20 decembrie 2017

AUTO-PROMOVAREA PE REȚELELE SOCIALE


     După ce a analizat profilurile a peste 141 de milioane de utilizatori proprii, LinkedIn a identificat o diferență esențială privind auto-promovarea, o diferență cheie între bărbați și femei. Raportul publicat recent de LinkedIn arată modul în care bărbații și femeile se prezintă în profiluri:  bărbații spun mai multe și enumeră mai multe informații despre ei, iar femeile se promovează și vorbesc despre succesele lor considerabil mai puțin. De asemenea, bărbații au tendința de a-și actualiza des aptitudinile profesionale pentru a evidenția mai multe experiențe de nivel înalt, îndepărtând adesea abilitățile considerate inferioare, pe când femeile includ rezumate de profil mai scurte, în medie cu 11% mai puține abilități și aptitudini decât bărbații, la niveluri similare de ocupație și experiență.

     Nu este prima dovadă care arată că auto-promovarea este mai la îndemână pentru bărbați. În decursul anilor, mai multe studii au demonstrat că femeile „suferă” la acest capitol, în special în abordările privind ocuparea unui loc de muncă, negocierea salariilor, ascensiunea în carieră etc.

     Cert este că cele două genuri folosesc serviciile rețelelor sociale diferit și cu frecvențe diferite. Și majoritatea studiilor au tras concluzia că femeile folosesc mai mult decât bărbații rețelele de socializare. De exemplu, Pinterest, Facebook și Instagram atrag mai multe femei. În general, site-urile de partajare a fotografiilor sunt mai populare în rândul femeilor. Aproximativ 77% dintre femeile online pe siturile de socializare sunt utilizatori Facebook, comparativ cu două treimi dintre bărbații online. Pe de altă parte, forumurile de discuții online sunt deosebit de populare printre bărbați. Unul din cinci utilizatori de sex masculin de pe Internet spun că citesc sau comentează pe site-uri precum Reddit, Digg sau Slashdot, comparativ cu doar 11% dintre femeile online (studiu Pew Research).


     Auto-promovarea se reflectă și în confidențialitate. Femeile își protejează mai mult informațiile personale și dețin mai multe profiluri private decât bărbații. Totodată, ele sunt mai preocupate să restricționeze partajarea anumitor informații (nume de familie, număr de telefon, localitate, loc de muncă etc.) prin care pot fi identificate direct. În ciuda acestor preocupări legate de politica de confidențialitate, femeile își păstrează fotografiile la zi, afișând poze în care par mai atrăgătoare, fericite și iubitoare de distracție.

     Deși bărbații și femeile au comportamente și motivații diferite pe rețelele sociale, există și unele asemănări. Studiile care au examinat veridicitatea informațiilor distribuite pe rețelele de socializare au constatat că atât bărbații cât și femeile furnizează în general informații exacte și complete despre ziua de naștere, programul de lucru, numele partenerului, planuri și obiective sau opinia politică.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu