Toată lumea a auzit proverbul “Noaptea e un sfetnic bun”, care se referă la faptul că dimineața mintea este mai clară și lucrurile sunt văzute cu alți ochi, după ce somnul a limpezit gândurile și le-a pus în ordinea firească. Cu alte cuvinte, dimineața lucrurile se văd altfel decât seara dinainte.
Un exemplu referitor la faptul că dimineața lucrurile se văd altfel decât cu o zi înainte, a fost relatat de presa arabă ca fiind șocant și nemaiîntâlnit. Luna trecută, un proaspăt căsătorit algerian s-a prezentat a doua zi după nuntă la tribunalul din Alger acuzându-și consoarta că nu mai este la fel de frumoasă ca și înainte de nuntă. Mirele a declarat instanței de judecată că s-a simțit înșelat când s-a trezit de dimineață și a rămas șocat pentru că soția lui era atât de diferită fără machiaj, încât nici nu a mai recunoscut-o. Mai mult, el a continuat să spună în instanță că s-a speriat și chiar și-a confundat soția cu un "hoț care a venit să-i fure din apartament", relatează Emirates 247.
Mirele, cu voce tremurată, a mai spus că era așa de frumoasă și atât de atractivă cu o zi înainte și a cerut în instanță despăgubiri de circa 20.000$ pentru trauma și suferința lui psihologică. Un preț bun pentru noaptea nunții! Presa arabă nu a precizat însă care a fost verdictul tribunalului sau dacă s-a dat.
Păcat că însurățelul algerian nu avea habar de vorba: “femeia frumoasă dimineața se cunoaște”. Adică ideea de frumusețe fizică naturală nu ia în calcul aranjatul sau pieptănatul părului și machiajul, care are totuși rostul lui, dacă nu e folosit în exces. Până la urmă, “verdictul” pentru frumusețea unei femei dimineața trebuie dat chiar de către bărbatul de lângă ea. Sau, de ce nu, de copilul de lângă ea: “ce frumoasă ești mami azi!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu