SAREA DE HIMALAYA E DIN PAKISTAN

     Sarea de Himalaya este extrasă din salina Khewra în Pakistan, situată la circa 300 de km de Himalaya, a doua cea mai mare mină de sare din lume, și are o tentă de roz de la oxidul de fier, adică de la rugină. Acesta conține o cantitate mai mare de potasiu decât toate sărurile exploatate în alte saline.

     Notă: M-am decis să scriu acest articol după ce am observat pe Internet că aproape nimeni nu face referire la proveniența acestei sări, ci doar îi atribuie proprietăți miraculoase, beneficii uimitoare sau o consideră un “aliment” de neegalat, ceea ce este total fals. Este doar sare, dar care se dorește vândută și la noi.

     Sarea (clorura de sodiu - NaCl) conține două elemente esențiale: sodiu și clor, dar și alte minerale. Diferența reală dintre tipurile de sare provine din modul în care este prelucrată și de locul de unde provine. Vorbind doar de compoziția chimică, sarea de mare și sarea de masă, provenită din saline, sunt cam la fel pentru că ambele provin chiar din mări, actuale sau vechi.

	Sodiu	Potasiu	Calciu	Magneziu	Fier
Tipul de sare	%
Sare de masă	39	0,09	0,03	< 0,01	< 0,01
Sare de mare	33 - 38	0,08 - 0,16	0,17	0,05 - 0,3	< 0,014
Sare de Himalaya	37	0,28	0,16	0,1	0,004
Conținutul mineralelor din diferitele tipuri de sare nu este un motiv convingător pentru a alege o sare sau alta. Procentele sunt de fapt neglijabile în comparație cu mineralele obținute din mâncare.

Sursa datelor : Authority Nutrition

     Producătorii de sare de mare o obțin direct din apa oceanului și din lacuri evaporate, fiind apoi curățată și rafinată (prelucrată). Sarea de mare are un aspect mai aspru, cu granule mai mari, precum fulgii, deoarece este prelucrată mai puțin, fiind preferată de unii bucătari. Diferitele culori ale sării de mare provin din urmele de minerale, cum ar fi magneziu, potasiu și calciu. Cu cât sarea de mare este mai închisă la culoarea, cu atât are o concentrație mai mare de minerale și impurități, care pot include chiar și concentrații de metale grele, din cauza poluării mărilor și oceanelor.

     Producătorii de sare de masă o obțin din depozite de sare, în exploatări minere vechi (saline), aflate la diverse adâncimi. Sarea în formă de rocă se dizolvă cu apă și apoi soluția sărată obținută este pompată la exterior unde este uscată și rafinată ulterior. Spre deosebire de sarea de mare, sare de masă este mai mult procesată, adăugându-i-se adesea diverși agenți anti-compactare și uneori iod (iodul a fost adăugat la sarea de masă prin anii 1920 pentru a preveni deficitul de iod din organismul uman). Din acest motiv, în ultimul timp, majoritatea oamenilor cred că este inferioară, neavând reflexii de culori și textură gen fulg. Iar cei ce au suspiciuni asupra iodului pot folosi sarea gemă. Unii așa-ziși experți în alimentație și sănătate, dorind să promoveze diverse concerne ale producătorilor de sare de mare, au lansat ideea că sarea de mare este mai sănătoasă, dar acest lucru e complet greșit, nedemonstrat științific. Nu există beneficii de sănătate reale pentru alegerea sării de mare în locul celei de masă. Mineralele din sarea de mare sunt în concentrații mici și se pot obține cu ușurință din alte alimente, cum ar fi peștele, legumele, nucile etc.

     Aș recomanda cu insistență, dacă îmi permiteți, folosirea sării românești, că ne-a dat Dumnezeu, pentru încă sute de generații.. Ați gustat sarea românească, dar poate nu ați ajuns la Slănic Prahova (cea mai mare mină de sare din Europa), la Cacica, la Ocnele Mari, la salina Turda, la Târgu Ocna, la Praid și Ocna Sibiului. Toate acoperă pe o rază de 300 de km ROMÂNIA!