ANIMALE CU MUSTAȚĂ

     Mustața este părul care crește pe regiunea feței cuprinsă între limita de jos a nasului și terminația buzei superioare sau mai simplu părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. Noțiunea de mustață se întâlnește și în lumea plantelor, cum ar fi firele lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor, rădăcinile adventive ale porumbului, grâului, cepei, viței-de-vie, etc., dar și în lumea animală unde prin mustață se înțelege firele lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale.

     Pentru multe dintre animale, mustața are rol de organ de simț tactil, în special la anumite mamifere cum ar fi: felinele, câinii, delfinii, focile, urșii, lamantinii, iepurii, șobolanii, șoarecii, etc. Mustățile animalelor au o rădăcină extrem de sensibilă care le permite să sesizeze micile mișcări ale curenților de aer. Mustața împreună cu simțul olfactiv permite animalului să detecteze cu exactitate direcția din care provine mirosul și originea lui. De asemenea, când mustățile intră în contact cu diferite obiecte, mai ales pe întuneric, acestea pot ajuta animalele în aprecierea distanțelor față de obstacolele întâlnite în cale. În cazul felinelor, mustățile au niște terminații nervoase care, la cea mai mică mișcare din apropiere sau chiar la o distanță relativ mare, le stimulează și trimit informații importante referitoare la obiectele sau ființele din apropiere. De asemenea, alte mamifere acvatice, cum ar fi nutria, au un bot lung cu o mustață bogată, care le permit să simtă vibrațiile produse de prada vizată chiar și în ape foarte tulbure.

     După această scurtă prezentare a mustăților, vă las să vă delectați cu această podoabă naturală a animalelor, dar atât de necesară pentru viața majorității mamiferelor. Imaginile următoare sunt interesante prin forma neobișnuită a mustății sau prin asemănarea mustăților bietelor dobitoace cu mustățile purtate de oameni, dar care au, să zicem, numai valoare estetică sau personală, fără efect în adulmecarea prăzii. Oare?

ILUZIA OPTICĂ A ȘOSELEI

     Iluzia este o percepție falsă a unor obiecte, figuri sau a unei persoane prezente în fața ochilor noștri, determinată de legile de formare a percepțiilor sau de anumite stări psihice sau nervoase, determinând o situație în care o aparență sau o ficțiune este considerată drept realitate. Iluzia optică nu este altceva decât perceperea vizuală denaturată a unor obiecte sau figuri din realitate, datorită particularităților de formare a imaginilor pe retină. Iluziile vizuale sunt niște experiențe perceptive (percepția noastră despre lumea exterioară este generată indirect de creier, prin mai multe mecanisme) care nu se potrivesc cu realitatea fizică.

     Neural Correlate Society a acordat premiul al treilea la concursul anual (2014) pe care îl organizează unei iluzii optice pe care am numit-o iluzia optică a șoselei. Am vrut să-i spun iluzia optică a autostrăzii, dar m-am gândit că în căutarea pe Google România mulți oameni se așteaptă să găsească altceva pentru acest subiect…

     Notă: Neural Correlate Society este "o organizație care promovează cercetarea științifică neuronală corelată cu percepția senzorială, de conștientizare, precum și experiența cognitivă." – potrivit site-ului lor. Concursul se dorește a fi o celebrare a ingeniozității și a creativității în cercetarea celor mai importante iluzii vizuale din lume.

     În mod normal, când privim două imagini care sunt fizic la fel ele sunt identice, iar două imagini diferite arată clar distinct. Această iluzie arată contrariul: două imagini, care sunt diferite, arată la fel și două imagini, care sunt identice, arată diferit. În imaginea de mai jos sunt trei șosele, dintre care două se potrivesc între ele, iar a treia este total diferită față de celelalte. Nu trebuie decât să stabiliți, prin propria percepție vizuală, care sunt cele două drumuri (șosele) care sunt identice.

     Cu ajutorul acestui scurt video demonstrativ, de doar 30 de secunde, puteți verifica cum percepeți din punct de vedere vizual realitatea: strâmb sau drept.

FOAMEA DE ARTĂ

     Foamea de artă se manifestă prin vânzări record la nivel mondial. Anul trecut (2014) au fost achiziționate cele mai multe opere de artă din istoria omenirii, valoarea totală a lucrărilor de artă tranzacționate - vândute la licitație - ajungând la valoarea de 15,2 miliarde dolari (13,5 miliarde euro), o creștere spectaculoasă de 26% față de anul precedent (2013).

     În anul precedent au fost vândute un număr record de 1679 de opere de artă, fiecare în valoare de 1 milion de dolari sau mai mult, de patru ori mai mult decât cu un deceniu în urmă. De asemenea, în anul 2014 s-au vândut 125 de lucrări de artă cu o valoare de 10 milioane de dolari americani sau mai mult, fără a pune la socoteală și comisioanele, față de numai 18 asemenea lucrări în anul 2005 (83 din cele 125 obiecte de artă au fost tranzacționate în SUA).

     China, împreună cu Hong Kong și Taiwan, și-a menținut statutul de lider de piață prin vânzări de 5,6 miliarde dolari americani, urmată îndeaproape de Statele Unite ale Americii (acum douăzeci de ani, America de Nord și Europa reprezentau mai mult de 95 la sută din piața de vânzări). Totuși, încetinirea creșterii economice a Chinei și lupta anti-corupție, care au redus cheltuielile de lux, au produs un regres de 5 procente față de anul 2013, pe când Statele Unite ale Americii, cu 4,8 miliarde dolari cheltuiți la licitații, a înregistrat o creștere de 41 la sută față de anul precedent. Casele de licitație din Marea Britanie se situează pe locul al treilea, cu 2,8 miliarde dolari americani din vânzări de opere de artă, în creștere cu 35 la sută față de 2013.

    Cererea de opere de artă este în creștere constantă și devine chiar agresivă, mai ales din partea muzeelor. Între anii 2000 și 2005 s-au înființat mai multe muzee decât în decursul secolelor IX și XX. Deschiderea de noi muzee, mai ales în Asia, crește cererea considerabil, pentru că, un muzeu considerat serios, are nevoie de un minim de 3000 - 4000 de opere de artă de calitate. 

NECESARUL ZILNIC DE APĂ ȘI LICHIDE

     De mai mulți ani se vehiculează o idee, deja acceptată și înrădăcinată în mentalul românesc, care spune că ar trebui să consumăm zilnic 2 litri de apă, pe lângă alte lichide sau mâncare. Motivele invocare sunt o sănătate fizică generală mai bună, mai multă energie, detoxificarea și hidratarea organismului, reducerea greutății corporale, înfrumusețarea pielii, etc., în general numai lucruri benefice. Dar toate efectele minunate ale apei nu răspund la aceste două întrebări: câtă apă ne trebuie, de fapt? și chiar e nevoie să bem apă dacă nu ne este sete?

     Obsesia unora de a consuma cantități mari de apă are potențialul de a provoca o serie de probleme de sănătate debilitante sau poate chiar să le pună viața în pericol. De exemplu, Jacqueline Henson, din Huddersfield, în vârstă de 40 de ani, care urma un program strict de slăbire, a murit de intoxicație cu apă după ce a băut patru litri de apă în câteva ore. Au existat și alte cazuri mortale de "supradoze" pe apă, deoarece consumul de prea multă apă - vorbim de litri de apă – într-un timp scurt poate provoca ravagii în echilibrul delicat al sărurilor din organism. Rinichii nu mai pot elimina destul de repede lichidul în exces din corp, iar sângele devine mai diluat, cu concentrații foarte scăzute de sare, provocând celulele, în special celulele creierului, să se umfle. De asemenea, băutul unor cantități excesive de apă pentru o perioadă lungă de timp resetează chimia delicată a creierului.

     Conform mai multor studii, femeile adulte au nevoie în general doar de aproximativ 1,5 - 1,6 litri de lichide pe zi, iar bărbații de circa 1,85 – 2,0 litri, pentru a menține organismul să funcționeze eficient, în cazul în care nu este supus unor eforturi deosebite. Atenție, am precizat lichide, nu apă! Categoria lichide, pe lângă apă, include toate băuturile, calde sau reci, cum ar fi supe sau ciorbe, ceai și cafea, lapte și sucuri de fructe, cu excepția alcoolului, care are un efect diuretic și ne poate deshidrata, și chiar apa conținută în produsele alimentare, cum ar fi fructele și legumele. Un amestec de băuturi diferite pe parcursul zilei, cu minerale, vitamine și proteine este cel mai bun pentru un echilibru sănătos. Valorile de mai sus se referă la adulți cu greutate medie, care trăiesc într-un mediu relativ temperat. Ele vor fi mai mari pentru cei cu o greutate corporală peste medie și pentru cei care viețuiesc într-un climat cald și invers.  

     Consider că nu trebuie să ne facem probleme referitor la cât de multă apă bem, pentru că trupul nostru ne cere exact cantitatea de lichid de care avem nevoie. Cel mai bun mod de a afla dacă avem nevoie de lichide este setea. Să consideri că trebuie să bei mai multă apă sau lichide decât îți cere corpul este un act voit de perturbare a sănătății personale. Moderația este cheia. După ce mâncați foarte mult, mult mai mult decât simțeați nevoia, nu vă simțiți destul de rău? – este o situație similară cu băutul apei în exces. Sau dacă veți respira de două-trei ori mai repede decât este necesar sau decât alții veți avea o mai bună oxigenare a creierului?

     P.S. O comisie a Uniunii Europene a ajuns, după trei ani de cercetări, la concluzia că apa nu hidratează organismul. Firmelor care îmbuteliază apă li se interzice să mai folosească mesajul publicitar cum că apa asigură o hidratare corespunzătoare. Cei care nu respectă această decizie și vor continua să facă reclamă mincinoasă, riscă până la 2 ani de închisoare.

CONCENTRAȚIA INDUSTRIEI AUTO

     Industria auto a cunoscut o creștere remarcabilă în ultimii ani. În lume, companiile producătoare de autovehicule vând de toate, de la autoturisme mici și economice la mașini exotice, de milioane de dolari, pentru plutocrație. Industria auto este concentrată într-o mână de corporații mari, care dețin aproape toate mărcile sau brandurile de autoturisme ale lumii.

     Concentrația industriei auto este edificatoare în această imagine grafică, care nu include fiecare companie auto și fiecare marcă în parte, ci concernele producătoare de autovehicule, cele mai mari și mai influente.

     

     Câteva scurte explicații pentru unele sigle recente sau mai puțin cunoscute la noi:

• FCA - Automobile Fiat Chrysler este o companie multinațională, cel de-al șaptelea producător auto mondial. Grupul a fost înființat în 2014 prin fuziune, devenind un holding cu sediul la nivel mondial în Londra. FCA funcționează prin intermediul a două filiale principale: FCA Italia (anterior Fiat Group Automobiles) și FCA SUA (anterior Chrysler LLC).
• Geely (numele oficial Zhejiang Geely Holding Group Co. Ltd) este o companie  chinezească cu sediul în Binjiang, Hangzhou (China). Produsele sale principale constau în automobile, motociclete, motoare și transmisii. Compania vinde autoturismele sub două nume de marcă: Geely și Volvo. Geely înseamnă "de bun augur" sau "norocos" în limba mandarină (chineză).
• PSA Peugeot Citroën (oficial Peugeot SA, în mod informal PSA ) este un producător francez de automobile și motociclete vândute sub brandurile Peugeot, Citroen și DS. Cu sediul la Paris, PSA este al doilea mare producător de automobile din Europa și al 9-lea din lume.
• Tata Motors Limited este o companie auto indiană multinațională cu sediul la Mumbay, India, și o parte din mare grup Tata. Produsele sale includ autoturisme, camioane, camionete, autocare, autobuze, utilaje de construcții și vehicule militare. Este pe locul al 17-lea în lume la producția de autovehicule.

• General Motors Company, cunoscută sub numele de GM, este un o corporație multinațională americană cu sediul în Detroit, care proiectează, produce, comercializează și distribuie vehicule și piese pentru vehicule și vinde servicii financiare. General Motors produce vehiculele în 37 de țări, sub treisprezece mărci.
  General Motors este împărțit în cinci segmente de afaceri: GM America de Nord (GMNA), Opel Group, GM International Operations (GMIO), GM America de Sud(DMSA) și GM financiar.

STRĂNUTUL: NOROC, SĂNĂTATE, FACI CHEF

     Strănutul este eliminarea pe nas și/sau pe gură, cu un zgomot mai mare sau mai mic, a aerului din plămâni, printr-o mișcare bruscă sau prin contracția involuntară a mușchilor expiratori. Strănutul este un act reflex declanșat de o excitație la nivel nazal și, totodată, un proces de curățare a căilor respiratorii ca reacție la pătrunderea unor particule iritante în acestea. Strănutul poate fi provocat de un aer umed, foarte rece sau de schimbarea bruscă a temperaturii, de fum sau praf, de inspirarea gazelor toxice, de unele boli ale căilor respiratorii sau de o infecție virală, etc.

     În timpul strănutului, particulele de aer și de substanțe eliminate circulă cu o viteză foarte mare, însă viteza exactă nu s-a stabilit încă. Pentru mine este plauzibilă viteza medie de 5 metri pe secundă, adică 18 kilometri pe oră, deoarece este comparabilă cu viteza aerului expirat în urma tusei, dar se vehiculează și viteze mult mai mari: 75 km/h, 160 km/h, 360 km/h sau peste 500 km/h.

     În aproape întreaga lume, strănutul este urmat imediat de “noroc”, “sănătate” sau “Dumnezeu să te binecuvânteze” și uneori însoțit cu semnul crucii, pentru a alunga demonii și spiritele malefice. Dar ce un strănut simplu necesită o binecuvântare sfântă chiar dacă poate răspândi boli transmisibile.? Egiptenii, grecii și romanii credeau că sufletul uman trăia în respirație, iar un strănut putea expulza sufletul din trup și strănutul este un semn al zeilor. Superstiția s-a transmis până în zilele noastre: în timpul strănutului o parte din sufletul omului iese pe gură și din această cauză va avea ghinion și ar putea deveni bolnav, iar ghinionul și boala nu se "prind" dacă cineva îți spune după strănut aceste cuvinte. Potrivit altor credințe, dacă îți pui mâna la gură când te pregătești să strănuţi, îți protejezi sufletul să iasă afară. De asemenea, persoanele care strănutau erau uneori bolnave, iar semenii din jur le doreau însănătoșirea grabnică - oamenii se binecuvântau după ce strănutau, pentru că, în timpul epidemiilor de ciumă, strănuturile erau asociate cu boala mortală. În vremurile renascentiste se credea că inima se oprește în momentul strănutul, iar binecuvântarea era un fel de rugăciune ca inima să nu clacheze. În alte culturi, vorbitul pe la spate (bârfa) determină persoana respectivă să strănute sau strănutul reflectă că cineva se gândește la tine în acel moment.

     La noi, la români, atunci când cineva strănută se folosește și expresia “faci chef”, ca un fel de a “sărbători” faptul că încă te afli în viață sau pentru bucuria de a exista alături de ceilalți cheflii ai neamului străbun.