Comisia Europeană realizează, în cadrul sectorului de analiză publică, sondaje periodice cu privire la "Europenii și limbile lor". Ele oferă o imagine de cunoaștere a limbii, învățarea limbilor străine, precum și atitudinea față de limba maternă și învățarea altor limbi. Până în prezent, trei studii au fost efectuate: în 2001, în 2006 și în 2012.
Ultimul sondaj a fost realizat în primăvara anului 2012 pe aproape 27 000 de persoane din toate cele 27 de state membre ale UE și din diferite grupuri sociale și de vârstă. Participanții au fost intervievați față-în-față în limba lor maternă.
Studiul arată că europenii au o atitudine foarte pozitivă față de multilingvism:
-
aproape toți europenii (98%) cred că stăpânirea limbilor străine este utilă pentru viitorul copiilor lor, 88% o văd la fel de utilă pentru ei înșiși;
-
aproape trei sferturi (72%) sunt de acord cu obiectivul UE că toată lumea ar trebui să învețe cel puțin două limbi străine, iar 77% sunt de părere că îmbunătățirea competențelor lingvistice ar trebui să fie o prioritate politică;
-
67% dintre europeni consideră limba engleză ca una dintre cele două limbi cele mai utile pentru ei înșiși. Printre alte limbi mai frecvent citate ca utile sunt: germana (17%), franceza (16%), spaniola (14%) și chineza (6%);
-
limba maternă cea mai vorbită este limba germană (16%), urmată de italiană și engleză (13% fiecare), franceză (12%), spaniolă și poloneză (8% fiecare);
-
peste două cincimi (44%) dintre europeni spun că sunt capabili să înțeleagă cel puțin o limbă străină suficient de bine pentru a putea urmări știrile de la radio sau de televiziune sau să citească un ziar sau o revistă. Limba engleză este cea mai larg înțeleasa, un sfert (25%) dintre europeni putând urmări știri la radio sau televiziune sau să citească un ziar sau o revistă în această limbă. Urmează franceza și germana (7%), spaniola (5%), rusa (3%) și italiana (2%);
-
europenii capabili să vorbească limbi străine le utilizează numai ocazional (69%). Un sfert (25%) le utilizează în fiecare zi sau aproape în fiecare zi;
-
europenii declară că folosesc în mod regulat limbi străine când vizionează filme sau emisiuni TV sau radio (37%), când utilizează internetului (36%, în creștere cu 10 puncte procentuale față de ultimul sondaj), când comunică cu prietenii (35%) și la locul de muncă (27%). 50% au folosit o limbă străină în timpul vacanțelor în străinătate.
Puțin peste jumătate dintre europeni (54%) sunt în măsură să poarte o conversație în cel puțin o limbă străină, un sfert (25%) sunt în măsură să vorbească cel puțin două limbi străine și unul din zece (10%) pot conversa în cel puțin trei limbi față de limba lor maternă.
Poziția
|
ȚARA
|
Nici o limbă străină
|
Cel puțin o limbă străină
|
Cel puțin două limbi străine
|
Cel puțin trei limbi străine
|
-
|
EU 27
|
46%
|
54%
|
25%
|
10%
|
1
|
Luxemburg
|
2%
|
98%
|
84%
|
61%
|
2
|
Letonia
|
5%
|
95%
|
54%
|
13%
|
3
|
Olanda
|
6%
|
94%
|
77%
|
37%
|
4
|
Malta
|
7%
|
93%
|
59%
|
13%
|
5
|
Slovenia
|
8%
|
92%
|
67%
|
34%
|
6
|
Lituania
|
8%
|
92%
|
52%
|
18%
|
7
|
Suedia
|
9%
|
91%
|
44%
|
15%
|
8
|
Danemarca
|
11%
|
89%
|
58%
|
23%
|
9
|
Estonia
|
13%
|
87%
|
52%
|
22%
|
10
|
Slovacia
|
20%
|
80%
|
43%
|
18%
|
11
|
Austria
|
22%
|
78%
|
27%
|
9%
|
12
|
Cipru
|
24%
|
76%
|
20%
|
7%
|
13
|
Finlanda
|
25%
|
75%
|
48%
|
26%
|
14
|
Belgia
|
28%
|
72%
|
50%
|
27%
|
15
|
Germania
|
34%
|
66%
|
28%
|
8%
|
16
|
Grecia
|
43%
|
57%
|
15%
|
4%
|
17
|
Franța
|
49%
|
51%
|
19%
|
5%
|
18
|
Polonia
|
50%
|
50%
|
22%
|
7%
|
19
|
Cehia
|
51%
|
49%
|
22%
|
6%
|
20
|
România
|
52%
|
48%
|
22%
|
8%
|
21
|
Bulgaria
|
52%
|
48%
|
19%
|
4%
|
22
|
Spania
|
54%
|
46%
|
18%
|
5%
|
23
|
Irlanda
|
60%
|
40%
|
18%
|
4%
|
24
|
Marea Britanie
|
61%
|
39%
|
14%
|
5%
|
25
|
Portugalia
|
61%
|
39%
|
13%
|
4%
|
26
|
Italia
|
62%
|
38%
|
22%
|
15%
|
27
|
Ungaria
|
65%
|
35%
|
13%
|
4%
|
Poziția este stabilită în funcție de procentul locuitorilor care cunosc cel puțin o limbă străină
În comparație cu datele de la ediția precedentă a sondajului (2006), țările care arată cele mai mari creșteri referitor la capacitatea să vorbească cel puțin o limbă străină, suficient de bine pentru a purta o conversație, sunt Austria (78%, în creștere cu 16 puncte procentuale), Finlanda (75%, în creștere cu 6 puncte procentuale) și Irlanda (40%, în creștere cu 6 puncte procentuale). În schimb, proporția celor care vorbesc cel puțin o limbă străină a scăzut în Slovacia (80%, în scădere cu 17 puncte procentuale), Cehia (49%, în scădere cu 12 puncte procentuale), Bulgaria (48%, în scădere cu 11 puncte procentuale), Polonia (50% în scădere cu 7 puncte procentuale) și Ungaria (35%, în scădere cu 7 puncte procentuale).
Puține țări arată o creștere notabilă în posibilitatea de a vorbi cel puțin două limbi străine: Italia (22%, în creștere cu 6 puncte procentuale) și Irlanda (18%, în creștere cu 5 puncte procentuale), iar în nouă state membre s-a înregistrat o scădere semnificativă de peste 5 puncte procentuale: Belgia, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Portugalia, Malta, Luxemburg, Danemarca și Estonia.
______________________________________________________________________________________________________
Cu un click, citiți și :
______________________________________________________________________________________________________
By Dan Caragea; Constanța, România