12 ianuarie 2016

PARBRIZE ȘI GEAMURI INTELIGENTE

    
     Compania Continental a testat de curând parbrize și geamuri inteligente care se nuanțează cu o simplă apăsare a unui buton, oferind intimitate, confort sporit, siguranță și chiar reducerea emisiile poluante.

     Procesul de întunecare (colorare) a geamurilor se realizează prin inserarea unor filme unice cu particule încorporate direct în sticlă. Când gemul este clar, particulele din filme sunt aliniate în paralel, în mod sistematic. Sub acțiunea unui impuls electric, particulele se vor aranja la întâmplare, ceea ce produce nuanțarea (întunecarea) geamurilor la exterior, dar lăsându-le perfect transparente din interiorul autovehiculului. De asemenea, filmele cu particule reduc cantitatea de radiații solare, putând să păstreze o temperatură scăzută în interiorul vehiculului. În acest fel, aerul condiționat este folosit mai puțin, iar mașina poate fi mai eficientă din punct de vedere energetic. 


     Totodată, greutatea adăugată de parasolare și alte tipuri de storuri mecanice este eliminată, ceea ce are un efect pozitiv asupra mediului. “Calculele noastre au arătat că emisiile de CO₂ sunt reduse cu 4 grame pe kilometru când se utilizează parbrize și geamuri inteligente”, a declarat un reprezentat al companiei. Deoarece geamurile fumurii îmbunătățesc viața conducătorului auto și a pasagerilor, Continental dorește ca pe viitor să dezvolte un sistem similar care să nuanțeze parbrizul, luneta spate și geamurile laterale în mod automat, în funcție de luminozitatea externă. 

     Filmul cu particule are o ușoară strălucire albastră, dar producătorul intenționează să producă o gamă mai mare de culori pentru a se asorta cu culoarea diverselor modele de automobile. În plus, se sugerează că anumite caracteristici, cum ar fi recuperarea energiei și o funcționalitate touchscreen, pot fi, de asemenea, posibile. Momentan prețul geamurilor cu filme de particule este prea mare pentru a fi folosit la autoturismele din clasa de mijloc. Dar compania Continental speră că, datorită noilor evoluții în domeniul tehnologiei mobile, prețurile se vor putea reduce în curând.

Sursa : Daily Mail



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu