătorii au comparat răspunsurile celor de 18 de ani cu răspunsurile celor de 28 de ani și așa mai departe, până la vârsta de 68 de ani. Concluzia este că oameni mai degrabă supraestimează schimbările din trecutul lor, decât subestimează schimbările lor în viitor. Acest lucru poate fi determinat de doi factori. Una dintre ei este faptul că oamenii consideră reconfortant să se creadă stăpâni pe ei înșiși și că viitorul este previzibil. Astfel, oamenii sunt motivați să vadă prezentul ca o permanență. Celălalt este că e pur și simplu mai greu să-ți imaginezi viitorul, decât să ne amintim trecutul.
Dacă analizez la rece, această iluzie a stabilității, din punct de vedere a personalității, a valorile de bază și a preferințelor, este o trăsătura umană înnăscută, fiecare crezând, în diverse stadii de dezvoltare, de la adolescență până la bătrânețe, că a ajuns la apogeul schimbărilor sale. Așa că vreau să cred că nu mă voi schimba nici eu în următorii ani, neluând bineînțeles în calcul schimbările fizice ale organismului. Voi ce părere aveți?
______________________________________________________________________________________________________
Cu un clic, citiți neapărat și :
- Legea atracției prin rezonanță
- Iluzii
- Iluzii - continuare
- Iluzii optice sexuale neintenționate
- Rugăciune pentru parlamentari
- Părinți stupizi
- Fotografiile anului 2012 în sport
- Premiile concursului de fotografie National Geographic 2012
- Coincidențe rarisime
- Nou-născuți care au supraviețuit miraculos
- Amprenta sangvină
- Persistența imaginii negative
- Truc halucinant
- Eu te iubesc mai mult
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu