MICRO-BIOMUL SOLULUI ÎMBUNĂTĂȚEȘTE CREȘTEREA PLANTELOR

    Manipularea prin ingineria genetică nu este singura modalitate de a da un impuls pentru creșterea plantelor. Doar câteva studii publicate au analizat ce efect are micro-biomul solului creat artificial, dar câțiva biologi cred că aceasta va fi tendința următoare din microbiologie, care se poate aplica în agricultura de interior sau în aer liber și în horticultură.

    Biologi de la două universități din SUA au observat că mai multe plante din laboratoarele lor au crescut mai mari decât celelalte. Plantele au fost identice genetic, astfel încât diferențele de mărime nu puteau să provină din acest motiv. Biologii au realizat că plantele s-au dezvoltat mai bine datorită diferențelor în organismele microscopice, care trăiesc în solul din jurul rădăcinilor lor. Printre alte sarcini utile, microbii din sol ajută la transformarea nutrientilor în forme care sunt mai ușor asimilabile de plante, sporindu-le creșterea. 

    S-au recoltat microbi din micro-biomul solului, din jurul rădăcinilor plantelor, care au crescut mai mari, și au fost transferați într-un sol steril, împreună cu semințe. De fapt este același tip de selecție artificială pe care crescătorii de animale au utilizat-o de secole pentru efective de animale sănătoase, cu excepția faptului că acum tehnica este folosită pentru organisme microscopice, pentru cele benefice plantelor. Au repetat procesul de mai multe ori, alegând mereu cea mai bună generație de microbi din sol, de la plantele care au crescut cele mai mari. De-a lungul timpului, plantele au crescut mult mai mari, ceea ce înseamnă că selectarea artificială a reușit să producă o populație de microbi mai bună în sol și, foarte important, microorganismele s-au transmis de la o generație la alta.

     Acest lucru ar putea însemna o cale mai ușoară, mai accesibilă, pentru agricultori în scopul de a-și îmbunătăți producția și sănătatea culturilor. Micro-biomul solului selectat artificial poate fi o modalitate mult mai ieftină de luptă împotriva bolilor plantelor decât pesticidele și antibioticele sau crearea organismelor modificate genetic și înseamnă, totodată, o agricultură ecologică. Metoda de selecție artificială este simplă: este nevoie de o seringă și un filtru și orice fermier, din orice locație, are potențialul de a crea un micro-biom specific, în funcție de natura solului, climă sau plantele pe care le cultivă.

Sursa : Science Daily

ȘTIȚI DE CE BISCUIȚII AU GĂURI?

     Probabil că nu v-ați întrebat niciodată de ce biscuiții au găuri. Explicația este simplă și ține de procesul de fabricație, așa cum am explicitat mai jos.

     Biscuit este un termen folosit pentru o varietate de produse alimentare bine deshidratate prin coacerea unui aluat. Cuvântul biscuit este derivat din limba latină: bis (de două ori) și coctus (copt, gătit), adică de două ori la cuptor. Biscuiții simplii sunt preparați din făină de grâu, margarină și zahăr, iar biscuiții superiori conțin de obicei unt, miere, cacao, creme, esențe, arome și multe alte ingrediente. Primii biscuiți erau grei, uscați și neîndulciți. Erau mai degrabă un fel de pâine fiartă, apoi răcită în cuptor, dar au fost o formă de subzistență simplă pentru cei mai săraci. Biscuiții de astăzi sunt tari sau moi, dulci, sărați, cu arome, cu creme, cu gemuri, cu glazură, tip sandviș, cu brânzeturi sau legume sau chiar digestivi.

     Deloc surprinzător, găurile din biscuiți nu au rol de decor și nu reprezintă o carență a procesului de fabricație, ci sunt acolo pentru un motiv bine întemeiat. În realitate, fără aceste găuri, biscuiții nu s-ar coace corect. Aceste orificii permit eliminarea aburului în timpul coacerii. Micile găuri permit biscuiților să rămână plați, în loc să crească cu acea “burtă”, așa cum o face un aluat normal. De asemenea, aceste orificii fac ca biscuiții să fie crocanți.

     Biscuiții se fac din diverse aluaturi care sunt întinse ca foi. În procesul tehnologic de fabricație, aceste foi trec peste un mecanism care găurește aluatul în locuri foarte bine stabilite. Poziționarea și numărul orificiilor din aluat variază în funcție de mărimea și forma biscuiților. Dacă orificiile sunt prea aproape unele de altele, vor rezulta biscuiți foarte uscați și grei, deoarece se elimină prea mult abur. Dacă orificiile sunt prea îndepărtate, biscuiții se vor umfla și vor forma mici bule la suprafață, lucru nedorit și neaspectuos.

POVESTEA STRANIE A CĂPITANULUI CAMPBELL

    

     Istoria este plină de povești extraordinare, de întâmplări neobișnuite, dar povestea stranie a căpitanului Campbell este probabil unică.

     Căpitanul Robert Campbell și-a început cariera în armata britanică în anul 1903, la vârsta de 18 ani. La scurt timp după începerea primului război mondial, în luna iulie 1914, Campbell a fost trimis în partea de nord-vest a Franței. O săptămână mai târziu, după un atac al forțelor germane, căpitanul Campbell este rănit destul de grav și în cele din urmă capturat. El a fost tratat într-un spital militar german în Köln și după ce s-a vindecat a fost trimis în tabăra de prizonieri de război din Magdeburg.

     La doi ani după capturarea sa, căpitanul Campbell a primit vestea că mama sa suferă de cancer și este pe moarte. Neavând nimic de pierdut, Campbell i-a scris direct Kaiserului Wilhelm al II-lea solicitând un concediu, ca să-și vadă mama înainte să moară. În mod surprinzător, Kaiserul i-a acordat două săptămâni de concediu cu condiția să-și dea cuvântul, ca ofițer al armatei britanice, că se va întoarce. După ce și-a dat cuvântul, căpitanul Campbell a fost lăsat să plece. A ajuns acasă și a petrecut o săptămână cu mama, după care a revenit în tabăra de prizonieri din Germania. 

     În arhivele militare britanice nu este înregistrată nicio explicație referitoare la acest caz sau dacă vreun superior britanic a încercat să-i blocheze întoarcerea. Cert este că onoarea și datoria unui ofițer britanic nu erau lucruri discutabile.

     Ați putea crede că buna-credință a căpitanului Campbell și permisiunea oferită de Kaiser ar fi un exemplu de urmat, dar nu pentru britanici. Atunci când a aflat că tatăl său era pe moarte, prizonierul de război german Peter Gastreich a cerut, de asemenea, un concediu pentru a merge să-l vadă. Departamentul britanic pentru prizonierii de război s-a pronunțat împotrivă, precizând: “Nu putem recunoaște eliberarea temporară, condiționată, pe cuvânt, a căpitanului Campbell ca un precedent pentru astfel de concesii. Nu am fost consultați înainte de acordarea concediului de către guvernul german și nu am fi fost de acord cu o astfel de propunere dacă ni s-ar fi adus la cunoștință.”

PARBRIZE ȘI GEAMURI INTELIGENTE

    

     Compania Continental a testat de curând parbrize și geamuri inteligente care se nuanțează cu o simplă apăsare a unui buton, oferind intimitate, confort sporit, siguranță și chiar reducerea emisiile poluante.

     Procesul de întunecare (colorare) a geamurilor se realizează prin inserarea unor filme unice cu particule încorporate direct în sticlă. Când gemul este clar, particulele din filme sunt aliniate în paralel, în mod sistematic. Sub acțiunea unui impuls electric, particulele se vor aranja la întâmplare, ceea ce produce nuanțarea (întunecarea) geamurilor la exterior, dar lăsându-le perfect transparente din interiorul autovehiculului. De asemenea, filmele cu particule reduc cantitatea de radiații solare, putând să păstreze o temperatură scăzută în interiorul vehiculului. În acest fel, aerul condiționat este folosit mai puțin, iar mașina poate fi mai eficientă din punct de vedere energetic. 

     Totodată, greutatea adăugată de parasolare și alte tipuri de storuri mecanice este eliminată, ceea ce are un efect pozitiv asupra mediului. “Calculele noastre au arătat că emisiile de CO₂ sunt reduse cu 4 grame pe kilometru când se utilizează parbrize și geamuri inteligente”, a declarat un reprezentat al companiei. Deoarece geamurile fumurii îmbunătățesc viața conducătorului auto și a pasagerilor, Continental dorește ca pe viitor să dezvolte un sistem similar care să nuanțeze parbrizul, luneta spate și geamurile laterale în mod automat, în funcție de luminozitatea externă. 

     Filmul cu particule are o ușoară strălucire albastră, dar producătorul intenționează să producă o gamă mai mare de culori pentru a se asorta cu culoarea diverselor modele de automobile. În plus, se sugerează că anumite caracteristici, cum ar fi recuperarea energiei și o funcționalitate touchscreen, pot fi, de asemenea, posibile. Momentan prețul geamurilor cu filme de particule este prea mare pentru a fi folosit la autoturismele din clasa de mijloc. Dar compania Continental speră că, datorită noilor evoluții în domeniul tehnologiei mobile, prețurile se vor putea reduce în curând.

Sursa : Daily Mail

PRIMUL DETECTIV DIN LUME

      Primul detectiv din lume a fost Eugène François Vidocq. Bănuiesc că n-ați auzit despre el și de aceea scriu aceste rânduri.

     În 1809, la vârsta de 34 de ani, Eugène François Vidocq ispășea o pedeapsă grea cu închisoarea, având șanse chiar să ajungă sub ghilotină. A câștigat încrederea unora dintre criminali notorii din Paris și apoi le-a turnat planurile șefului poliției orașului, Jean Henry. În 1811 șefului poliției îl “face scăpat” din închisoare pe Vidocq, care ajunge un fel de spion sub acoperire pe străzile din Paris. Fiind un fin observator și un maestru al deghizării, se infiltrează în lumea interlopă și predă informațiile culese șefului poliției care arestează sute de criminali și hoți într-un timp record. Având abilitați de luptă remarcabile, îl convinge pe Henry să-l lase să formeze o unitate mobilă civilă, cu ajutorul unui un grup de foști deținuți. Această divizie secretă începe să decimeze lumea interlopă a Parisului, având o eficiență neașteptată. Drept urmare, după un an, Henry a transformat-o într-o unitate oficială a politiei pariziene: Brigade de la Sûreté (Brigada de Securitate). După un alt an, Napoleon Bonaparte a semnat un decret care a extins brigada condusă de Vidocq, care a devenit  forța oficială de securitate a poliției în toată Franța.

     În următorii 15 ani, Vidocq a pus bazele primei brigăzi moderne de poliție. El a introdus pentru prima dată o fișă completă de evidență pentru infractorii cunoscuți din Franța, cu descrierea fiecăruia, istoricul arestărilor și metoda de operare. De asemenea, el a inventat mai multe tehnici pur criminalistice, cum ar fi utilizarea de scrierii de mână pentru identificarea unui suspect, mulaje din ipsos pentru urme și chiar determinări balistice pentru arme de foc. Vidocq a recrutat pentru prima dată agenți de sex feminin pentru a lucra sub acoperire și a aduna informații și și-a instruit agenții pentru a utiliza deghizări în mod regulat. Cu toate acestea, el și agenții săi luau mită, efectuau percheziții ilegale, recurgeau la violențe crude și la constrângeri ilegale. Dar pe la 1820 criminalitatea în Paris se redusese cu mai mult de 40%, iar Vidocq devenise un nume comun în Franța, un erou pentru unii, un personaj negativ pentru alții.

     După ce șeful Henry s-a retras în 1826, datorită nenumăratelor plângeri la adresa găștii de derbedei (agenți) ai brigăzii, Vidocq și-a dat demisia. În 1833 a deschis Le Bureau des Renseignements (Biroul de Informare) pe strada Cloche-Perce nr. 12, în cartierul Marais din Paris. A fost prima agenție de detectivi particulari din lume. Pentru o taxă, Vidocq sau  agenții lui (tot acei foști deținuți) vânau hoți sau criminali, spionau soțiile necredincioase, colectau prin constrângere datoriile neplătite sau făceau orice altceva la cererea unui client. Biroul, care la un moment avea peste 40 de agenți, atinge apogeul când rezolvă mai multe dosare penale care au făcut prima pagină a ziarelor în toată Europa.

     Poliția este cu ochii pe agenție și descinde de mai multe ori la sediul. Mai mulți agenți sunt arestați, uneori cu motiv alteori fără, însuși  Vidocq  fiind arestat de mai multe ori. În 1848 Vidocq închide agenția. Chiar și la 72 de ani, el a refuzat să se pensioneze, lucrând la câteva cazuri ca independent. În 1857 a murit în locuința sa din Paris, la vârsta de 82 de ani.