23 martie 2017

SALARII EGALE PENTRU BĂRBAȚI ȘI FEMEI


     Guvernului Islandei a făcut un anunț fără precedent cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Printr-un act normativ, care va fi prezentat Parlamentului din Islanda în această lună, angajatorii trebuie să ofere salarii egale pentru bărbați și femei, echitabile, indiferent de sex, etnie (rasă), naționalitate sau orientare sexuală. Această lege va fi aplicabilă pentru toate companiile, atât de stat, cât și private, care au mai mult de 25 de angajați și va elimina diferența de remunerare dintre femei și bărbați, care în Islanda se situează acum între 14 - 18 procente. Anunțul, preluat de majoritatea agențiilor de presă din lume, este doar un prim pas dintr-un set de măsuri care vor fi adoptate cu dorința de a elimina total, până în anul 2022, inegalitățile salariale dintre bărbați și femei.

     „Este momentul să facem ceva radical în acest sens.”, a declarat ministrul islandez pentru Egalitate și Relații Sociale, Thorsteinn Viglundsson. „Egalitatea este unul din drepturile fundamentale ale omului. Trebuie să ne asigurăm că bărbații și femeile se bucură de șanse egale la locul de muncă. Este responsabilitatea noastră să luăm toate măsurile pentru a realiza acest lucru”, a mai spus ministrul.


     În noiembrie anul trecut, mii de femei s-au adunat la Reykjavik, capitala Islandei, pentru a protesta față de diferențele de salariu între genuri și pentru a cere salarii egale pentru bărbați și femei, aclamând și scandând la unison în stilul propriu islandez. Islanda s-a clasat în mod constant pe primul loc din lume când vorbim despre egalitatea de gen. Are un indice al decalajului de gen 0,874, fiind urmată de Finlanda, Norvegia și Suedia, ceea ce înseamnă că este țara care a redus cel mai mult decalajul între femei și bărbați. În acest clasament România, care a primit mai puține puncte la capitolele emancipare politică (femei în parlament și funcții ministeriale) și participare și șansă economică (femei manageri, venit net, participare ca forță de muncă, etc.) se situează pe locul 76 cu un punctaj de 0,690.





21 martie 2017

NUMĂRUL FEMEILOR DIN PARLAMENT ESTE ÎN CREȘTERE


     Potrivit unui nou raport al Uniunii Interparlamentare (Inter-Parliamentary Union), o organizație internațională care lucrează cu Organizația Națiunilor Unite, lansat înainte de Ziua Internațională a Femeii, numărul femeilor din parlament este într-o creștere continuă. În prezent, există mai multe femei în parlamentele naționale din întreaga lume decât oricând înainte. În medie, la nivel mondial în anul 2016, 23,3% dintre parlamentari erau femei, înregistrându-se o creștere de peste 20% față de anul precedent.

     Raportul relevă totodată atât progresele semnificative în direcția egalității între femei și bărbați în parlamente, cât și lacunele mari care încă mai persistă. De asemenea, arată că media la nivel mondial a femeilor în parlamente a crescut cu peste 6 procente în ultimul deceniu și pare a fi pe un trend ascendent continuu. În plus, raportul defalcă numărul femeilor din parlament pe țări și regiuni, constatând că cele două Americi au cea mai înaltă reprezentare, de 28,1%, iar zona Pacific (care include Australia și națiunile insulare) cea mai scăzută, numai 17,4%.


     În ceea ce privește fiecare țară în parte, există două țări care depășesc 50%. Cel mai mare procent al femeilor se găsește în Rwanda (106 locuri în parlament bicameral, 59 de femei, 55,6%), urmată de Bolivia (166 de locuri în parlament bicameral, 86 de femei, 51,8%). Deși raportul oferă o perspectivă asupra nivelului de egalitate între femei și bărbați în parlamente, nu este neapărat un barometru perfect pentru statutul drepturilor femeii în aceste țări. De exemplu, Rwanda luptă de mult timp, fără rezultate spectaculoase, împotriva violenței domestice și sexuale, precum și pentru eliminarea normelor patriarhale încetățenite în timp.

     România se află pe locul 88, devansând totuși SUA: 465 de parlamentari din care 88 sunt femei (18,92%). Camera Deputaților are 329 de parlamentari din care 68 sunt femei (20,7%), iar Senatul 136 de parlamentari din care 20 sunt femei (14,7%).

     În ultima vreme multe țări au introdus o cotă obligatorie pentru a crește reprezentarea femeilor în camerele parlamentului. Dar chiar în aceste condiții, raportul subliniază că există atitudini profund dăunătoare față de politicienii de sex feminin, începând cu hărțuiri josnice în spații publice și private și terminând cu sentimente misogine. Dar eu sunt convins că femeile vor lupta cu îndârjire pentru a deveni actori puternici pe scena politică.

Sursa: IPU




19 martie 2017

PRIMUL BORDEL DIN LUME CU PĂPUȘI


     La Barcelona s-a deschis de curând primul bordel din lume cu păpuși, care oferă sesiuni erotice cu domnițe din plastic și silicon. Sunt păpuși în totalitate realiste, atât prin mișcări, cât și prin atingere, care pot să îndeplinească toate fanteziile, fără limite, și oferă o experiență erotică unică - promite situl Lumi Dolls. Dacă mă gândesc bine, este o găselniță bună pentru că, din punct de vedere pur tehnic, a face sex cu o păpușă nu înseamnă că îți înșeli partenera. Sau doamnele au altă părere?

     Clienții au acum, la inaugurare, prețuri promoționale: 80 de euro pentru 0 oră (în loc de prețul standard de 120€), 100 de euro pentru o oră și jumătate (150€) și 120 de euro pentru două ore (170€). Sunt disponibile și alte servicii, de exemplu pentru o noapte întreagă sau pentru cupluri. Doritorii pot opta pentru sex cu una dintre cele patru genuri de păpuși disponibile: Katy, europeană, blondă, cu înălțimea de 1,70 metri; Lily, asiatică, cu înălțimea de 1,61 metri; Leiza, africană, cu piele închisă la culoare și păr negru, cu înălțimea de 1,68 metri; Aki, japoneză, cu păr albastru, având înălțimea de 1,65 metri.

Aceasta este Katy, păpușa pentru sex, cu păr blond, din primul bordel cu păpuși.
     
     Cert este că păpușile actuale sunt scumpe, prețurile pleacă de la 4500 de euro, și este destul de jenant să le ții în casă sau prin acareturi. Iar spaniolii, lăsând romantismul la o parte, s-au ocupat și de detalii. Clienții pot solicita hainele care o să le poarte păpușile la „întâlnire” și accesoriile pe care le doresc în camera privată, pentru a avea intimitate. Totodată, asigură că sunt respectate și garantate standarde înalte de igienă: păpușile sunt dezinfectate total cu săpunuri antibacteriene speciale, după fiecare serviciu.

     Primul bordel din lume cu păpuși este unic și poate fi doar începutul unei schimbări revoluționare în această industrie. O firmă americană a anunțat deja că pe la mijlocul anului viitor va lansa un model de păpușă-robot, gen science-fiction, capabilă să vorbească și să-și exprime emoțiile. Compania Realdoll, considerată expertul în materie de păpuși pentru sex, are în curs de dezvoltare un model care permite programarea personalității (12 trăsături, de la timiditate la spirit) și a aspectului (de exemplu cu pistrui). Atenție, are în plan și o versiune masculină de acest gen.



12 martie 2017

PREJUDECATA INCONȘTIENTĂ TREBUIE REDUSĂ


     Prejudecata inconștientă consolidează stereotipurile, influențează deciziile și atitudinea de zi cu zi. Bazându-se pe acest lucru, conducătoarea unui grup de lobby pentru orașul Melbourne (Australia) și-a propus să reducă prejudecata inconștientă și să atragă atenția asupra acestei probleme într-un mod practic și pozitiv, crede ea, prin introducerea la zece treceri pentru pietoni din centrul orașului a unor figuri feminine. „Reprezentarea grafică numai a bărbaților la trecerile de pietoni este o discriminare împotriva femeilor, nu uitați că 50% din populația noastră este de sex feminin”, a declarat doamna Martine Letts. Noile semnale au fost instalate chiar acum, înainte de Ziua Internațională a femeii.


     Chiar dacă a avut susținerea autorităților locale, această schimbare a atras opinii pro și contra pe mai multe rețele de socializare. Primarul din Melbourne, Robert Doyle, a declarat pentru Herald Sun: „Vrem să facem tot ce putem pentru echitatea de gen, dar parcă este prea mult. Din păcate, cred că acest tip de exercițiu costisitor probabil aduce multă bătaie de joc.” Grupul care luptă pentru drepturile femeilor dorește în viitor să înlocuiască jumătate din indicatoarele de la trecerile pentru pietoni. Probabil acest lucru se va realiza, dar vor veni alții care o să spună că totuși nu este echitabil. De aceea poate ar trebui afișat un simbol comun, o siluetă masculină și una feminină, care se țin de mână, se îmbrățișează sau se pupă...

     Observație: Prejudecata este o părere, o idee preconcepută, în favoarea sau împotriva unui lucru, a unei persoane sau a unui grup comparativ cu alta sau altul, de obicei, într-un mod care este considerat a fi nedrept. Prejudecățile pot fi deținute de către un individ, un grup sau o instituție și pot avea consecințe negative sau pozitive.  Există tipuri de prejudecăți:
  1. Prejudecata conștientă (sau explicită) 
  2. Prejudecata inconștientă (sau implicită)
     Este important de remarcat că prejudecățile, conștiente sau inconștiente, nu sunt limitate la etnie și rasă. Prejudecata inconștientă este un stereotip social cu privire la anumite grupuri de persoane pe care individul și-l formează în afara propriei lui conștiințe. Toată lumea are credințe inconștiente despre diverse grupuri sociale, iar aceste prejudecăți rezultă din tendința de a organiza lumi sociale prin catalogare. Prejudecata inconștientă este mult mai răspândită decât cea conștientă și adesea incompatibilă cu valorile celei conștiente. Anumite lucruri sau întâmplări pot activa atitudini și credințe inconștiente.



7 martie 2017

TOATE AUTOTURISMELE TREBUIE SĂ AIBĂ UN DISPOZITIV DE REMORCARE


     Dacă vă uitați la barele de protecție din față și din spate ale mașinii personale sau de serviciu veți observa niște capace de protecție din plastic, pătrate sau rotunde, care au în mod sigur un rost. Nu trebuie să vă simțiți prost dacă nu știți de ce sunt acolo, pentru că asta am de gând să vă spun. Regulamentul (UE) nr. 1005/2010 prevede că toate autoturismele trebuie să aibă un dispozitiv de remorcare.


     În anexa II a acestui regulament sunt cerințele pentru dispozitivele de remorcare:

1. Cerințe specifice
1.1. Număr minim de dispozitive
1.1.1. Toate autovehiculele trebuie să aibă un dispozitiv de remorcare montat în față.
1.1.2. Este, de asemenea, necesar ca vehiculele din categoria M1, cum sunt definite în partea A din Anexa II la Directiva 2007/46/CE, cu excepția celor care nu sunt corespunzătoare pentru a remorca o încărcătură, să fie, de asemenea, dotate în spate cu un dispozitiv de remorcare. 
1.1.3. Un dispozitiv de remorcare spate poate fi înlocuit cu un dispozitiv de cuplare mecanică, astfel cum se definește în Regulamentul nr. 55 al CEE-ONU, cu condiția să fie îndeplinite cerințele de la aliniatul 1.2.1.
1.2. Încărcătura și stabilitatea
1.2.1. Fiecare dispozitiv de remorcare montat pe vehicul trebuie să poată să reziste la o forță statică de tracțiune și de presiune echivalentă cu cel puțin jumătate din masa maximă cu încărcătură admisibilă din punct de vedere tehnic a vehiculului.

     Notă: Categoria M1 – vehicule concepute și construite pentru transportul de pasageri, care au, în afara scaunului conducătorului auto, cel mult opt locuri pe scaune.

     Capacul de protecție din plastic ascunde de fapt o piuliță sudată care oferă o posibilitate de remorcare, cu ajutorul unui dispozitiv specific. La unele tipuri de autovehicule există un inel de remorcare tot în barele de protecție sau imediat sub ele. 


     În concluzie, Comisia Europeană a stabilit o prevedere generală obligatorie ca toate autoturismele trebuie să aibă un dispozitiv de remorcare în scop pur practic pentru clienți, ca să-și tracteze vehiculele fără a le deteriora, și totodată pentru toți producătorii de autovehicule. Majoritatea țărilor de pe alte continente, de exemplu SUA, nu impun această regulă decât pentru anumite tipuri de autoturisme sau deloc, iar fabricanții de autoturisme își pot diminua costurile de producție și complexitatea de construcție.