APRINDEREA UNEI LUMÂNĂRI DE LA DISTANȚĂ

     Doi tineri catolici portughezi au creat o aplicație pentru telefoane mobile, simplă, dar totodată bizară, pentru aprinderea unei lumânări de la distanță într-o biserică, printr-o apăsare pe buton. Astfel, orice persoană poate profita de tehnologia actuală și să-și arate credința în Dumnezeu de oriunde: din pat, din fața televizorului, de la serviciu, din vacanță, de la școală, de la un meci, de la piață (mai bine zis shopping?), din trafic, de la o manifestație, din cluburi, din cafele și restaurante, etc. sau pentru a-i mulțumi imediat. Totodată credincioșii pot alege ziua, locul și chiar sfântul căruia îi este dedicată lumânarea într-un sfeșnic electronic din biserică.

     Aplicația, denumită sugestiv „Candla”, este prima patentată de acest gen și se bazează pe un sistem de lumânări cu LED-uri instalat în biserici partenere din Lisabona (în acest moment funcționează în 14 biserici), iar pentru suma de 0,99 euro se asigură aprinderea unei lumânări de la distanță, pentru 15 minute, fără intervenția nimănui. Interesant este că Biserica Catolică a fost de acord cu implementarea acestei tehnologii, cu toate că nu cred că Papa Francisc o să aprindă o lumânare în acest fel în vizita sa în Portugalia (la Fatima) programată pentru luna mai a acestui an.

     Lansată în luna august a anului trecut, aplicația are deja peste 10.000 de abonați. „În fiecare lună, sunt aprinse mai mult de 15.000 de lumânări”, a afirmat unul dintre tinerii „inovatori”, care are deja proiecte de extindere. Planurile pentru 2017 sunt mari, dezvoltatorii doresc să lanseze Candla în Braga, Porto, Roma, Madrid și chiar în câteva orașe din Brazilia. „Aplicația este concepută pentru persoanele aflate în afara țării care doresc să fie mai aproape de biserica lor, precum și pentru cei care sunt în incapacitate fizică sau profesională de a se deplasa”, a mai adăugat portughezul.

     Să ne amintim că încurcate (neînțelese) sunt căile Domnului, ascunse sunt tainele sufletului și cei care nu reușesc să le dezlege sunt niște nepricepuți. Mare e grădina lui Dumnezeu!

STRĂNUTUL: NOROC, SĂNĂTATE, FACI CHEF

     Strănutul este eliminarea pe nas și/sau pe gură, cu un zgomot mai mare sau mai mic, a aerului din plămâni, printr-o mișcare bruscă sau prin contracția involuntară a mușchilor expiratori. Strănutul este un act reflex declanșat de o excitație la nivel nazal și, totodată, un proces de curățare a căilor respiratorii ca reacție la pătrunderea unor particule iritante în acestea. Strănutul poate fi provocat de un aer umed, foarte rece sau de schimbarea bruscă a temperaturii, de fum sau praf, de inspirarea gazelor toxice, de unele boli ale căilor respiratorii sau de o infecție virală, etc.

     În timpul strănutului, particulele de aer și de substanțe eliminate circulă cu o viteză foarte mare, însă viteza exactă nu s-a stabilit încă. Pentru mine este plauzibilă viteza medie de 5 metri pe secundă, adică 18 kilometri pe oră, deoarece este comparabilă cu viteza aerului expirat în urma tusei, dar se vehiculează și viteze mult mai mari: 75 km/h, 160 km/h, 360 km/h sau peste 500 km/h.

     În aproape întreaga lume, strănutul este urmat imediat de “noroc”, “sănătate” sau “Dumnezeu să te binecuvânteze” și uneori însoțit cu semnul crucii, pentru a alunga demonii și spiritele malefice. Dar ce un strănut simplu necesită o binecuvântare sfântă chiar dacă poate răspândi boli transmisibile.? Egiptenii, grecii și romanii credeau că sufletul uman trăia în respirație, iar un strănut putea expulza sufletul din trup și strănutul este un semn al zeilor. Superstiția s-a transmis până în zilele noastre: în timpul strănutului o parte din sufletul omului iese pe gură și din această cauză va avea ghinion și ar putea deveni bolnav, iar ghinionul și boala nu se "prind" dacă cineva îți spune după strănut aceste cuvinte. Potrivit altor credințe, dacă îți pui mâna la gură când te pregătești să strănuţi, îți protejezi sufletul să iasă afară. De asemenea, persoanele care strănutau erau uneori bolnave, iar semenii din jur le doreau însănătoșirea grabnică - oamenii se binecuvântau după ce strănutau, pentru că, în timpul epidemiilor de ciumă, strănuturile erau asociate cu boala mortală. În vremurile renascentiste se credea că inima se oprește în momentul strănutul, iar binecuvântarea era un fel de rugăciune ca inima să nu clacheze. În alte culturi, vorbitul pe la spate (bârfa) determină persoana respectivă să strănute sau strănutul reflectă că cineva se gândește la tine în acel moment.

     La noi, la români, atunci când cineva strănută se folosește și expresia “faci chef”, ca un fel de a “sărbători” faptul că încă te afli în viață sau pentru bucuria de a exista alături de ceilalți cheflii ai neamului străbun.