Se afișează postările cu eticheta revitalizare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta revitalizare. Afișați toate postările

23 iulie 2014

SĂ MÂNCĂM ÎMPREUNĂ!

     O masă servită cu cei apropiați poate avea un efect terapeutic. Discuții banale, planuri pentru doua zi, analiza evenimentelor recente, programul TV, amintiri sau chiar discuții  grave, ne pot revitaliza. Ca să nu mai spun că o masă servită împreună poate fi o scuză pentru a vorbi cu cineva. Mâncatul împreună cu familia este un act căruia i se dă din ce în ce mai puțină importanță, dar care pentru bunicii și străbunii noștri a fost un obicei invariabil și unul dintre cele mai fericite momente ale zilei.

     Din păcate, ne întâlnim mai rar la masă deoarece suntem mai ocupați, iar prânzul îl servim pe unde apucăm sau îl sărim cu desăvârșire. Eh, trăim într-o civilizație debordantă, care ne “silește” să petrecem mai puțin timp alături de cei dragi.

     Notă: Un studiu de anul acesta a demonstrat că majoritatea familiilor americane mănâncă o singură masă împreună doar patru zile pe săptămână.

     V-am povestit cu câteva luni în urmă ce a realizat PISA - Programul Internațional pentru Evaluarea Elevilor. Folosind datele strânse de la aproape trei sferturi din țările din lume, o nouă analiză de la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a constatat că elevii care nu mănâncă în mod regulat cu părinții sunt mult mai susceptibili de a lipsi de la școală. Rata medie a absenteismului în cele două săptămâni înainte de PISA a fost în medie aproximativ 15% în întreaga lume, dar media a fost peste 30% pentru elevii care au raportat că nu împărtășesc de multe ori masa împreună cu familiile lor.

     De asemenea, copiii care nu mănâncă cina cu părinții lor, de cel puțin două ori pe săptămână, au cu 40% mai multe șanse de a avea un exces de greutate (comparativ cu cei care o fac), după cum s-a menționat într-o cercetare prezentată la Congresul European privind obezitatea, care a avut loc în Bulgaria în luna mai a.c. Dimpotrivă, copiii care mănâncă cina cu părinții lor, cinci sau mai multe zile pe săptămână, au mai puține probleme cu drogurile și cu alcoolul, mănâncă mai sănătos și au performanțe academice mai bune, arată un alt studiu.

     "A mânca este o necesitate, dar a mânca inteligent este o artă", a spus prin secolul al XVII-lea scriitorul François de La Rochefoucauld. Probabil că în zilele noastre a "mânca inteligent" s-ar “traduce” prin a mânca împreună și mai sănătos, atât cu familia, cât și cu colegii sau cu prietenii. Poate că servirea mesei împreună, nu ca un punct de pe agenda unui program încărcat, este o oportunitate anti-stres, o șansă de a petrece mai mult timp cu cei pe care îi iubim, un ajutor “din umbra” pentru copiii noștri și, de asemenea, întărirea relațiilor și eliminarea efectelor negative, atât din punct de vedere fizic cât și psihologic.

_____________________________________________________________________________________________________

       Cu un click, citiți și :
_____________________________________________________________________________________________________
By Dan Caragea; Constanța, România

29 noiembrie 2013

LUMINA ALBASTRĂ

     Lumina albastră a primit o reputație proastă în ultima vreme, mai ales pentru rolul său în perturbarea somnului. Smartphone-urile și alte dispozitive folosite înainte de culcare pot provoca nopți agitate pentru că lumina lor poate duce la suprimarea melatoninei.

     Observație: Melatonina este un hormon produs de glanda pineală, care este situată între cele două emisfere ale creierului. Glanda produce o cantitate mare de melatonină până la pubertate, când nivelul producției începe să scadă. Organismul produce melatonină mai ales noaptea (câteva cercetări recente au arătat că ea secretă cantitatea necesară de melatonină doar în condiții de beznă totală). Melatonina are un rol important în reglarea "ceasului biologic" al fiecărei persoane.

     Dar există unele semnale pozitive, potrivit unui studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Mid Sweden (Mittuniversitetet) din Suedia. Ei au stabilit că, dacă lumina albastră este folosită la momentul potrivit crește alerta creierului. S-au comparat efectele cafeinei și a luminii albastre asupra creierului, ambele având un un efect pozitiv. Interesant, persoanele expuse la lumină albastră s-au comportat mult mai bine la testele asupra funcției cerebrale, care au inclus și teste de distragere a atenției, pe când utilizatorii de cafeină le-au efectuat cu rezultate mai slabe.


     Concluzia este următoarea: "Lumina albastră și cafeina au demonstrat efecte distincte asupra funcției psihomotorii" și “Lumina albastră poate îmbunătăți abilitățile cognitive, cum ar fi memoria, vigilența și timpul de reacție”. Cafeina are efect abia după câteva ore, dar expunerea la lumină albastră, produce modificări și îmbunătățiri în funcționarea creierului după doar 50 de secunde de la expunere. Astfel, am putea înlocui o ceașcă de cafea cu o scurtă expunere la lumină albastră sau expunerea ar putea fi cheia unei revitalizări rapide și a bunei dispoziții.

lumina albastră 1

     Studii și teste anterioare au arătat că deși lumina albastră este inofensivă pentru țesutul uman, are puterea suficientă pentru a declanșa efecte biologice puternice în organism, putând fi folosită pentru o serie de tratamente medicale. De exemplu, expunerea de doar două minute la lumina albastră a lămpilor folosite pentru albirea dinților a fost suficientă pentru a ucide bacteriile din salivă, asociate cu o respirație urât mirositoare și chiar pentru prevenirea cariilor.
Sursa : Internet

______________________________________________________________________________________________________

      Cu un click, citiți neapărat și :
______________________________________________________________________________________________________
                                                                                            By Dan Caragea; Constanța, România