FURTUL DE TERENURI

     Eu vreau să-l numesc furt, dar alții, ceva mai elevați, l-ar numi o nouă formă de colonialism.

    Începând cu anul 2000 și până în 2012, peste 37 de milioane de hectare (un hectar este egal cu 10.000 m² sau 0,01 km²) de teren au fost achiziționate de către investitorii străini, în special în cele mai sărace țări ale lumii, fără consimțământul liber, prealabil, și acordul sau informarea comunităților locale. Pe principiul “cine apucă” s-au cumpărat sau sunt în exploatare terenuri agricole mai mult decât suprafața Germaniei.

     În amintirea geografiei: Suprafața totală de pământ: 510 072 000 km², din care:

• Suprafață totală de apă: 70,8% (361 132 000 km²); doar 2,5% din apa Pământului este în stare proaspătă și, prin urmare, adecvată pentru consum;

Pământ	Suprafață (km ²)	Suprafață (%)
Apă sărată	352 103 700	69,03
Apă dulce	9 028 300	1,77
Teren bun (fertil)	44 682 307	8,76
Munți	29 788 205	5,84
Teren cu gheață și zăpadă	29 788 205	5,84
Teren uscat (arid)	29 788 205	5,84
Teren cu sol necultivabil	14 894 102	2,92

• Suprafață totală de teren: 29,2% (148 940 000 km²); procentul de suprafață de teren (pământ) este împărțit astfel: 30% pământ bun, pentru cultivare, 20% teren acoperit cu gheață și zăpadă, 20% teren muntos, 20% teren arid și 10% teren care nu poate fi cultivat (fără sol vegetal).
• 
  

     Mai mult de 60% ​​din suprafețele de terenuri cumpărate și cultivate de către investitorii străini în țările în curs de dezvoltare sau slab dezvoltate sunt terenuri cu culturi destinate exportului, în loc de a asigura hrănirea comunitățile locale. Mai rău, două treimi din aceste terenuri agricole sunt în țările cu probleme grave de foame și cu o populație subnutrită. În schimb, terenurile sunt folosite pentru culturi (recolte) care sunt profitabile la export, inclusiv în țările de origine a investitorilor.

     Multinaționale, firme minuscule, fără importanță în țara de origine sau persoane fizice care se asociază ulterior, cumpără terenuri sau închiriază terenuri de la stat și persoane fizice, beneficiind de condiții climatice favorabile și chiar de ajutor de stat de la guvernul respectiv. Terenurile “puse la bătaie” aduc profituri uriașe pentru investitori, care apoi acaparează alte suprafețe importante de teren. Toată treaba se bazează și pe lucrătorii locali, care sunt plătiți “împărătește”.

     Ca atare, o țărișoară ca România, cu resurse importante de teren agricol în Europa, ajunge dependentă de importurile, din țările bogate, de produse agricole de bază, pe care de fapt le produce pe țarina strămoșească.