Foarte mulți oameni devin confuzi atunci când vine vorba de gestionarea banilor. Desigur că sunt mulți factori care trebuie luați în calcul atunci când luăm decizii despre bani. Aceștia includ emoțiile, convingerile și motivațiile, precum și obiceiurile noastre cu privire la bani, accesul la informații și cunoștințele financiare.
BBC a realizat un studiu on-line la care au participat 109 472 de persoane (55% femei, 45% bărbați), considerat ca unul dintre cele mai mari experimente realizate vreodată cu privire la psihologia banilor. Eșantionul a fost predominant alb, de cetățenie britanică, cu o vârstă medie de 40 ani și cu o educație diversă. Mai toți participanții s-au definit ca angajați, din clasa de mijloc, mai mult de 60% dintre ei fiind angajați cu normă întreagă de lucru (full-time). Specialiștii care au tras concluziile acestui experiment, admit că participanții nu reprezintă Marea Britanie ca un întreg. Cu toate acestea, iată câteva din rezultate cu privire la relația pe care oamenii o au cu banii, pe care le consider semnificative, inclusiv pentru mentalitatea românilor cu privire la bani.
- În timp ce cunoștințele financiare sunt importante, emoțiile noastre joacă un rol important în modul în care ne gestionăm banii.
- Bani fac mulți oameni să se simtă îngrijorați, vinovați și neliniștiți.
- Impulsul cumpărăturilor poate duce la probleme financiare dezastruoase (persoanele care fac cumpărături nestăpânite, fără să aibă nevoie neapărat de produsele achiziționate, încearcă să-și gestioneze emoțiile - să se facă fericiți sau să iasă dintr-o stare de tristețe).
- Dacă banii te fac să te simți puternic, atunci ai mai multe șanse să te confrunți cu probleme financiare, iar dacă banii te fac să te simți în siguranță, atunci problemele financiare apar rar.
- Este crucial pentru oricine să fie în măsură să-și gestioneze bine banii, chiar și fără cunoștințele financiare.
- Atitudinea față de bani și succesul financiar au tendința de a se îmbunătăți odată cu vârsta, mai repede și mai mult la bărbați, decât la femei.
- Banii generează emoții puternice negative, iar asocierea lor cu alte probleme agravează intensitatea afectivă: o treime au recunoscut că se gândesc tot timpul la bani; peste 40% au spus că sunt îngrijorați în mod constant de cheltuirea banilor; aproape jumătate sunt inundați de sentimente de vinovăție și neliniște atunci când cer bani; peste o treime au declarat că se simt îngrijorați atunci când fac cheltuieli pentru ei înșiși.
- Persoanele cu un venit scăzut își cheltuiesc banii cu mai multă atenție și țin o evidență a finanțelor mai amănunțită.
- Capacitatea de gestionare a banilor crește odată cu un nivel mai ridicat de venituri și, de asemenea, cu educație fiecăruia. În schimb, motivația banilor (ce înseamnă banii pentru noi) nu este influențată de cele două elemente.
- Un accident, o boala majoră, nașterea unui copil sau un eveniment neașteptat de viață cresc riscul de probleme financiare și reduce capacitatea noastră de a face față acestora, ducând chiar la dificultăți financiare majore.
- Descoperirile de cont neașteptate și refuzul unui credit sunt cele mai comune și frecvente probleme referitoare la bani.
Studiul a relevat unele diferențe distincte între bărbați și femei, precum și în funcție de vârstă:
- Femeile tind să fie mai îngrijorate cu privire la bani și cheltuiesc mai mulți bani în magazine (inclusiv ca o formă de terapie pentru a-și gestiona emoțiile).
- Bărbații sunt mai predispuși decât femeile de a asocia bani cu libertatea și cu capacitatea de a-și atinge obiectivele.
- Bărbații tind să simtă că banii oferă securitate și pot fi o soluție salvatoare daca îi economisesc.
- Femeile sunt mult mai generoase cu banii lor, aceasta fiind de fapt cea mai mare diferență între cele două sexe.
- Femeile sunt mult mai susceptibile de a suferi din cauza banilor sau din cauza lipsei acestora (și chiar recunosc că suferă).
- Cumpărăturile impulsive tind să scadă odată cu vârsta.
Psihologii au identificat patru tipuri de motivație cu privire la bani:
- Securitate – banii sunt utilizați pentru a te simți în siguranță și pentru a evita o stare de îngrijorare sau de neliniște pentru problemele care pot apărea în viitor.
- Putere – banii sunt utilizați pentru a obține putere și influență asupra altora.
- Dragoste – banii sunt utilizați pentru a cumpăra afecțiunea oamenilor.
- Libertate – banii sunt utilizați pentru a face lucruri pe care le dorești și care îți bucură viața.
______________________________________________________________________________________________________
Cu un clic, citiți neapărat și :
- Iluzii - continuare
- Părinți stupizi
- Iluzia stabilității
- Premiile concursului de fotografie National Geographic 2012
- Rugăciune pentru parlamentari
- Ceasuri pentru parlamentari
- Hârtie anti-fraudă
- iPad de aur de 24 carate
- Încuietoare deșteaptă
- Pantofi din aur
- Greutatea ta în aur
- Starea de sănătate în UE
- Aleșii Europei
By Dan Caragea; Constanța, România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu