16 septembrie 2015

SATE UNICE ÎN LUME

    
     Acum câteva luni am scris despre regiunea demenților, care cuprinde un orășel și vreo 20 de sate. Astăzi o să vă dau câteva exemple de sate unice, fără asemănare în lume.

Sate unice - satul fără uși


     Un mic sătuc din India, Shri Shingnapur, este unic pentru că cele aproximativ 300 de case nu au uși. Credința sătenilor în zeul Shri Shantidev (patron peste hoți, tâlhari și ucigași), i-a îndemnat să-și scoată ușile de la locuințe, convinși de protecția divinității. Din motive de “confidențialitate”, în urma cererilor unor femei, localnicii au fost de acord, recent, să pună o perdea subțire la intrările unor toalete, dar nu uși pentru că ar fi împotriva credinței.

Satul fără uși

Sate unice - satul fără rinichi


     Greu de crezut, dar satul Hokse din Nepal a ajuns cunoscut în întreaga lume sub acest renume trist. Sărăcia i-a împins pe săteni să-și vândă rinichii celor care se ocupă cu traficul de organe umane, care, profitând de ignoranţa oamenilor, au inventat scenarii precum: omul are nevoie numai de un singur rinichi ca să trăiască, un organ fiind în plus și după extirpare, rinichiul va crește la loc. Deși este ilegal, se estimează că vreo 7.000 de rinichi sunt vânduți pe piața neagră în fiecare an în Nepal.

Satul fără rinichi

Sate unice - satul Kung-Fu


     Toată lumea care locuiește în satul Ganxi Dong din centru Chinei este un expertă în arte marțiale. Fiecare sătean este versat în arta Kung-Fu, iar fiecare persoană urmărește un alt stil de arte marțiale chinezești antice, derivând astfel o pleiadă de stiluri ale acestui gen de luptă.

Satul Kung-Fu

Sate unice - satul albastru


     În anul 2011 cele 220 de case ale satului andaluz Júzcar au fost vopsite toate în albastru, inclusiv biserica și primăria, cu acceptul unanim al locuitorilor. Propunerea a venit de la Sony Pictures, care a realizat zugrăvirea clădirilor și a acordat o sumă consistentă de bani pentru comunitatea locală, pentru a lansa filmul „Ștrumfii” în format 3D, urmând ca după promovare se revopsească casele. Deoarece satul albastru a atras o mulțime de turiști și s-au deschis opt puncte comerciale (magazine de cadouri și suveniruri, un restaurant, o ceainărie, o tavernă cu produse tradiționale și o cofetărie), locuitorii au decis, tot în unanimitate, să rămână albastru.

Satul albastru

Sate unice – satul piticilor


     În satul izolat din sud-vestul Chinei, Yangsi, 36 din cei 80 de locuitori sunt pitici, cel mai înalt măsurând 1,16 metri, iar cel mai mic numai 0,68 m. Localnicii cred că suferă de o boală misterioasă, care afectează în principal copii cu vârste între 6 și 9 ani, care se opresc din creștere, rămânând la aceeași înălțime pentru tot restul vieții lor.

Satul piticilor

Sate unice – satul fără drumuri


    Giethoorn din Olanda, cu aproximativ 2600 de locuitori, situat chiar în mijlocul rezervației naturale De Wieden, este cunoscut sub numele de "Veneția Olandei" și este o atracție turistică populară, încântătoare și pitorească. Există doar două opțiuni de deplasare prin sat: pe cele 180 de poduri sau cu barca, pe canale înconjurate de verdeață și flori.

Satul fără drumuri

Sate unice – satul cel mai umed (cel mai ploios loc din lume)


    Mawsynram, un sat din în nord-estul Indiei, este situat la altitudinea de aproximativ 1400 de metri. Este considerat locul cel mai umed de pe Pământ, cu precipitații medii anuale de 11.872 mm. Potrivit Guinness World Records, satul a primit precipitații de 26.000 mm în anul 1985.

Cel mai ploios loc din lume

Sursa : Oddee





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu