Se afișează postările cu eticheta dioxid de carbon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dioxid de carbon. Afișați toate postările

18 ianuarie 2017

INVERSAREA PROCESULUI DE ARDERE


     Nivelul foarte mare de dioxid de carbon (CO₂) din atmosfera Pământului este una dintre cele mai presante probleme ale epocii noastre. Ca atare, multe cercetări s-au axat pe găsirea de modalități pentru a-l reduce, dar și pe soluții pentru a-l elimina, inclusiv prin transformarea lui în materiale plastice sau spumă și combustibili. Oamenii de știință de la departamentul de energie al Oak Ridge National Laboratory au realizat inversarea procesului de ardere printr-un proces electrochimic care transformă dioxidul de carbon în etanol. Procesul nu este numai foarte ieftin și eficient,  dar , de asemenea , are loc la temperatura camerei.

     Cercetătorii au declarat că au descoperit oarecum întâmplător această reacție chimică complicată. Ei au realizat un catalizator din materiale obișnuite, care nu sunt scumpe (carbon și cupru), iar când au aplicat o tensiune de  doar 1,2 volți au reușit cu ușurință inversarea procesului de ardere cu o rată de conversie inițială de circa 63%. A fost o surpriză deoarece acest tip de reacție electrochimică produce în mod normal, fără catalizator, un amestec de mai multe substanțe diferite în cantități mici, inclusiv metan, etilenă și monoxid de carbon.


     Catalizatorul este format dintr-un film dens nano-texturat de carbon care conține vârfuri microscopice poziționate la aproximativ 50-80 nm pe lungime în care au fost incorporate nano-particule de cupru. Filmul a fost dezvoltat folosind o tehnică relativ simplă de depunere chimică care utilizează acetilenă și amoniac ca reactivi. La aplicarea curentului electric o mare parte a electronilor de CO₂ se dimerizează (reacție chimică prin care se formează un compus chimic prin combinarea a două molecule identice) și rezultă etanolul. Oamenii de știință și-au propus să îmbunătățească metoda și să studieze în amănunt mecanismul chimic complex al catalizatorului cupru/carbon.

     Acest proces ar putea revoluționa eliminarea surplusului de CO₂ din atmosferă (în 2015 au fost „pompate” în atmosferă 38,2 miliarde de tone de dioxid de carbon numai prin arderea combustibililor fosili). La scară mare, chiar comercială, se poate folosi pentru diverse aplicații industriale, iar excesul disponibil de energie electrică generată de vânt și soare ar putea fi ușor și ieftin transformat în combustibil lichid (etanol) și stocat ca atare.




2 aprilie 2013

EMISII CO₂

     Politicile actuale ar determina o reducere a emisiilor de GES (gaze cu efect de seră) de numai 40% până în 2050. Comunicarea Comisiei Europene intitulată „Foaie de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050” stabilește modul în care poate fi îndeplinit cel mai rentabil cu putință obiectivul de reducere a emisiilor pe plan național cu 80% până în 2050. Foaia de parcurs arată că fiecare sector al economiei trebuie să-și aducă contribuția și, în funcție de scenariu, în comparație cu 1990, emisiile din sectorul transporturilor trebuie să înregistreze o scădere de 54% până la 67% până în 2050.

     În timp ce emisiile din alte sectoare sunt în general în scădere, transportul rutier este unul dintre puținele sectoare în care emisiile au crescut rapid. Între 1990 și 2008, emisiile generate de transportul rutier au crescut cu 26%. În 2008, aproximativ 70% din emisiile de CO₂ generate de transport proveneau din transportul rutier. Prin urmare, este a doua sursă ca mărime de emisii de GES în UE și contribuie cu aproximativ o cincime din emisiile totale de CO₂ ale UE.
     În martie 2011, Comisia a adoptat documentul intitulat „Foaie de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor – Către un sistem de transport competitiv și eficient din punct de vedere al resurselor”. Aceasta stabilește o strategie în domeniul transporturilor care își propune să reducă GES cu 60% până în 2050.
     Regulamentul (CE) nr. 443/2009 stabilește obiectivul de reducere a emisiilor de CO₂ pentru parcul de autoturisme noi până în 2020. Regulamentul prevede o acțiune în două etape, dar Comisia a propus modificarea acestui regulament și dorește să stabilească ca obiectiv, aplicabil începând cu anul 2020 parcului de mașini noi, o medie a emisiilor de 95 g CO₂/km, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2007 și cu anexa XII la Regulamentul (CE) nr. 692/2008, cu măsurile de punere în aplicare a acestuia, precum și cu ajutorul tehnologiilor inovatoare.

emisii CO₂
      În urma acestei propuneri, mai multe firme, printre care Nissan, The European Association of Automotive Suppliers, GE, The European Climate Foundation, Cambridge Econometrie și Ricardo-AEA, au finanțat sau au realizat studii asupra impactului la nivelul UE. Iată câteva dintre concluzii, dacă UE va impune acest standard:
  • pe durata medie de viață a noilor mașinilor, deținătorii vor economisi cam 3800 €;
  • consumul de combustibil ar putea fi redus cu până la 25%; această economie de combustibil echivalează cu aproximativ 400 € pe an, pe autovehicul;
emisii CO₂ 1
  • flota totală de autoturisme și camionete noi ar aduce o economie de 35 miliarde € în fiecare an;
  • cheltuielile cu noile tehnologii și inovații pentru realizarea obiectivului ar crește prețul mediu al mașinilor cu 1000 €; în cazul în care consumatorul nu își poate permite noua tehnologie, el va opta pentru o mașină folosită, cu emisii poluante mai mari sau pentru păstrarea vehiculul său vechi, tot emisii mai mari.
  • se vor crea locuri de muncă suplimentare nete: 350.000-450.000;
  • aceste noi norme ar putea aduce daune unor mari producători de automobile, deoarece prețul este factorul numărul unu în decizia unui client de a cumpăra. Într-un sector în care marjele sunt înguste, iar consumatorii au o gamă largă de alegere, chiar și o ușoară creștere a prețurilor relative pot face un producător necompetitiv;
  • unii producători vor încerca să manipuleze testele pentru a face mașinile să apară mai eficiente decât sunt în realitate;
  • Comisia va trebui să se asigure că trecerea la aceste standarde îmbunătățite a emisiilor de CO₂ nu va conduce la creșterea poluării aerului cu particulele emise de motoarele cu aprindere prin compresie.

     Sunt construite vehicule care au atins deja standardul propus pentru anul 2020. Un exemplu este Ford Focus ECOnetic:

Ford Focus ECOnetic

Model: Focus ECOnetic 1.6 TDCi; Putere: 77 KW; Transmisie: manuală; Număr de locuri (dimensiuni adulți): 5; Viteza maximă: 185 km/oră; CO₂ (g/km la țeava de evacuare): 81-100; Zgomot la viteza de oraș: 15-30 dB; Consum: mai puțin de 3,5 litri de motorină la 100 de kilometri;

     De asemenea, Volkswagen a declarat că, prin restructurarea grupului ecologic, va îndeplini cu siguranță noile standarde propuse. Grupul are deja 36 de variante de modele care au emisii sub 100 de grame de CO₂/ km, impresionând audiența la Salonul de la Geneva de anul acesta prin modelul XL 1.

Volkswagen XL 1 1

Volkswagen XL 1

______________________________________________________________________________________________________

      Cu un click, citiți și alte postări din categoria auto:
______________________________________________________________________________________________________

By Dan Caragea; Constanța, România