Doi tineri catolici portughezi au creat o aplicație pentru telefoane mobile, simplă, dar totodată bizară, pentru aprinderea unei lumânări de la distanță într-o biserică, printr-o apăsare pe buton. Astfel, orice persoană poate profita de tehnologia actuală și să-și arate credința în Dumnezeu de oriunde: din pat, din fața televizorului, de la serviciu, din vacanță, de la școală, de la un meci, de la piață (mai bine zis shopping?), din trafic, de la o manifestație, din cluburi, din cafele și restaurante, etc. sau pentru a-i mulțumi imediat. Totodată credincioșii pot alege ziua, locul și chiar sfântul căruia îi este dedicată lumânarea într-un sfeșnic electronic din biserică.
Aplicația, denumită sugestiv „Candla”, este prima patentată de acest gen și se bazează pe un sistem de lumânări cu LED-uri instalat în biserici partenere din Lisabona (în acest moment funcționează în 14 biserici), iar pentru suma de 0,99 euro se asigură aprinderea unei lumânări de la distanță, pentru 15 minute, fără intervenția nimănui. Interesant este că Biserica Catolică a fost de acord cu implementarea acestei tehnologii, cu toate că nu cred că Papa Francisc o să aprindă o lumânare în acest fel în vizita sa în Portugalia (la Fatima) programată pentru luna mai a acestui an.
Lansată în luna august a anului trecut, aplicația are deja peste 10.000 de abonați. „În fiecare lună, sunt aprinse mai mult de 15.000 de lumânări”, a afirmat unul dintre tinerii „inovatori”, care are deja proiecte de extindere. Planurile pentru 2017 sunt mari, dezvoltatorii doresc să lanseze Candla în Braga, Porto, Roma, Madrid și chiar în câteva orașe din Brazilia. „Aplicația este concepută pentru persoanele aflate în afara țării care doresc să fie mai aproape de biserica lor, precum și pentru cei care sunt în incapacitate fizică sau profesională de a se deplasa”, a mai adăugat portughezul.
Să ne amintim că încurcate (neînțelese) sunt căile Domnului, ascunse sunt tainele sufletului și cei care nu reușesc să le dezlege sunt niște nepricepuți. Mare e grădina lui Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu