Ordinul M.T.C.T. nr.42/2006, actualizat,
privind condițiile de pregătire profesională inițială și continua a anumitor
categorii de conducători auto prevede la art. 6 alin.(4) :
„In
cazul în care conducătorii auto titulari ai unui CPI/CPIa sau ai unui CPC ori
cei exceptați de la obligația deținerii CPI conform prevederilor art. 3 nu și-au exercitat profesia pe o perioadă de cel putin 2 ani, aceștia au obligația de a urma un curs de pregătire periodică înainte de reluarea activității.”
Nota :
CPI – certificat de calificare profesională initială
CPIa
– certificat de calificare profesională initială accelerată
CPC – certificat de calificare profesională continuă
Întrebare publică : Există vreun caz în România în care
operatorul de transport sau
intreprinderea, prin managerul de transport sau altă persoană abilitată să facă angajarea conducătorilor auto, a refuzat
să angajeze un conducător auto sau i-a cerut să urmeze cursul de pregătire periodică pentru al angaja dacă din
documentele prezentate de către acesta rezultă că nu a mai profesat această meserie în ultimii 2 ani sau mai mult?
Sincer să fiu nu cred că cineva a procedat
astfel. Dar România e mare, cine știe poate o fi vreo excepție Aș fi
interesat să aflu eventuale amănunte pe această temă.
Mulțumesc pentru sinceritate.
_____________________________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________________________
Cu un click, citiți și:
- Neconformități la HGR nr. 69-2012
- Alte considerente referitoare la HGR nr. 69-2012
- Obligațiile operatorilor de transport
- Constrângere nejustificata la OMTI nr.980/2011
- Atribuire trasee județene
- Obținerea cartelei tahografice a întreprinderii
- HG nr. 537/2014 - restituire accize
By Dan Caragea; Constanta; Romania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu