8 octombrie 2013

ZBORUL CU AVIONUL – LUCRURI NEADEVĂRATE

     Zborul cu avionul poate fi o experiență misterioasă, cel puțin prima dată. Avioane sunt niște mașinării incredibile, uneori chiar înfricoșătoare, despre care se vehiculează tot feluri de lucruri care nu corespund realității. Deci, este logic ca oamenii să creadă tot felul de  "fapte" cu privire la transportul aerian. Problema este că multe dintre ele nu sunt adevărate. Să demascăm unele dintre ele:

     1. Deschiderea unei uși a avionului în timpul zborului este imposibilă. Când avionul se află la altitudinea de croazieră, e sub presiune (presurizat). Asta înseamnă că, pentru a deschide o ușă, este nevoie de o presiune fenomenală. Deci, repet: ușile și trapele de urgență a unui avion în zbor sunt de nedeschis, deoarece presiunea din avion nu permite.

deschiderea ușii avionului

    2. Unii consideră că te îmbeți mai repede într-un avion din cauza altitudinii și presiunii. Fals, pentru că nivelul de alcool din sângele cuiva nu crește odată cu altitudinea. Deci, consumul de alcool în avion, spre deosebire de cel de pe pământ, nu duce la niveluri mai mari de alcool în sânge. Totuși la bordul avionului apare efectul de hipoxie (scăderea cantității de oxigen în țesuturi) din cauza mediului de joasă presiune și a altitudinii mari,  care poate duce la simptome corporale similare cu intoxicația, la creier fiind transmis mai puțin oxigen. Unii oameni au tendința de a bea cantități mari, într-un timp foarte scurt, în  avion și acest lucru trebuie legat și cu efectul de hipoxie.

beat în avion

    3. Deși mulți oameni s-au plâns că au găsit deșeuri aruncate din avioane sau picături maronii (sau albastre) pe case, mașini, animale de companie și pe haine, toți experții în aeronautică ne asigură că este fizic imposibil ca un pilot să arunce un rezervor cu deșeuri, inclusiv deșeuri umane, în timpul zborului. Supapa care deschide rezervorul cu deșeuri poate fi acționată doar din exteriorul avionului și acest lucru se poate face numai la sol.

deșeuri aruncate din avioane

     La unele dintre rezervoarele de la toaleta aeronavelor se adaugă în apă o substanță chimică de culoare albastru închis pentru a dezinfecta deșeurile și pentru a mărunți orice solid. În cazul în care, la altitudini mari și temperaturi sub zero grade, un tub de evacuare are o scurgere, lichidul va îngheța imediat, formându-se așa numita “gheață albastră”  (blue ice). Dacă aceasta ar cădea de pe aeronavă, s-ar topi mult timp înainte de a ajunge la sol, disipându-se în picături minuscule, care sunt aproape invizibile.

     4. Aerul recirculat din avioane poate răspândi germeni, microbi și boli. La prima vedere pare logic, dar nu știți că aerul este tras în fuzelajul inferior, unde aproximativ jumătate este ventilat în afară. Restul trece prin filtre, apoi reamestecat cu o cantitate proaspătă de aer și ciclul se repetă. Boeing descrie filtrele ca fiind de calitatea celor din sălile de operații de la spital, între 94 și 99,9 la sută din microbii din aer fiind capturați. De asemenea, reamestecarea și filtrarea aerului se face la fiecare două sau trei minute, mult mai frecvent decât se produce în clădiri.

aer recirculat în avioane

     5. Purtarea centurii de siguranță poate afecta șansele de a supraviețui unui accident de avion. Gândiți-vă la acest lucru ca fiind similar cu purtarea centurii de siguranță într-o mașină. Deși pare o nebunie să crezi că centura de siguranță te poate împiedica să fugi dintr-un avion prăbușit, toate datele strânse până acum arată că face mult mai mult bine decât rău.

centura de siguranță

     6. Măștile de oxigen folosesc o substanță sedativă, menită să păstreze calmul pasagerilor înainte de accident. În cazul în care cabina pierde presiune (lucru care se poate întâmpla cu ușurință, fără a duce la un accident grav), toată lumea de la bord trebuie să folosească masca, deoarece la circa 10.000 de metri aerul nu se poate respira, fiind sărac în oxigen.  Masca oferă oxigenul necesar pentru o respirație normală și poate fi scoasă când piloții au adus avionul la aproximativ 3.000 de metri, unde aerul este respirabil, bogat în oxigen.

mască de oxigen

Sursa : Internet

_____________________________________________________________________________________________________

       Cu un click, citiți și :
_____________________________________________________________________________________________________
By Dan Caragea; Constanța, România

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu