Întârzierea procesului de îmbătrânire poate părea o secvență dintr-un film science-fiction, dar poate deveni o realitate sub forma unei pastile, care poate contracara acest proces.
Oamenii de știință din Rusia testează o nouă formulă chimică, care, pretind ei, poate întârzia începerea procesului de îmbătrânire. De curând au anunțat că o nouă pilulă, care a fost deja testată pe șobolani, șoareci, pești și câini, va permite oamenilor să trăiască cel puțin 120 de ani.
Dr. Maxim Skulachev, șeful de proiect de la Universitatea de Stat din Moscova, a declarat că a fost creat nou tip de antioxidant, care are impact asupra mitocondriilor, care asigură celulelor energia necesară și care declanșează îmbătrânirea, fiind principalul “vinovat” pentru atacurile de cord și alte boli severe, cu ar fi Alzheimer și Parkinson. Dacă se va dovedi și la oameni că bolile se dezvoltă mai lent și că ideea noastră de a lupta împotriva procesului de îmbătrânire prin intermediul mitocondriilor este calea corectă, în următorii ani sunt sigur că se vor intensifica cercetările și se vor perfecționa tratamente simple, cu ajutorul unei pastile, care vor fi în măsura să amâne bătrânețea – a mai spus cercetătorul rus.
Cu toate acestea, testele realizate de ruși nu sunt soluția finală pentru o creștere semnificativă a duratei de viață sau a speranței de viață, dar noul antioxidant poate întârzia în mod revelator debutul procesului de îmbătrânire, printr-o “soluție tehnică”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu