Alaltăieri a fost Ziua Internațională a Pădurilor, o celebrare globală a importanței arborilor în viața noastră de zi cu zi. M-am hotărât să scriu aceste câteva cuvinte ca o sensibilizare cu privire la rolul-cheie pe care pădurile îl joacă în temperarea climei Pământului și datorită faptului că pădurile pot fi o parte a soluției la schimbările climatice antropogene în viitor.
Toată lumea știe că pădurile sunt în general minunate, că absorb dioxidul de carbon și eliberează oxigen, păstrând atmosfera mai rece și respirabilă. De asemenea, ele produc multe materii prime de care am devenit dependenți și adăpostesc cea mai mare parte a biodiversității Terrei. Dar poate o să considerați interesante și aceste lucruri:
- Conform Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, în 2006, pădurile acopereau o suprafață de patru miliarde de hectare, adică aproximativ 30 la sută din suprafața de teren din lume, fiind ecosistemul terestru dominant de pe Pământ.
- În 2011 zona împădurită de pe întreaga planetă era de 39 milioane km², 26,2% din suprafața totală de teren, conform CIA World Factbook. Uniunea Europeană avea 1,6 milioane km² de păduri (35% din suprafața totală de teren), iar România 63 700 km² (26,72%).
- Pădurile reprezintă 75% din producția primară (sinteza compușilor organici, în principal prin procesul de fotosinteză) a biosferei Pământului și conțin 80% din biomasa de plante la nivel mondial.
- Defrișările cauzează circa 20% din emisiile de gaze cu efect de seră. Emisiile de gaze cu efect de seră datorate defrișărilor sau despăduririlor depășesc la nivel mondial emisiile datorate întregului sistem de transport.
- Anual aproape 90 000 de km² de pădure sunt “rași” de pe suprafața Pământului. Asta înseamnă că o suprafață de pădure de mărimea unui teren de fotbal dispare în fiecare secundă.
- Aproape una din patru persoane depind de pădure pentru traiul lor zilnic și 240 de milioane de oameni trăiesc în regiuni împădurite.
- Pădurile creează peste 30 de milioane de locuri de muncă prin activități directe sau indirecte.
- Pădurile tropicale, limitate în mod natural la o zonă relativ mică, între Tropicul Capricornului și Tropicul Racului, au un rol esențial în ecosistemul mondial prin reglarea temperaturii Pământului și, totodată, fiind un tampon împotriva inundațiilor, secetei și eroziunilor. Pădurile tropicale acoperă doar 2% din suprafața Pământului, dar sunt adăpostul pentru 50% din toate plantele și animalele care trăiesc pe glob. De exemplu, în pădurile tropicale, pe o suprafață de 10 km², se găsesc în medie circa 1500 de plante diverse, 750 specii de arbori, 400 de specii de pasări și 150 de varietăți de fluturi.
- Cea mai mare întindere neîntreruptă de pădure tropicală se găsește în bazinul fluviului Amazon din America de Sud. Bazinul Amazonului cuprinde 20% din rezerva de apă dulce la nivel mondial, iar în ultimii 50 de ani suprafața pădurii amazoniene s-a redus cu 17%.
- În pădurea tropicală din Indonezia trăiesc 12% din totalul speciilor de mamifere de pe Pământ.
- 28 000 de specii din pădurile mondiale ar putea dispare datorită despăduririlor în următorii 25-30 de ani, estimează unii specialiști.
Ce poate fi mai plăcut, mai relaxant, mai benefic pentru omul de azi, prins într-un ritm trepidant de viață și copleșit de o mulțime de factori stresanți, decât o plimbare prin pădure! Și nu uitați să îmbrățișați un arbore, ca pe un frate mai mare, care ne asigură viața!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu